"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Despre hulă

PENTRU GANDURILE CELE DE HULA CARE VIN IN INIMA OMULUI, HULITOARE SPRE DUMNEZEU, SPRE PREACURATA FECIOARA MAICA LUI HRISTOS DUMNEZEU, SPRE SFINTII LUI DUMNEZEU SI SPRE SFINTELE TAINE

INTREBARE ( + )
( + ) Din ale lui Anastasie Sinaitul, putin schimbata.

Oare, de unde se intampla de vin si intra in inima omului, fara de voia si invoirea lui, niste ganduri rele, necurate si hulitoare spre insusi Domnul Dumnezeu si spre Preacurata si Pururea Fecioara Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu si spre sfintii lui Dumnezeu in vremea rugaciunii si in vremea cuminecarii cu Sfintele Taine ? Pentru care multi au cazut intru deznadajduire, socotindu-se pe sine fara Dumnezeu si mai rai decat paganii si decat dobitoacele cele necuvantatoare, atat de mult, incat de aceea nici crestini nu se mai socuteau a fi si multi de aceasta suparare s-au oprit de la Sfanta Impartasire. Unii au vrut ori sa sara in apa sa se inece, ori intr-alt chip sa se omoare, socotindu-se ca ei nu mai au iertare de pacatul acesta, nici nu mai este nadejde de mantuirea lor, pentru ca au hulit pe Insusi Domnul Dumnezeu, aducandu-si aminte si socotind cuvantul Domnului ce este scris in Sfanta Evanghelie, care zice : tot pacatul si hula se va ierta oamenilor, iar hula care este asupra Duhului Sfant, nu se va ierta, nici in acest veac, nici in veacul ce va sa fie. Deci, de unde vin in inima omului niste ganduri rele si spurcate si hulitoare de Dumnezeu, ca acelea care sunt fara voia omului ? Si in ce chip poate omul sa se izbaveasca si sa scape de pieirea acelor ganduri pierzatoare de suflet ?

