"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Impacare

Zorica Latcu 


Cu sufletul spre Domnul am strigat:

Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.

Ma tine lutul meu, de lut legat,

Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.

Spre Tine merge dorul meu intreg,

La Tine-mi este orisice dorire.

Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,

Sa vada sufletu-mi a Ta marire.

Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,

Mi-s mainile si talpile o rana.

Din coasta sange-mi picura mereu,

In drumul de pacat si de prihana.

Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,

Gateste-mi Insuti locul de hodina,

Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,

Dezleaga-ma de haina mea de tina.

Si glasul Domnului grai raspuns:

Durerea ta ma sfasie de mila,

Cand plansul tau la mine a patruns,

Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.

 
Ridica-n slava ochii tai uimiti

Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Priveste-n ochii mei de plans topiti

Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.

Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,

Desi Parintele ceresc mi-e Tata;

Din cupa am sorbit amar nespus,

Si cupa mea e-n veci nedesertata.

Dar rana ta ma doare mai cumplit,

Pe cruce-am sangerat si pentru tine!

Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,

Si-i grea povara dragostei depline.

Si-am inganat, cu duhul umilit:

Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,

Si lasa Doamne-n lutul istovit,

Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

Cum să cerem sfat de la duhovnic?


“Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja prorocia din Vechiul Testament că vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie să învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu.

Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori că te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului "Doamne, spun-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!"; Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: " Doamne, Tu spune-mi un cuvânt!";.

Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omeneşte, caută, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: "Doamne, dă-mi, un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău." ; Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmplă în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întrebă pe Sfântul Serafim: "Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?" ; Şi el I-a răspuns : "Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu".
Deci, eu nu ştiu ce să fac; părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta – şi aceasta este ascultarea – că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostrum un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc.

Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-andărătelea! Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: "Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!"; Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu ştie nici ele cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.


Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam: "Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcu?"; Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: "Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?";  Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt , poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Nu căuta lămuriri de la duhovnic – şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: "Binecuvântează, Părinte!"; Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii.
Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti."

Părintele Rafail Noica "Celălalt Noica" p.103

Gândul cel bun - certitudinea ca traiesti

Dumnezeu în bunatatea Sa (Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. + Lc. 18,19) l-a făcut pe om după chipul Său, adică bun.  Aşa bun l-a lăsat Dumnezeu pe om în grădina Raiului. (Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte - Facere 1,31). Adam nu ştia ce este răul, nu avea răutate, avea gândul bun în toate, pentru că, la el toate erau curate; cunoştea doar binele. Aşa a fost până când a mâncat din pomul  „cunoştinţei binelui şi răului”. De atunci, cunoaşterea lui este amestecată. Cunoaşte în parte binele şi răul. Această cunoaştere o aprofundează astăzi omul: ori vede în toate numai răul şi puţin bine, ori numai binele şi puţin rău. Copiii până la vârsta de 2-3 ani nu ştiu ce este răutatea. În tot ce fac, ei văd doar binele. Jocul lor, chiar dacă este deranjant sau plin de mofturi, este nevinovat. Ei nu cunosc răutatea. De aceea, Mântuitorul îi arată pe copii modele pentru Împărăţia Cerurilor „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. (Matei 18,3)” De unde să ne întoarcem? de la starea în care suntem, stare de duplicitate "bine-rău". Spre ce să ne întoarcem? Spre starea primordială, a lui Adam din rai, unde nu este cunoscut decât binele. Acesta este firescul omului. Întoarcerea de la nefirescul luat prin păcat la firescul sădit de Dumnezeu în om.


Lucrarea gândului bun sau rău ne formează sufleteşte şi pe noi: Dacă vom cultiva doar gânduri rele (văzând numai partea rea a orcărui lucru), sufletul nostru se va înrăi; dacă vom cultiva gândul bun în toate, sufletul se va umple de bunătate.

Iată două argumente: un cuvânt al Cuviosului Paisie Aghioritul şi un film Pollyanna – secretul mulţumirii (care deşi nu tratează teologic aceasta problemă, arată firescul omului bun).

“Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se com¬porte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.

Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am“, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min¬ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Săr¬mana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă“, sau: “a ţinut-o pentru o altă nevoie“. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.

Cel ce are gânduri bune are sănătate duhov¬nicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu!”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidi¬ază!“.

Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconju¬rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Infricoşător lucru, s-a pier¬dut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea“, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: “Face metanii“, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: “Joacă toată noaptea“. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase“, în timp ce celălalt va spune: “Ce cântece mai sunt şi acestea?“.

Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amândoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea: „Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine Insuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta insă n-a făcut nici un rău”. Unul s-a mântuit, celălalt s-a osândit.”



Pollyanna Partea I



Pollyanna II

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...