Şoferul duhovnicesc

Dimineata cand te urci
In masina sa conduci
Nu uita sa-ti amintesti
De cele duhovnicesti
Si sa te gandesti asa:
Greu lucru e a sofa
O masina; dar mai greu 
Este ca sufletul tau
Sa-l sofezi pe drumul vietii,
Urmand caile blandetii,
Ale dragostei, rabdarii,
Smereniei si-nfranarii.
Si sa stii sa ocolesti
Gropile duhovnicesti:
Pizma,cearta si mandria,
Rautatea si mania.
Sa alimentezi mereu
- chiar daca este mai greu -
Cu cea mai scumpa "benzina "
Apa vie, cristalina
A rugaciunii curate,
Cu smerenie-naltate,
Care pune in miscare
Motorul inimii tale.
Si un singur scop sa aI:
Sa gasesti parcare -n Rai !

Poezie preluata din cartea "Poezii cu iz de Filocalii "

Naştera Domnului - "Taina omului-frate"

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. „Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10).

Când Fiul lui Dumnezeu este dăruit de Tatăl pentru viaţa şi mântuirea lumii, El nu este dăruit ca un obiect, ci ca Persoană liberă, smerită şi iubitoare, deoarece Fiul Se dăruieşte Tatălui prin ascultare smerită şi Se dăruieşte oamenilor prin iubire milostivă, vindecând orice boală şi orice neputinţă din popor şi iertând păcatele celor care se pocăiesc.

Aşadar, taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la El, la viaţa cerească.

De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare lucrare mântuitoare a fost şi scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă de profeţii lui Dumnezeu inspiraţi de Duhul Sfânt, iar apoi a fost văzută şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), a fost apărată şi formulată ca dogmă de către Părinţii Bisericii în faţa ereziilor, a fost preamărită în rugăciuni şi lăudată în cântări de-a lungul veacurilor de către toţi creştinii binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu.

Pentru Sfinţii Apostoli contemplarea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieţi spirituale şi al misiunii Bisericii în lume. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, uimit în faţa iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume, exclamă: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi mărturisitori, imnografi şi melozi, n-au încetat să preamărească taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, care s-a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În această privinţă, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „din dor nesfârşit după oameni, Cel ce există din fire S-a făcut cu adevărat însuşi cel iubit” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, traducere din limba greacă veche, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78), adică om.

Cine altul poate mântui sau vindeca pe om de păcat şi de moarte, decât Dumnezeu Cel fără de păcat şi moarte? Cântările ortodoxe ale Naşterii Domnului vorbesc despre vindecarea omului de păcat prin Naşterea lui Hristos: „Pe cel după Chip şi după asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu şi Dumnezeu” (Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa († 395) descrie scopul Întrupării Fiului Cel veşnic al lui Dumnezeu, zicând: „Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe Cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe Dătătorul ei” (Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic sau Despre învăţământul religios, VIII, în PSB 30, Scrieri. Partea a doua: Scrieri exegetice, dogmatico-polemice şi morale, traducere şi note de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1998, p. 302).

Pe scurt, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rezumat învăţătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”. Toţi oamenii care, prin credinţă şi Botez, primesc pe Hristos ca Mântuitor al lumii devin fraţi şi surori în Hristos, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin înfierea dumnezeiască după har (cf. Ioan 1, 12).

Aşadar, de la Întruparea şi Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca Om, iubirea Preasfintei Treimi umple inima umană a Fiului lui Dumnezeu de iubire dumnezeiască infinită şi eternă pentru întreaga umanitate, iar iubirea veşnică a Tatălui faţă de Fiul Său Care S-a făcut Om este şi iubire veşnică pentru oameni, împărtăşită lor prin Duhul Sfânt. Întrucât Hristos Domnul ne-a descoperit în El însuşi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, fiecare fiinţă umană iubită de Dumnezeu este un loc sacru al prezenţei lui Hristos. „Taina omului-frate” este, de fapt, taina iubirii lui Hristos prezent în fiecare om. „Dumnezeu - spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – S-a făcut sărac de dragul nostru şi a luat asupra Sa, prin împreuna pătimire patimile fiecăruia, şi până la sfârşitul lumii pătimeşte mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii, introducere, traducere, note şi două studii de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 45).

Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi, „în aceşti fraţi prea mici” ai Săi (cf. Matei 25, 37-40), se explică prin iubirea Sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Taina omului-frate ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm.

Extras din pastorala Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la praznicul Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 2012.

CUGETARI COPILARESTI

"Calugarii si-au facut meserie din rugat pentru ca ei au vazut ca nu poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu." ( 9 ani)


"Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca daca il lasa pe Dumnezeu sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte - ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu." ( 8 ani)

"Biserica e sfanta si ramane sfanta chiar daca intra in ea multi pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo antene pentru Dumnezeu." ( 12 ani)

"Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai."( 10 ani)

"Biserica nu iubeste placerea , ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge." ( 9 ani)

"Ingerii nu ne spun cum e in Rrai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte cum arata cadoul pe care il primesti pentru ca strica toata ziua." ( 10 ani)

" Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca pacatul din tine sa nu faca pui de pacati." ( 10 ani)

"Preotii vin in casele oamenilor inainte de paste si Craciun ca sa sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma care e un foarte bun detergent impotriva dracilor." ( 11 ani)

"Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai gandim si la gustul de Dumnezeu." ( 11 ani)

"Cei care nu-l gasesc pe D-zeu sunt cei care il cauta din interes." ( 12 ani)

"Milostivul e rar ca mila n-o gasesti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivata." ( 14 ani)

"Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi cu Dumnezeu." ( 10 ani)

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei." ( 13 ani)

"Sfintii au aureola rotunda si nu patrata ca sa nu faca vreun rau nici macar din greseala - ca poate cine stie, cand se ridica la cer, sa nu intepe cu vreun colt o pasare in zbor." ( 13 ani)

"Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul." ( 15 ani)

" Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, ca daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El." ( 11 ani)

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, el ti-o aprinde din nou in Cer." ( 9 ani)

"Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu pot, pentu ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii."( 9 ani)

"Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru ca nu le este gata capul."( 11 ani)

Extrase din revista Familia Ortodoxa.

Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Ierarh Nicolae s-a nascut pe la anul 270, in orasul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Licia. Parintii sai, Teofan si Nona, se bucurau de o aleasa faima inaintea intregului tinut, prin bogatia lor, dar mai ales prin credinta lor crestina si ravna de a ajuta pe saraci. Pe acesti buni crestini, Dumnezeu ii rasplati cu binecuvantarea Sa, implinindu-le dorinta de a avea si ei un copil, caruia prin botez i-au dat numele de Nicolae, care talmacit pe romaneste aceasta inseamna, biruitor de popoare.

Haghiograful Sfantului Nicolae ne spune ca acest copil a fost crescut in chip minunat de parintii sai, indrumat fiind pe urmele trase de ei. El traia in familie ca si intr-o scoala a credintei, in care invata, mai presus de toate, sa slujeasca lui Dumnezeu si sa traiasca in frica de El, caci aceasta este si inceputul intelepciunii, ne spune Sf. Carte.

Tineretea si-o trai intr-o alta minunata gradina duhovniceasca, fiind ucenic al vestitului episcop de Patara, Metodie. Acest vladica, precum ne spun istoricii, “stralucea - in ochii tuturor - printr-o indoita aureola de sfintenie si stiinta, la care, in cele din urma, s-a adaugat si aceea de martir, care si incununa viata sa. Metodie, prin tot traiul sau, era o oglinda de sfintenie pentru poporul sau: cuvantul sau era lumina credinciosilor; tezaurul credintei sale, invatatura pentru ei si biruinta contra paganilor; mila sa, refugiul saracilor, si intreaga sa persoana, imagine vie a unui tata si a unui doctor plin de grija pentru mantuirea tuturor.