RASPUNS

De acea ispita, de vei citi cu luare aminte, vei afla folos, ca ispita ca aceea se intampla la multi daca-l sloboade Dumnezeu pe diavol, ca sa-i ispiteasca pentru inaltarea si mandria lor, ca sa-i smereasca si sa-si vina intru cunostinta, sa-si cunoasca neputinta lor si sa se pocaiasca de mandria lor. Iar unora fiind smeriti si cucernici, li se intampla lor o ispita ca aceea, din zavistia si pizma vrajmasului diavol. Pentru aceea si multora din prea cuviosii parinti care traiau prin pustie cu multa infranare si pustniceasca viata, li se intampla lor de cadeau in acea boala si in ispita diavoliceasca a gandurilor rele si hulitoare asupra dumnezeirii. Precum zice sfantul Ioan Scararul si alti sfinti parinti, ca de multa suparare si scarba ce aveau pentru acele ganduri diavolicesti hulitoare de Dumnezeu, cadeau in deznadajduire, intru slabicinie si boala sufleteasca si trupeasca, incat li se vestejeau si li se schimbau fetele de multe osteneli, foame si sete, rabdare cu privegheri si rugaciuni, ca doar s-ar izbavi de acele ganduri hulitoare, dar nu se puteau izbavi. Si cand le veneau lor acele ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu, li se parea ca se va desface pamantul si-i va inghiti, sau va cadea foc din cer si-i va arde. Dar toate le patimeau si le rabdau pentru nesocotinta, nestiinta si nepriceperea lor, ca nu se socoteau, nici stiau, nici pricepeau aceasta, ca tot adevaratul dreptmaritor crestin care se teme de Dumnezeu si face poruncile Lui, nevinovat este de niste ganduri spurcate, rele si hulitoare de Dumnezeu ale vicleanului diavol care nu sunt cu voia si invoirea omului, ci sunt niste navaliri diavolesti asupra omului, fara de voia lui. Pentru care ganduri omul nu are nici o vina sau pacat, nici pedeapsa de la Dumnezeu, fiindca omul nu le primeste nici nu le urmeaza lor, ci ii cad lui napasta. ( caci cum ar putea cineva din crestini sa-L huleasca pe Dumnezeu, Caruia i se inchina si i se roaga ? Noi crestinii Aceluia ne inchinam si ne rugam si-L binecuvantam ziua si noaptea, in toata vremea si in tot ceasul. Aceluia ii multumim si pe Dansul il preamarim. Aceluia ii slujim, pe Acela il chemam pururea intru ajutorul nostru, inaintea Lui stam si il rugam si pe El Unul il stim Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intr-o Dumnezeire, slavit de toata faptura. Pentru Acela toate chinurile si mucenicia cu bucurie le primim, le rabdam si le patimim. De aceea suntem necajiti si suparati si luptati de vrajmasi, pentru Acela suntem goniti, pentru Acela ne lepadam de lume si de toate cele ce sunt intr-insa. De aceea ii lasam pe parintii, fratii si surorile noastre si ne lasam sotiile si fiii nostri inca si viata noastra si trupul nostru le dam la munci si la pedepse cu osardie. Cum s-ar putea ca sa hulim si sa graim de rau si sa-L ocaram pe Dumnezeul nostru, pentru care in toate zilele murim ? Insa acele ganduri rele si hulitoare sunt ispitele vicleanului duh ai satanei, care vrea sa ne sminteasca si sa ne desparta pe noi de Dumnezeul nostru. Nimeni nu poate sa faca aceasta precum mai sus am zis, sa se inchine lui Dumnezeu si sa-L huleasca, nici elinii cei pagani. Nici chiar diavolii, care ne aduc si ne arunca in inimi ganduri rele si hulitoare ca acelea, nu indraznesc sa-L huleasca pe Dumnezeu. Precum despre aceasta marturiseste sfantul Apostol Iacov, fratele Domnului, zicand : tu crezi ca este un Dumnezeu si bine faci, ca si dracii cred si se cutremura. Deci,lucru aratat este, ca ei nu indraznesc sa-L huleasca. Inca si de Domnul Hristos cu frica si cu cutremur se rugau sa nu-i trimita pe ei in chinuri si Il