"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

POSTUL


Postu-i luptă şi răbdare.
Este foamea bucuriei
Care creşte şi se’nalţă
Pe măsura curăţiei.
 
 
 
Ortodoxul ce-l iubeşte
Şi-l trăieşte în Hristos,
Tocmai din asprimea foamei
Se hrăneşte cu folos.

Pe măsură ce sporeşte
Adâcimea curăţiei
Duhul Sfânt îi dă podoaba
Şi’nţelesul vredniciei.



După ani de post şi rugă
Curăţia e lumină
Iar iubirea curge-n lacrimi
(Care cântă), nu suspină.

Neputinţa îl hrăneşte
Cu blândeţile puterii,
Iar din foamea asumată,
Se strâng crinii învierii.

Fiecare zi parcursă
Cu Hristos în post ascuns
I-o cunun’a răstignirii
Dăruite de Iisus.
Ce facem in postul Craciunului?
 
Şi’un alt pas viu, în limină
Şi-n virtuţile puterii
Ce ne duc către lumina
Şi adâncul învierii.

Postu-i luptă şi răbdare
Când e’n dragoste parcurs
Şi dovadă a credinţei,
(Întru noi), pentru Iisus.

Nicolae Mirean

Patriarhul Pavel

Mărturie despre Patriarhul Liturghiei

*
Un articol DOXOLOGIA.ro
Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun , doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina.
Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public.
19 ani am fost intendent al patriarhului Pavle, până în ultima zi.  În timpul primatului său, am avut diferite funcţii: prefesor de drept la Facultatea de Teologie din Belgrad, profesor de omiletică şi de rusă la Seminar, pentru 9 ani am fost responsabil la Biblioteca Patriarhală, 10 ani am fost secretar la Curţii Eclesiastice (…).
Patriarhul nu mi-a dat imediat binecuvântarea pentru preoţie. Am fost diacon timp de 14 ani, ceea ce era normal la el. Nu era niciodată grăbit în ceea ce priveşte hirotonia. Aştepta timpul potrivit pentru orice persoană.
Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun , doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina.
Aşa a trăit mulţi ani, şi eram uimiţi cum putea să se mişte şi cum organismul lui putea suporta să nu mănânce aproape nimic. Dar era clar că era un om al lui Dumnezeu, trăgându-şi puterea, duhul voios şi înţelegerea oamenilor din Sfânta Liturghie.
El înţelegea pe toţi perfect, de la micii copii de pe stradă care veneau şi-l trăgeau de mânecă până la preşedinţii diferitelor naţiuni.
Patriarhul Pavle slujea zilnic Liturghia. Singurele excepţii erau zilele când era în călătorie sau era bolnav. Era foarte greu să ţii pasul cu el, pentru că se trezea foarte devreme, pe la 4 dimineaţa, şi slujea Dumnezeiasca Liturghie la patriarhie la 5.  
Aşa era şi când avea 80 de ani, aşa a rămas când a împlint 90. Îşi spunea pravila de rugăciune o oră şi apoi venea la biserică. Slujeam cu el şi uneori eram obosiţi, căci treburile de la patriarhie erau multe şi ne culcam târziu, aşa că nu prea era timp pentru somn.  Niciodată nu ne-a zis să venim la Liturghie. Programul nostru începea la 8 şi puteam să venim la acea oră la serviciu. Dar ar fi fost ceva ciudat: noi dormeam şi Sanctitatea Sa slujea. Aşa că am venit şi slujeam cu el.
Îmi amintesc că am călătorit la Moscova în 2000 pentru sfinţirea Catedralei Hristos Mântuitorul, am stat la Hotel Danilovskaya (lângă Mănăstirea Danilov). Catedrala trebuia să fie sfinţită în ziua următoare. Aşa că patriarhul care slujea la sfinţire a doua zi, avea o zi liberă. Însă la ora 4 dimineaţa, patriarhul mi-a bătut la uşă: „Frate Luka, hai să slujim Liturghia undeva!”.
Nu am ştiut unde să-l duc. Am mers la una din bisericile din Mănăstirea Danilov, unde pe la 5, călugării se pregăteau pentru slujbă. Au fost foarte surprinşi să ne vadă.
Le-am spus: „Preafericitul Pavle vrea să slujească Liturghia. Unde îi sunt veşmintele? au zis ei. Nu le are cu el, pentru că le trimisesem deja la Catedrala hristos Mântuitorul. Însă dacă aţi putea să ne daţi un set de veşminte preoţeşti, ar fi bine”.
Au găsit veşminte pentru noi, Patriarhul Pavle şi-a pus veşminte preoţeşti şi a slujit ca un simplu preot. Cred că acei monahi erau uimiţi cum un patriarh îmbărăcat în preot slujeşte în biserica lor.
Predica în fiecare zi. Multe dintre predicile sale au fost transcrise şi publicate.
Îşi dedica mult timp consilierii. O zi de lucru a patriarhului era aşa: Liturghie, ceai, şi apoi primirea vizitatorilor. El era un călugăr, însă nu avea o viaţă monahală reclusă: nu se închidea niciodată, ci căuta să ajungă la toţi, să-i primească pe toţi  care veneau la el. Voia ca oamenii să vină şi să vorbească cu el. Pe unii doar îi asculta, altora le dădea sfaturi.
După slujba de seară, primea diferite credincioase, care veneau să-i ceară sfat.  Unele femei îi arătau că aveau contacte cu lumea cerească. Una dintre ele a spus că a avut o vedenie cu Sfânta Parascheva (de la Iaşi) şi i-a spus ceva special. Patriarhul i-a răspuns: „Nu ştiu ce să-ţi spun. Sunt patriarh însă mie nu mi s-a arătat”. Patriarhul a dat de înţeles că niciun om nu trebuie să se socotească vrednic de asemenea vedenii, ci să se comporte ca o persoană normală.
Că a fost un om extraordinar al timpului său s-a arătat doar în ziua înmormântării sale.
Unii credeau că e ideea lui, însă o învăţase de la Părinţii athoniţi vechi, care pustniceau la începutul veacului 20 cu 6 măsline pe zi.
Aşa că patriarhul mânca, pe lângă fiertura sa obişnuită, 6 măsline pe zi.
Odată, la masa de prânz în Palatul Patriarhiei, erau invitaţi mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle.
Printre altele, ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiau că Patriarhul ţine la ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline.
- Preafericirea Voastră, a zis episcopul, eu am luat cu două mai mult. Ce să fac?
- Acuma ţine ceea ce ai luat, iar mâine să iei cu două mai puţin – răspunse Patriarhul.

