"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

O PREDICĂ DESPRE FERICIRI



În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Iubiți credincioși, am auzit citindu-se o evanghelie mai lungă, care iată la rândul ei este compusă din alte trei pericope, alte trei evanghelii care în mod firesc ele se citesc la anumite momente. A fost prima evanghelie rânduită pentru ziua de astăzi, ziua învierii, adică pentru Duminica de astăzi. A fost apoi evanghelia rânduită pentru prăznuirea Sfântului Mucenic Nestor pe care noi astăzi îl prăznuim împreună cu, cuviosul nostru părinte Dimitrie cel Nou. Sfântul Nestor știm că este acel tânăr care s-a luptat cu Lie și prin binecuvântarea Sfântului Dimitrie, l-a înfrânt pe Lie. Și pentru că a făcut o mare pierdere pentru împăratul Maximilian, astăzi prăznuim și pe Sfântul Mucenic Nestor, ca mucenic. Și bineînțeles s-a citit și evanghelia cuviosului Dimitrie cel Nou, care a și prilejuit să fie mare sărbătoare astăzi la noi în capitală. Pentru că el după cum spune Evanghelia este ocrotitorul Bucureștiului. Deci cu alte cuvinte iubiți credincioși suntem astăzi într-o întreită sărbătoare. Și această întreită sărbătoare aduce în amintire o mirare a Sfântului Proroc David care zice: ”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.” Și minunat este și astăzi Dumnezeu întru sfinții săi. Sigur, și între Sfinții Dimitrie și Nestor, și Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir care a fost ieri prăznuit, și alți sfinți care sunt trecuți în sinaxar dar pentru că n-au putut încăpea cu numele în calendar ei sunt astăzi prăznuiți, și nu numai ei, ci și cei astăzi, din biserică și din alte biserici și cei din pelerinaje; pentru că Dumnezeu pe toți ne vede sfinți. E adevărat că noi nu ne vedem sfinți, dar El ne vede sfinți. De ce oare psalmistul David s-a minunat și a zis: ”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi.”? Să ne gândim iubiți credincioși, cum este un tată înconjurat de fii săi, dar nu orice fii, ci dintr-aceia ascultători, și cuminți, înțelepți, buni, pentru că așa sunt sfinții. Dacă ar fi să facem, să zic, un potret robot al fiilor, am lua Evanghelia de la Matei capitolul 5 și am urmări fericirile, adică fericirile unui sfânt sau a unui om care este fericit datorită sfințeniei. Pentru că sfințenia îl face pe om să fie fericit și lucrarea pe care el o are în el, o lucrare omenească și dumnezeiască, pentru că omul nu-și poate lua singur această lucrare; e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Deci împărtășindu-se de această lucrare el devine casnic al lui Dumnezeu, devine sfânt. Și care sunt aceste însușiri ale sfinților? Am auzit azi Evanghelia care s-a citit la ziua cuviosului, la prăznuirea Cuviosului Dimitrie:

”Fericiți cei săraci cu duhul!”
prima fericire. Prima însușire a sfinților, sunt săraci cu duhul. Care duh? Duhul lumesc, de care noi ne lepădăm chiar de la botez când ne apropiem de Hristos. Și suflă preotul asupra celui care vrea să se boteze, ca să se depărteze de la el duhul deșertăciunii, duhul vicleșugului, duhul slujirii idolești, duhul minciunii și a toată necurăția, care este lucrarea diavolului. Și sigur că din aceste duhuri sunt și alte derivate pe care noi le cunoaștem duhul trândăviei, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert și așa mai departe. Duhuri pe care iată noi le mărturisim înaintea lui Dumnezeu cu gândul de a scăpa de ele. Nu zice Mântuitorul că sunt fericiți dat fiind faptul că nu mai au aceste duhuri, asta ar însemna la figurat a fi nepătimaș. Dar cum bine știm, atâta vreme cât omul este în lume are și el păcat, și ne spune Apostolul Pavel în Epistola către Romani: ”Cine zice că n-are păcat în el acela nu este în Adevăr”. De aceea vine și fericirea:

”Fericiți cei săraci”.
Sunt săraci, n-au în ei lucrurile acestea. Au puțin am zice noi în cantitate, pentru că de această sărăcie se leagă și următoarea fericire. Văzând că au puțină cantitate din acest duh, ei plâng. dar este plânsul pocănței și acesta aduce fericire:

”Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.
 Plâng, că au acest puțin duh, care iată i-ar putea depărta de Dumnezeu. Și plâng pentru această atingere de duhurile acestea pe care le-am pomenit adineauri. Duhul acesta lumesc, intr-un cuvânt, pentru că ce este lumesc vedem foarte bine că lumea cultivă. Cultivă mândria, cultivă plăcerea, cultivă idolatria de sine, de bani și de celelalte. De aceea sunt fericiți cei ce sunt săraci de acest duh. Dar pentru că ei nu se văd cu totul lipsiți, ei plâng. Și când plâng pentru păcatul lor nu mai pot să vadă păcatul celuilalt și atunci pentru celălalt ei sunt blânzi. Numai cel care se îndreptățește pe sine, acela este aspru cu aproapele lui. Dar cel care își vede propriile păcate este blând cu celălalt, de aceea:

”Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul!”
De ce-l moștenesc ei? Pentru că iată ei se pot stăpâni pe ei, și dacă se pot stăpâni pe ei, pot stăpâni, nimic nu-i răstoarnă, niciun necaz, nicio problemă. Ei stăpânesc pământul.

”Fericiți cei flămânzi și însetați” după dreptatea dumnezeiască.
Pentru că, trăim în lume, și vedem că multe nedreptăți sunt. În fapt multe nedreptăți vin și asupra noastră, dar cel care nădăjduiește, este însetat după dreptatea dumnezeiască, nu după propria dreptate, să-și facă el dreptate. În sensul să-L lași pe Dumnezeu să vină, să vadă El problema, El să vină să ridice greutatea care apasă din nedreptățile ce vin asupra lor. Și ce arată această fericire? Arată că el nu-și caută dreptatea lui, care am zice noi că i se cuvine ci îl lasă pe Dumnezeu, e însetat după dreptatea dumnezeiască. De ce? Pentru că alta e măsura lui Dumnezeu. Alta e rezoluția lui Dumnezeu și rezolvarea problemelor. Și Dumnezeu știe când să vină. Dacă această așteptare este însetată. Nu deznădăjduiește, nu-și ia el să se hrănească dintru propria-i dreptate sau să-și astâmpere setea de dreptate, ci stă și așteaptă, este însetat. Și în această așteptare vede și pe alții, nenorociți, asemenea lui. Spun nenorociți, nu în sens peiorativ, ci în sens că iată sunt și alți semeni, asemenea lui, nefericiți de anumite probleme sau necazuri, boli și toate acestea vin fără de știre și de aceea îi numim așa. Și văzându-se pe sine nu poate să stea nemișcat, devine milostiv. Și devenind milostiv, și făcând milostenie cu ei, atât materială dar în special cu aceea sufletească, aceea de a nu-l desconsidera pe aproapele. Cel puțin de a-i arăta intenția că este alături de el, aceia se vor milui.

”Fericiți cei curați cu inima”, spune fericirea a șaptea, ”că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Cum sunt curați cu inima? Adică n-au nici puțină judecată asupra aproapelui, n-au nimic: sunt curați. Prin curățenia lor nu văd nimic rău la cel de lângă el. Îl văd curat, îl văd alb, cum mirele o vede pe mireasă, o vede albă, curată. Așa vede Hristos, Mirele, pe mireasa Sa, Biserica de aceea El ne vede sfinți pe toți. Dar noi care nu suntem asemenea Lui, care nu suntem cu inima curată vedem multe puncte negre aproapelui nostru. Dar cel care are inima curată acela-L va vedea și pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu este curat, nu este negru.

”Și fericiți cei ce fac pace, făcătorii de pace că aceia Fii lui Dumnezeu se vor chema.”
Că Dumnezeu este Dumnezeu al mântuirii și al păcii, ne spune Sfânta Scriptură. Și prin pacea Lui pe care vrea să o dea pe pământ cei care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu înalță război. Dar cei care fac pace, lasă de la ei ca să fie pace. Părinții Bisericii spun că mai mare este pacea decât dreptatea, și mai mare chiar decât rugăciunea. De aceea sunt Fiii lui Dumnezeu.

”Fericiți cei prigoniți pentru dreptate”
adică cei care în această pace lasă de la el ca să fie bine. Ce zice duhul lumii? Iată ce prost e, poți să îl păcălești, poți să faci ce vrei cu el. E bun, nu prea știe. Dar el ca să nu-și lase pacea, să nu-i aducă tulburare se face asemenea lui Dumnezeu. Este o altă valență aici, iubiți credincioși. Vedeți? În relația cu Dumnezeu. Nu ceea ce se valorifică nouă ci ceea ce Dumnezeu valorifică. Și mai presus de atât,

”Fericiți veți fi când vă vor prigoni și vă vor urî pe voi oamenii din pricina numelui meu”,
adică fericiți veți fi când din pricina numelui Meu, adică ca Hristos, voi care sunteți asemenea, adică creștini, veți fi prigoniți. Iată că își face cruce, iată că merge la biserică, iată că ține post. Noi ne ascundem toate acestea, să nu știe că ținem post, ne e rușine, ne prigonește. Cine ne prigonește? Poate vorba, poate gândul, sau ne închipuim noi că ne-ar putea prigoni, dacă iată de exemplu zicem că ținem post sau că mergem la biserică. Și ne închipuim această prigoană. Zice: fericiți veți fi când vă vor prigoni din pricina numelui Meu.