marturiseau si Il graiau de bine, zicand : ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu ? Ai venit mai inainte de vreme sa ne muncesti ? Stimu-Te pe Tine cine esti, Sfantul lui Dumnezeu. Precum de aici este aratat si cunoscut lucru ca diavolii, vrajmasi fiind neamului omenesc si avand pururea mare pizma si zavistie asupra noastra, arunca aceste ganduri spurcate si hulitoare de Dumnezeu in inima omului, socotind vrajmasul caci cu acele ganduri hulitoare asupra Dumnezeirii, ar putea omul sa se scarbeasca si sa se deznadajduiasca de mantuire, si cu aceasta sa-l desparta si Sa-l indeparteze de Dumnezeu. Dar noi crestinii si credinciosii lui Hristos, pentru acele ganduri straine ale vrajmasului diavol, nici o osanda, cercetare, sau pedeapsa nu avem de la Dumnezeu. Ca de ar fi ale noastre si din inima noastra acele ganduri hulitoare, pe care le-am grai noi si le-am zice cu gura noastra, am fi vinovati. Ci noi mai mult voim sa fim arsi in foc decat sa graim cu gura noastra cuvinte de hula asupra Dumnezeului nostru. De acestea noi instiintandu-ne si incredintandu-ne, nici intr-o seama sa nu bagam acele ganduri, ci cand iti va aduce diavolui si va arunca in inima ta niste ganduri hulitoare ca acelea, sa-i zici si sa-i raspunzi in gandul tau asa : sa se intoarca boala ta pe capul tau si pe crestetul tau si hula ta sa se pogoare asupra ta, viclene diavole si duhule necurate ! Iar eu, Domnului Dumnezeului meu totdeauna ma inchin, il laud si il slavesc si niciodata nu-L voi huli, caci cum as putea eu sa hulesc si proslavesc pe Domnul Dumnezeul meu ? Cum as putea sa-L ocarasc cand in toate zilele si in tot ceasul, cu tot sufletul si inima mea il preamaresc si il rog pe Dansul ? Iar hula ta, viclene diavole, sa se intoarca pe capul tau ! Si in acest chip poti sa te izbavesti de acea ispita diavoleasca, nesocotindu-le si nebagand in seama acele ganduri ale lui, ci ocarandu-l si batjocorind pe vrajmasul diavol, stiind si cunoscand noi ca de la el si ale lui sunt acele ganduri hulitoare iar nu de la noi, nici ale noastre. Ci de la noi si ale noastre sunt alte ganduri si patimi care se nasc, adica : curvia, preacurvia, imbuibarea pantecului, betia, zavistia, mania, pizma, iubirea de argint, clevetirea, invrajbirea, scumpetea, nemilostivirea, tirania, minciuna si altele asemenea acestora. Aceste patimi sunt din voia noastra, de le vom face ori de nu le vom face. Si de le vom gandi ori de nu le vom gandi, in cele ce facem noi cu voia noastra, vinovati si gresiti suntem inaintea lui Dumnezeu si numai de acele patimi si pacate si ganduri rele vom fi si noi cercati si intrebati, care sunt sub puterea si stapanirea si voia noastra. Iar de cele ce nu sunt in voia si stapanirea noastra, nu vom fi cercati, nici intrebati si gandurile cele hulitoare de Dumnezeu nu sunt in voia si stapanirea noastra, ci sunt niste lucruri straine ale diavolului, pentru care ganduri noi nevinovati suntem. Cade-se a sti ca aceste ganduri hulitoare de Dumnezeu, nu le duce diavolul sa le arunce in inimile necredinciosilor pagani si ereticilor, pcntru ca spre aceia nu are el zavistie, nici pizma, nici razboi fiindca ei, cu necredinta si eresul lor, nu-i sunt potrivnici, ci ii sunt supusi. Ci toata silinta si nevointa lui este impotriva dreptmaritorilor crestini, ca sa-i impiedice si sa-i sminteasca din credinta lor, sa-i scarbeasca, sa-i deznadajduiasca, sa-i departeze si sa-i instraineze de Dumnezeu. Ca ne spunea un parinte oarecare din Schit, ca multa scarba si suparare avea de spurcatele si hulitoarele de Dumnezeu ganduri diavolesti. Iar odata nestiind ce sa mai faca de mare scarba si