 
Aproape un milion de oameni au umplut străzile Belgradului şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile şi nimic nu s-a întâmplat. 
Unii oameni spuneau: „Poate nu e bine să îi fie sărutată mâna. Este bine să te pleci către patriarh, însă este o epidemie în oraş, şi trebuie să fim atenţi”.
Un fel de gripă rea epidemică era la putere în oraş, însă niciun om din cei 600 000 nu a raportat că a răcit. Oamenii stăteau ca la moaşte, pentru 9 ore, însă nimeni nu s-a înghesuit. Aşteptau să-i sărute mâna patriarhului.
Timpul va vorbi că a fost un om extraordinar pentru vremea sa. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Sperăm că Domnul îl va face sfânt, însă e prea devreme să vorbim despre asta.  Deocamdată observăm atent ce se întâmplă la mormântul lui. Deja multe vindecări au avut loc aici.
(mărturia Părintelui Luka  Hovakovici)

Iubeste si vei fi viu




Probabil ca cei mai multi dintre noi cunosc Legea, sau mai bine zis Invataturile Mantuitorului. Insa ramanem concentrati asupra teoriei si ne impiedicam in a pune in practica invatatura mantuitoare.

Vorbim de dragoste folosind cuvinte mari, traim predicand invataturile de credinta celuilalt, ne indreptatim pe noi in viata duhovniceasca crezand ca daca stim si ne comformam "ritualului" (merg la Biserica, am aprins lumanarea, am dat pomelnicul…), suntem mantuiti. Traim in dreapta-credinta avand comportament stramb; iar altii traiesc in stramba-credinta, dar au fapta-dreapta!

M-a fascinat intotdeauna modul in care Hristos s-a adresat celor ce doreau sa afle ceva sau sa asculte cuvantul Lui, dar sa nu uitam ca "Fiecare cuvant e un margaritar de mare pret" dupa cum spunea si Pr. Rafail Noica. Iar acum, in discutia pe care o are cu invatatorul de lege ce-L ispiteste pe Iisus intrebandu-L: "Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?", Mantuitorul raspunde printr-o intrebare: "Ce este scris in lege? Cum citesti?"… Raspunsul: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau; iar pe aproapele ca pe tine insuti!"