Si asa crescu Sfantul Nicolae, in scoala unor astfel de parinti, dar mai ales a unui astfel de ierarh, intr-o atmosfera cereasca de credinta Dumnezeiasca, pentru ca mai apoi sa ajunga si el placut lui Dumnezeu si oamenilor. Invatatura Bisericii patrundea in mintea sa si-i incalzea inima, iar virtutile crestine ii luminau intreaga sa viata. De aceea, ajungand sa fie ca un batran intelept inca din tinerete, el nu avea decat dorul de a dobandi margaritarul stiintei, iar pe toate celelalte: petrecerile, moda, jocurile de noroc si alte usuratati, le vantura ca si pe o pleava cu lopata intelepciunii sale...

Dar si cu faptele milosteniei, tanarul preot Nicolae stralucea cu deosebire, caci pilda buna avea pe parintele sau duhovnicesc. Si iata, din cele multe ale lui milostenii, voi pomeni una, ca sa fie si pentru noi o pilda de lumina, de chipul cum trebuie sa facem milostenia. In acest oras Patara, era un om ce avea trei fete si care, din pricini nestiute de noi, ajunsese din bogat un om foarte sarac. Incoltit de nevoi, el se gandea sa le dea pe ele desfranarii ca astfel si ele si el sa poata trai. Dar iata ca Dumnezeu, ca unul ce voieste ca toti sa se mantuiasca, descoperi toate acestea aceluia ce stia ca are iubire de oameni, Sfantului Nicolae. Acesta, fara sa-l fi mustrat pe acel om pentru gandul lui necurat, se hotari ca pe ascuns sa-l ajute, iar nu la aratare, pentru ca asa spune Mantuitorul: “Sa nu faceti milostenia voastra inaintea oamenilor”. Iar in al doilea rand, mai gandi el, sa faca asa si pentru ca sa nu rusineze pe acela ce odinioara a fost bogat, iar acuma era sarac. Si asa, luand o punga cu galbeni, in toiul noptii, nevazut de nimeni, se duse si o arunca pe o fereastra dosnica in casa celui sarman. Cu acest ajutor, nestiut de la cine, acel parinte isi marita fata cea mare. Vazand Sf. Nicolae ca chibzuit om este acel tata, nu mult dupa aceea, arunca o a doua punga la fel, dar cand dorea sa o arunce si pe a treia, pentru ca sa se marite si ultima fata, acel om ce statea la panda de saptamani si luni de zile, l-a vazut pe marele lui binefacator, care era Sf. Nicolae. Si cu lacrami multumindu-i, el nu primi de la sfant decat rugarea ca nimanui sa nu spuna acestea.

 

Episcopul Metodie, fericit de a avea un astfel de ucenic, dorea sa-l aiba totdeauna langa el si la vreme sa-l aiba urmas la pastorire, iar pana atuncea sa-i fie toiag al batranetelor sale. Dar Sf. Nicolae era calauzit, mai presus de voia oamenilor, de mana lui Dumnezeu... Si iata, voind el sa se inchine la Sf. Mormant, pleca la Ierusalim pe mare. Si pe cand calatorea, starnindu-se o mare furtuna pe care tanarul preot Nicolae o prevesti, aceasta nu se potoli decat prin rugaciunea acestui pelerin, pentru care toti au cunoscut ca el este un om ales al lui Dumnezeu. Dupa ce cu multa evlavie a umblat prin Locurile Sfinte, intorcandu-se inapoi in patria sa Licia, se opri in orasul Mira, pentru a trai intr-o manastire de acolo, care se numea Sinai. Dar iata ca tocmai atuncea episcopii intregului tinut erau adunati sa aleaga mitropolit pentru Mira, in locul celui care de curand murise. Si rugandu-se ei, ca Dumnezeu sa le descopere pe cine sa aleaga mitropolit al Mirei, Dumnezeu a facut cunoscuta voia Sa printr-o viziune de noapte, celui mai batran dintre episcopi.