suparare ce avea din acele ganduri dracesti, a mers la fericitul Petru, arhiepiscopui Alexandriei si mucenic si s-a jeluit lui si i-a spus toata scarba si supararea ce o are din pricina acelor ganduri hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei crestine. Iar fericitul arhiepiscop i-a raspuns, zicand : mergi, fiule si te ingrijeste pentru alte greseli ale tale, iar acel pacat pentru gandurile hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei crestinesti care zici ca te supara, lasa-l sa fie asupra mea. Ca tot crestinul dreptmaritor, care slujeste si se inchina lui Dumnezeu cu credinta, nu este vinovat de acele diavolesti ganduri hulitoare de Dumnezeu, ci diavoul le arunca in inima omului fara voia lui, pentru pizma si zavistia lui cea mare, ce o are asupra omului crestin.Ca si mie fiule, odata mi s-a intamplat de ma suparau gandurile hulitoare si mergand m-am jeluit si i-am spus sfantului Pafnutie marturisitorul si mucenicul. Iar el m-a intarit, zicand asa : cand m-au prins pe mine prigonitorii si m-au dus sa ma munceasca pentru marturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecata si munca, cand ma chinuiau si imi ardeau trupul pentru Domnul Hristos si cu carlige de fier ma strujeau, vicleanul diavol imi aducea ganduri de hula catre Dumnezeu, iar eu ii raspundeam cu manie, zicand : o, duh viclean si necurat, eu sufletul si trupul si toata viata mea mi le dau chinurilor si mortii pentru Dumnezeul meu si tu imi aduci mie ganduri de hula catre Domnul Dumnezeu ? Ca de L-as huli pe Domnul Dumnezeul meu, dupa vicleanul si vrajmasescul tau sfat, nu mi-as da trupul si sangele chinurilor si focului pentru Dansul; ci hula sa se intoarca pe capul tau, viclene diavole ! Acestea spunandu-le fericitul Petru arhiepiscopul, acelui parinte, l-a mangaiat si l-a intarit. Deci, din atata putem noi sa cunoastem, ca acele ganduri diavolesti hulitoare asupra Dumnezeirii, nu se pot goni cu altceva nici intr-alt chip nu se poate izbavi omul cel suparat de dansele, fara numai sa nu le bage niciodata in seama. Ca nu pot nimic sa-ti strice tie acelea, fiindca acele ganduri nu sunt de la tine, ci de la diavol. Pentru aceea tu n-ai sa dai seama de acele ganduri. Si prea cuviosui parintele nostru Pamvo, ne spunea noua, zicand : eu, fiilor, traind in adancul pustiului si rugandu-ma lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea vietii mele, odata mi-a adus si mi-a aruncat diavolul in inima ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu si a sfintilor Lui si foarte tare ma suparau. Iar eu nestiind ce sa fac de scarba si supararea ce aveam, am inceput cu osardie a ma ruga lui Dumnezeu sa goneasca si sa departeze de la mine aceste ganduri rele. Si cu asa de mare osardie rugandu-ma lui Dumnezeu, am auzit glas de sus graindu-mi asa : Pamvo, nu avea nici o grija de pacatele straine, ci de ale tale ingrijeste-te ca acele ganduri hulitoare sunt ale vicleanului diavol.3) Un frate l-a intrebat pe unul din parinti despre gandul hulei, zicand : se necajeste sufletul meu, avvo, de dracul hulii, ci fa mila si spune-mi, din ce mi se intampla si ce voi face ? Raspuns-a batranul : un gand ca acesta ni se intampla noua din clevetire, defaimare si osandire, dar mai vartos din mandrie si dintru a-si face cineva voile sale si a se lenevi in rugaciunea sa, si din manie si iutime care sunt semne ale mandriei, caci aceasta ne arunca pe noi in patimile ce s-au zis si de acolo se naste gandul hulii si de va zabovi in suflet il da dracul hulii la cel al curviei si de multe ori il aduce pana la iesirea din minti, iar de nu se va destepta omul, piere.