Si primul gand ce-mi tresare in minte este: "Oare eu Te iubesc asa Doamne?" … Te rog ajuta-ma! "Dar pe aproapele meu?"… Si dupa ce a rostit legiuitorul aceste cuvinte, Iisus ii raspunde: "Drept ai grait. Fa aceasta si vei fi viu!". Impresionant cuvantul Pr. Galeriu referitor la aceasta conversatie: "Fa aceasta si vei fi viu! Adica: Implineste aceasta, implineste iubirea. Vedeti, El a raspuns prin iubire, toate concentrandu-le in iubire-esenta. Iubeste si vei fi viu!...Oare nu iubirea este principiul, izvorul vietii? Din iubire se naste viata. Traieste astfel, si in iubire se lumineaza viata in vesnicia ei!"

Prin aceasta pilda, Mantuitorul nu face altceva decat sa redea necesitatea ajutorului ce trebuie sa existe intre noi. Cei doi oameni ai legii, Preotul si levitul ce erau slujitori ai templului, nu fac nimic din cele ce au invatat si predica; iar simplul samarinean, fara a fi invatator, se comporta cu dragoste, caci "vazandu-l, i s-a facut mila". Dar ca sa iubesti trebuie sa te rogi, sa ai contact viu cu Domnul, caci "Iubirea se naste din rugaciune" spunea Sf. Isaac Sirul.

Adevarul despre viata noastra duhovniceasca se reflecta in comportamentul fata de aproapele. Felul in care privesc pe cel de langa mine este consecinta trairii in Hristos sau in mine. Daca privesc la Hristos sunt conectat la iubire; daca privesc catre mine, sunt curentat de egoism. Daca raman conectat la iubire, castig viata vesnica; daca raman egoist, pierd totul.

Toti suntem asemenea omului cazut in mana talharilor din parabola, pentru ca toti suntem raniti, daca nu chiar morti, din pricina ranilor ce lasa pacatele in sufletul nostru. Talharii sunt demonii care ne ranesc si pleaca, lovesc si dezbraca de virtuti sufletul curat ce calatoreste catre Dumnezeu. La un moment dat suntem singuri si parasiti de toti pe marginea drumului, speram sa ne vindecam in timp ce obosim datorita credintei ce ni se clatina. Fapta e mai necesara decat cuvantul, "caci precum trupul fara de suflet mort este, astfel si credinta fara fapte, moarta este" (Iacov 2, 26).

Mi se pare o descriere exacta a ceea ce se intampla intre noi si astazi. Trecem alergand cu o usurinta revoltatoare pe langa fratele ranit, privim fara compasiune chipul lui ... Iar atunci cand glasul constiintei ne sopteste ca trebuia sa ajutam, il inabusim cu doua scuze: "Am vrut sa ajut, dar m-au rapus rautatea si nemultumirea lumii, am obosit!" si "Nu mai pot ajuta, nu mai am timp nici pentru mine" ... Scuza e ca aspirina pentru bolnavul de cancer, nici nu ajuta, dar nici nu dauneaza! Mai rau decat atat, nu mantuieste! Doar invinovateste.

Felul in care samarineanul trateaza ranile cu ulei si vin, iar dupa aceea il duce la han si-l ingrijeste, este interpretat de Sf. Nicolae Velimirovici asa: "Untelemn si vin inseamna mila si adevar. Mila este si ea un mijloc de vindecare; hanul este Sfanta sobornica si apostolica Biserica, iar gazda sunt Apostolii si urmasii acestora...". Cu alte cuvinte, trebuie sa avem mila de aproapele nostru si sa-i descoperim Adevarul IN FAPTE, regazduindu-l in Biserica unde botezat a fost, dar s-a pierdut...

Sfintii nu au facut altceva decat sa infaptuiasca in viata de zi ci zi cuvantul evanghelic, ajutati de Duhul Sfant sa traiasca bineplacand Lui Dumnezeu. Au plecat de la credinta si au ajuns la iubire, de la iubire au castigat puterea de a se jertfi, prin jertfa lor au castigat viata, caci au urmat intru totul lui Hristos.

Omului ii este greu sa traiasca fara un model de urmat in viata, chiar de la primele gesturi sau priviri isi copiaza parintii; mai mult decat atat, ceea ce-l indruma parintii educandu-l, va face toata viata. Haideti sa ne facem model in viata pe Hristos, sau daca ne simtim neputinciosi, pe-un Sfant drag sufletului nostru.

Si nu uitati, acolo unde exista iubire, exista progres!...

Arhim. Siluan Visan

Material preluat din "CrestinOrtodox.ro"
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...