“Mergeti”, a spus El, “la biserica, si pe acel pe care-l veti gasi ajungand cel dintai si care se numeste Nicolae, luati-l si-l asezati pe tronul arhiepiscopal”. In acea dimineata, ca de obicei, Sf. Nicolae se duse cel dintai la biserica. Dar in pridvor, intampinandu-l batranul episcop, il intreba: “Fiul meu, cum te numesti?” - “Eu ma numesc Nicolae, smeritul slujitor al Domnului”. Si luandu-l si infatisandu-l soborului de episcopi si multimii credinciosilor, zise: “Acesta este ales de Domnul pentru a fi arhiepiscop al Mirelor”. Zadarnic se opuse Sfantul Nicolae, caci in cele din urma trebui sa ia loc pe tronul arhiepiscopal.

Ca pastor de suflete, Sfantul Nicolae a avut de indurat rautatea toata de la paganii imparati Diocletian si Maximian: schingiuiri si inchisoare. Atuncea a murit si parintele sau sufletesc, episcopul Metodie, iar el prin minune Dumnezeiasca a fost pastrat sa duca si alte lupte cu ereticii. Caci tocmai atunci se ivi erezia lui Arie, care spunea ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu deplin, ci e o faptura a Parintelui din ceruri.

Cu venirea ca imparat a Sfantului Constantin cel Mare, Sfantul Nicolae fiind eliberat cu toti crestinii din temnita, incepu lupta cea sfanta, nu numai contra paganestii credinte, dar si cu acea erezie a lui Arie. Prin predici, prin discutii publice si prin sfat parintesc de la om la om, el lupta contra celui ce primejduia insesi temeliile crestinatatii, tagaduind Dumnezeirea Domnului Hristos. Si numai datorita Sfantului Nicolae, metropola Mira Lichiei nu a avut nicio legatura cu erezia ariana, pe care el ca pe un venin stiu sa o arunce departe de granitele eparhiei sale. Parca si acuma rasuna in urechile noastre ecoul marilor lupte ce le-a dus Sfantul Nicolae! Si acuma vibreaza sufletul lui apostolic, cu toate ca au trecut 1600 de ani de atunci!...

Dar la Sf. Sinod din Niceea, cat s-a zbuciumat Sf. Ierarh Nicolae, sa lumineze pe ereticul Arie, si cu toti cei 318 parinti la un loc, sa hotarasca drept si sfant, crezul credintei ortodoxe! Caci atuncea s-a alcatuit Crezul, cea mai sfanta marturisire de credinta cu privire la Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. “Cred si intr-unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal prin carele toate s-au facut”...

In focul acestor aprinse discutii, pe cand lamurea pe Arie, Sfantul Ierarh Nicolae a lovit peste obraz pe acest intunecat tagaduitor al celor mai limpezi crezuri de credinta. Si ne spun istoricii ca Parintii Sinodului, mahnindu-se de aceasta asprime, i-au luat de la dansul semnele cele arhieresti: Omoforul si Sf. Evanghelie. Iar Domnul nostru Iisus Hristos si Maica Sa, privind din inaltimea cea cereasca in adancul inimii acestui parinte, s-au coborat in inchisoare si i-au dat ei insisi semnele arhieriei: Mantuitorul ii dadu Sf. Evanghelie, iar Fecioara Maria ii aseza pe umerii sai, Omoforul. Si aceasta aratandu-se in vedenii si altor episcopi, cu totii au vazut ca Dumnezeu e cu mai mare mila pentru acei care cu inima curata marturisesc si lupta pentru adevarul cel vesnic...

In lumina acestei minunate intamplari din viata Sfantului Nicolae, la fel si noi judecam, pe buna dreptate, ca bine privita este in ochii cei vesnici ai cerului lupta cea dreapta pe care o duce crestinatatea pentru raspandirea luminii si adevarului Dumnezeiesc si in intunecatele suflete ale paganilor de ieri, de astazi si de oricand. Caci noi ne luptam cu dusmanii lui Dumnezeu, cu cei care tagaduiesc ca Domnul Hristos este Dumnezeu, ca si Arie. Iar dupa infrangerea paganului, noi dorim tuturor sa fie traitori fericiti in imparatia lui Dumnezeu. Intr-o imparatie cereasca pe pamant in care sa se dea fiecaruia: adevar, dreptate, dragoste, pace, bunatate si mila. In sufletele tuturor sa fie acea iubire de oameni pe care a aratat-o Sfantul Nicolae tuturor pastoritilor sai. Caci precum se spune, “Sfantul Ierarh Nicolae era bun catre toti si mult apropiat sufleteste: sarmanilor era tata, saracilor milostiv datator, mangaietor celor ce plangeau, ajutator celor napastuiti si tuturor mare facator de bine”. (Vietile Sfintilor de Neamt).