Din Pateric

Se spunea despre un frate ca a fost luptat spre hula si se rusina sa spuna. Si oriunde auzea de batrani mari, se ducea la dansii ca sa le vesteasca si cum ajungea, se rusina sa vesteasca. Deci de multe ori s-a dus si la avva Pimen si l-a vazut pe el batranul ca are ganduri si se mahnea ca faptele nu le vestea. Deci, intr-una din zile petrecandu-l, i-a zis lui : iata, de atata vreme vii aici, avand ganduri ca sa-mi vestesti si cand vii nu voiesti sa spui, ci totdeauna te duci necajit. Spune-mi, dar, fiule, ce ai ? Iar el i-a zis : cu hula spre Dumnezeu ma lupta diavolul si ma rusinam sa spun. Si povestindu-i lui lucrul, indata s-a usurat. Deci i-a zis lui batranul : nu te necaji, fiule, ci cand vine gandul acesta, zi : eu nu am vina, hula ta, asupra ta, satano ! Caci acest lucru nu-l voieste sufletul meu. Si tot lucrul ce nu-l voieste sufletul, pentru putina vreme este. Si tamaduindu-se fratele, s-a dus.

Ascultare sau certitudinea mantuirii

Cuvinte din Pateric despre ascultare

Aceluia căruia vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi
Se spunea despre avva Ioan, ucenicut lui avva Pavel, ca avea mare ascultare. Ca erau intr-un loc mormanturi si locuia acolo o leoaica; iar batranul a vazut in locul acela balegi de bou si zicea lui Ioan sa se duca sa le aduca. Iar el i-a zis : dar ce voi face, avvo, pentru leoaica ? Batranul glumind a zis : de va veni asupra ta, leag-o si o adu aici ! Deci, s-a dus fratele acolo seara si iata a venit leoaica asupra lui. Iar el dupa cuvantul batranului, s-a repezit sa o prinda si a fugit leoaica. Si alergand dupa ea, zicea : asteapta parintele meu sa te leg. Si prinzand-o a legat-o. Si se necajea batranul si sedea asteptandu-l. Si iata a venit, tinand leoaica legata. Vazand batranul, s-a minunat. Si vrand sa-l smereasca, l-a lovit zicand : nebunule ! Caine nebun mi-ai adus aici ? Si a dezlegat-o indata batranul si a slobozit-o sa se duca.

Se zicea despre avva Siluan ca avea un ucenic in Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si-l iubea batranul pentru ascultarea lui si avea inca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci il iubea pe acela mai mult, decat pe dansii. Si auzind batranul, s-a mahnit. Au venit intr-una din zile batranii si tanjeau asupra lui. Iar el luandu-i a iseit si a batut la ficcare chilie, zicand : frate cutare, vino ca imi trebuiesti ! Si nici unul dintr-ansii nu i-a urmat lui indata. Dar veninnd la chilia lui Marcu, a batut in usa lui, zicand : Marcule ! Iar el auznd glasul batranului, indata a sarit afara. Si l-a trimis la o ascultare, si a zis batranilor : unde sunt ceilalti frati, parintilor ? Si intrand in chilia lui a pipait tetradia ( caietul ) lui si a gasit ca pusese mana sa faca slova O ( + ) si auzind pe batranul, nu a intors condeiul sa-l implineasca. Deci au zis batranii : cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo si noi il iubim pentru ca si Dumnezeu pe acesta il iubeste.

Spuneau unii pentru avva Siluan, ca odata umbland in Schit cu batranii si vrand sa le arate lor ascultarea ucenicului sau Marcu si pentru ce il iubeste pe el, vazand un porculet, i-a zis lui : vezi pe acel bivolas, fiule ? Si i-a raspuns lui : da, il vad, avvo ! Si coarnele lui cum sunt de gingase ! Si a zis : asa, avvo ! Si s-a mnunat batranii de raspuns - si s-au folosit de ascultarea lui.

S-a pogorat odata mama lui avva Marcu ca sa-l vada, avand multa pompa. Batranul a iesit la dansa si i-a zis lui : avvo, zi-i fiului meu sa iasa, ca sa-l vad ! Si intrand batranul i-a zis lui : iesi ca sa te vada mama ta ! Si era imbracat cu chentonarion ( + ) si murdar de la bucatarie. Iesind de ascultare i-a inchis ochii si le-a zis : mantuiti-va, mantuiti-va, mantuiti-va ! El insa nu i-a vazut pe ei, nici mama lui nu l-a cunoscut. Deci, iar a trimis femeia la batran, zicandu-i : avvo, trimite-mi pe fiul meu ca sa-l vad ! Si a zis lui Marcu : nu ti-am zis, iesi sa te vada mama ta ! Marcu a zis catre dansul : am iesit dupa cuvantul tau, avvo, insa te rog, nu-mi mai zice o data sa ies, ca sa nu ma fac neascutator. Si iesind batranul i-a zis femeii : acesta este care v-a intampanat si v-a zis mantuiti-va. Si mangaind-o pe dansa, a slobozit-o.

Au venit odata patru pustnici la marele Pamvo, purtand piei. Si au vestit fiecare fapta cea buna a celuilalt nefiind acela de fata. Unul postea mult, cel de ai doilea era neagonisitor si cel de ai treilea a castigat multa dragoste. Se spunea inca si despre cel de al patrulea ca douazeci si doi de ani avea de cand era sub ascultarea unui batran. Le-a raspuns lor avva Pamvo : va zic voua, ca fapta cea buna a acestuia este mai mare, caci fiecare dintre voi, fapta buna care a castigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta taindu-si voia, voia altuia o face. Caci acest fel de barbati sunt marturisitori, daca pana la moarte se vor pazi asa.

Povestit-a avva Pistos zicand : ne-am dus sapte pustnici la avva Sisoe, care locuia in ostrovul Clisma, rugandu-ne sa ne spuna vreun cuvant si a zis : iertati-ma, sunt om prost; dar m-am dus la avva Or si la avva Atre. Si era in boala avva Or de optsprezece ani. Si le-am facut metanie sa-mi spuna vreun cuvant. Si a zis avva Or : ce pot sa-ti fac ? Du-te si orice vezi, fa ! Dumnezeu este al celui care prisoseste, adici se sileste pe sine la toate. Si nu erau dintr-o enorie avva Or si avva Atre, dar a fost mare pace intre dansii pana ce au iesit din trup, caci era mare ascultarea lui avva Atre si multa smerita cugetare a lui avva Or. Si am stat cateva zile la dansii, cercandu-i si am vazut o mare minune pe care a facut-o avva Atre. Le-au adus cineva un peste mic si a voit avva Atre sa-l gateasci batranului si avea cutitul sa taie pestele, dar l-a chemat pe el avva Or, zicand : Atre, Atre, si a lasat cutitul in mijiocul pestelui si nu a spintecat si cealalta parte. M-am minunat de ascultarea lui cea mare pentru ca nu a zis : mai asteapta pana voi spinteca pestele ! Si i-am zis lui avva Atre : unde ai aflat ascultarea aceasta ? Iar el mi-a zis : nu este a mea, ci a batranului. Atunci m-a luat, zicand; vino si vezi ascultarea lui. Caci a fiert pestele cel mic, l-a stricat si l-a pus inaintea batranului care a mancat, nimic graind. Apoi l-a intrebat : bun este, avvo ? Si a raspuns : foarte bun. Dupa aceea i-a adus lui putin insa foarte bun si i-a zis : l-am stricat, avvo ! Si a raspuns zicand : da, l-ai stricat ! Si mi-a zis avva Atre : vazut-ai, ca ascultarea este a batranului ? Am iesit, asadar de la dansii si orice am vazut am facut, ca sa pazesc dupa puterea mea. Acestea le-a zis fratilor avva Sisoe iar unui din noi i s-a rugat lui, zicand : rugamu-te, spune-ne si tu noua un cuvant ! Si a zis : cel ce tine sa fie nebagat in seama implineste toata Scriptura. Iar altul din noi a zis : ce este instrainarea, parinte ? Si a zis : taci si in tot locul unde te duci, zi : nu am treaba, si aceasta este instrainarea.
Zis-a avva Ruf, ca cel ce sade intru ascultare de parinte duhovnicesc, mai multa plata are decat cel ce petrece singur in pustie. Si spunea acesta, ca a povestit unul din parinti, zicand : am vazut patru cete in cer. In cea dintai era omul care este bolnav si multumeste lui Dumnezeu : in a doua ceata era cel ce umbla dupa iubirea de straini si in aceasta sta si slujeste, In a treia ceata era cel ce umbla dupa pustie si nu vede om, si in a patra ceata era cel ce sade in ascultare de parinte si i se supune lui pentru Domnul. Si purta cel pentru ascultare lant de aur si pavaza si mai multa slava avea decat ceilalti. Iar eu am zis celui ce ma povatuia : cum acest mai mic, are slava mai multa decat ceilalti ? Iar el raspunzand mi-a zis : fiindca cel ce umbla dupa iubirea de straini, cu voia sa face si cel ce este in pustie cu voia sa s-a dus, iar acesta care are ascultare, toate voile sale lasandu-si, atarna de Dumnezeu si de parintele sau. Pentru aceasta mai multi slava a luat decat ceilalti. Deci, fiilor, pentru aceasta este buna ascultarea, care pentru Domnul se face. Ati auzit, fiilor, in parte, o putina urma a ispravii acesteia ! O, ascultare, mantuirea tuturor credinciosilor ! O, ascultare, nascatoarea tuturor faptelor bune ! O, ascultare, aflatoarea Imparatiei ! O, ascultare, care deschizi cerurile si sui pe oameni de la pamant ! O, ascultare, hranitoarea tuturor sfintilor, din care au supt ei lapte si prin care s-au facut desavarsiti ! O, ascultare, care esti locuioare impreuna cu ingerii !A venit odata unul din tebei la avva Sisoe, vrand sa se faca calugar. si l-a intrebat batranul, daca are pe cineva in lume. Iar el a zis : am un fiu. Si i-a zis lui batranul : du-te, arunca-l in rau si atunci te faci calugar ! Deci, dupa ce s-a dus sa-l arunce, a trimis batranul pe un frate zicandu-i sa-l opreasca. De aceea, cand l-a ridicat sa-l arunce, i-a zis fratele : inceteazi, ce faci ? Iar el i-a zis : avva mi-a zis sa-l arunc. I-a zis fratele : a mai zis sa nu-l arunci. Si lasandu-l a venit la batranul si s-a facut preaiscusit calugar pentru ascultarea lui.
Se spunea despre avva Saio si despre avva Mue, ca au petrecut unul cu altul. Si avea multa ascultare avva Saio, dar era aspru foarte. Lui ii zicea batranul, ispitindu-l : du-te si fura ! Si se ducea si fura de la frati pentru ascultare si multumind Domnului pentru toate. Iar batranul lua lucrurile si le da pe ascuns.