Nenumarate sunt minunile Sfantului Nicolae prin care tuturor bine le facea si din primejdii ii scapa, pentru care i se si spune: “Sf. Ierarh Nicolae, facatorul de minuni”. Astfel, el ascultand rugaciunile celor invaluiti de furtuni pe mare, potolea mania valurilor, pentru care el este socotit patronul marinarilor. Iar pe cei napastuiti pe nedrept el ii apara, mustrand prin vedenie pe prigonitorii lor. La fel pe cei infometati ii ajuta, trimitand indemn negustorilor sa vina in patria cu lipsa. De aceea si noi astazi, praznuindu-l, sa ne rugam lui, graind unele ca acestea: “Pastorii si invatatorii pre pastorul cel intocmai ravnitor Pastorului celui bun, adunandu-ne sa-l laudam. Cei din boale pre doctorul, si cei din primejdii pre izbavitorul; pacatosii pre folositorul, saracii vistieria, cei din necazuri pre mangaietorul; calatorii pre cel impreuna calator, cei ce sunt pre mare pre carmuitorul, toti pre cel ce pretutindenea intampina cu caldura, pre Marele Ierarh, laudandu-l asa, sa zicem: “Prea Sfinte Nicolae, grabeste si ne scoate pre noi din nevoile noastre acestea de acum; si mantuieste turma credintei crestine cu rugaciunile tale”. (Slava de la laude).

Pe Sfantul Ierarh Nicolae, pastorul cel milostiv, nu-l putem praznui mai cu cinste decat prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni. Si socot ca aceasta mila fata de toti cei in nevoi au avut-o in cinste si stramosii nostri, cand au inaltat atatea biserici spre lauda Sfantului Ierarh Nicolae. Atat in trecut, cat si pentru toate vremurile, au stiut strabunii nostri ca omenirea va avea nevoie de o scoala a bunatatii celei ceresti...

Iata in aceste zile de cumpana pentru Neamul nostru, cand cei mai viteji dintre noi si-au jertfit viata lor, suntem chemati sa cinstim pe urmasii unor astfel de eroi cu sprijinul nostru. Eroii au aparat Patria si viata noastra, iar noi suntem indemnati la marea onoare de a ocroti pe acesti fii de eroi. Ei au implinit prima pilda a vietii Sfantului Ierarh Nicolae, caci prin voinicie au aparat intreaga si curata icoana acestui Neam, iar noi suntem chemati sa implinim cea de-a doua faima a Sfantului Nicolae, milostenia. Sa ajutam pe cei in nevoi, sa ocrotim pe cei lipsiti, sa sprijinim pe acei pe care Dumnezeu din ceruri ni i-a dat ca pe frati ai nostri. Iata, in jurul nostru privesc ochi inlacramati de dureri si lipsuri, si de sus din ceruri, Sfantul Ierarh Nicolae priveste in tainitele bogatiei noastre si in adancurile inimii noastre... Iar din jurul tronului ceresc, cauta catre noi insisi eroii nostri...

De voiti sa fiti si voi recunoscatori pentru cei ce v-au aparat viata si avutul, dati cu inima larga pentru urmasii lor. De voiti sa impliniti pilda Sfantului Ierarh Nicolae, ajutati cu bogata inima pe cei din nevoi. De voiti sa fiti si voi niste eroi ai bunatatii, jertfiti cu voie buna din cele ale voastre. Si asa unul pe altul ajutandu-ne, sa ne bucuram de binecuvantarea cea cereasca a lui Dumnezeu, traind zile de pace si fericire, pe pamant ca si in ceruri. Amin.

Protosinghel Vasile Vasilache
Predicatorul Sfintei Patriarhii (1940-1944)

(Predica rostita la Radio Romania in 5 decembrie 1943)