Zis-a iarasi : odor scump este calugarului ascultarea. Cel ce a castigat-o va fi ascultat de Domnul si cu indrazneala va sta inaintea Celui rastignit. Ca Domnul Cel ce S-a rastignit, ascultatar S-a facut pana la moarte.

Un batran oarscare avea un ucenic si vrand a-l tine cu sine, l-a facut sa aiba ascultare desavarsita. Deci, i-a zis batranul : aprinzandu-se cuptorul foarte, mergi de ia cartea din care citim in biserica si o arunca in cuptor. Iar el mergand, a si facut fara de nici o cartire si fiind aruncata cartea, s-a stins focul. Deci, aceasta este puterea ascultarii celei cu intelegere, caci ascultarea este scara cea cereasca.
Doi frati trupesti s-au dus sa locuiasca intr-o manastire, dintre care unui pustnic, iar celalat cu ascultarea si orice si zicea lui parintele, fara iscodire facea. Astfel, si zicea de multe ori : mananca de dimineata, si manca. Si iarasi : nu manca pana seara si nu manca si altele asemenea. Orice si poruncea, cu bucurie implinea. Pentru ascultarea lui , era slavit de toti in manastire. Fratele lui insa, pustnicul, zavistuindu-l, a zis intru sine sa-l incerce pe el de are ascultare. Si mergand la parintele, i-a zis : trimite-l pe fratele impreuna cu mine, sa mergem pentru o trebuinta. Si l-a slobozit pe el avva. Deci, dupa ce au venit ei la rau, in care era multime multa de crocodili, a zis fratelui pustnicul : pogoara-te in rau si treci. Si s-a pogorat si venind crocodilii si lingeau trupul si nu l-au vatamat. Iar pustnicul vazand i-a zis : iesi din rau, si a iesit nevatamat. Asa, calatorind ei au gasit un trup, aruncat pe cale. Si a zis pustnicul : de am fi avut vreo haina veche am fi pus peste dansul. Raspuns-a fratele : mai vartos sa ne rugam, poate va invia. Si au stat la rugaciune si rugandu-se ei a inviat mortul. Si se mandrea pustnicui zicand : pentru pustnicia mea a inviat mortul. Iar Dumnezeu a descoperit parintelui manastirii toate. Si intorcandu-se ei, a zis parintele catre pustnic : fiindca l-ai ispitit asa pe fratele tau la rau, pentru ascultarea lui a inviat mortul.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...