Iată, iubiți credincioși, cel care își însușește aceste fericiri este o persoană de care n-ai mai vrea să te dezlipești: să fie blând, să fie milostiv, să lase de la el tot, să-l slăvească pe Hristos, să nu se rușineze de ceilalți, să fie făcător de pace chiar dacă nu este împărat.

Lângă un astfel de om, lângă un astfel de Sfânt ai rămâne veșnic și ne gândim cum se spune: ”De aceea minunat este Dumnezeu întru Sfinții săi”, pentru că Dumnezeu ne împărtășește din sfințenia lui și nouă celor care iată vor să se apropie de Dumnezeu.

Dar pentru că sunt mulți Sfinți, iubiți credincioși, în calendar, Sfinți, Mucenici, Cuvioși, Ierarhi, am putea zice că scolastic, ar putea fi o diferență între sfinți ca mucenici, ca și cuvioși, și cei care sunt în biserică. Scolastic, pentru că înaintea lui Dumnezeu suntem cu toții egali. Mucenicii, iubiți credincioși, știm că au fost primii creștini. Nu vorbim despre Apostoli, despre Ierarhi, care au avut această chemare, au primit acest dar de a fi Apostoli sau de a fi Ierarhi. Ci mă raportez, și mă refer, la intenția, omul, persoana, la intenția creștinul, și primii creștini știm că sunt mucenicii. Au suferit, pentru că n-au vrut să se lepede de Hristos.

În această suferință a venit Hristos prin harul Lui dumnezeiesc și i-a fericit. Ei au simțit încă de aici de pe pământ puterea dumnezeiască, de aceea au avut tărie să nu se lepede de Hristos. N-a fost în puterea lor. Vedem că ne apucă frica când știm, numai că ne-ar putea prigoni cineva că suntem creștini. Dar ei mărturiseau, pentru că în această mărturie dobândeau har dumnezeiesc, dobândeau ca să zicem așa din dragostea lui Dumnezeu și se împărtășeau din daruri pe care Dumnezeu le dă tuturor. Darurile lui Dumnezeu, iubiți credincioși.

Apoi când au încetat persecuțiile, când oamenii au putut să-și manifeste liber credința, unii au continuat să-și ducă mai departe această mucenicie, să caute, să se împărtășească din ea pentru că ea fiind de har izvorâtoare, cunună, fericire, după care toți tindem. Și fericirea aceasta vedeți cum ne-o spune Mântuitorul, am auzit-o și au auzit-o in fiecare Liturghie. Și căutau ei mucenicia, se duceau ei să mărturisească, dar sigur că nu mai primeau mucenicie, și pentru că nu mai primeau mucenicie s-au dus în pustii, sau dus în mănăstiri sau dus în peșteri ca tatăl răutății adică diavolul să vină să-i mucenicească pentru Hristos, nu pentru vreun alt ideal, ci pentru a rămâne cu Hristos. Și sigur cunoaștem din istoria cuvioșilor, din Pateric, Viețile Sfinților, cum au fost muceniciți de vrăjmașul, diavolul, cu fel și fel ispite, fel și fel de necazuri. Dar ei, iată, acești cuvioși cum îi numim noi, s-au împărtășit de Harul lui Dumnezeu în mod deplin. Sigur, unii dintre noi mai caută să devină cuvioși pentru a se nevoi, pentru a dobândi acest har dumnezeiesc, din mucenicia pe care vrăjmașul ne-o face atunci când ne vede, lipindu-ne de Dumnezeu.

Dar cei care n-avem acest curaj de a merge, să ne luăm cinul monahal, să devenim și noi ostași în prima linie a războiului duhovnicesc, avem și noi mucenicia noastră, mucenicia necazurilor, problemelor, pentru că în lume tot timpul vor fi probleme. Nu există om pe fața pământului să nu aibă o problemă. Poate n-are astăzi, dar săptămâna viitoare sigur va avea, important este cum trecem, frați creștini, prin ele. Nu găsim.

În lume necazuri veți avea ne spune Mântuitorul, deci oriunde am fugi, tot de ele dăm, în orice peșteră ne-am pune, tot dăm de ele. Important e cum le facem față, cum le întâmpinăm. Și iată, dacă noi le ducem cu răbdare, este tot o mucenicie, iubiți credincioși. Ce spune Mântuitorul: ”Nici un fir de păr, nu cade fără știrea lui Dumnezeu. Și prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre”.

Și cum să punem această temelie bună?

Ca nu cumva vreun necaz să ne dărâme. Știm acea pildă pe care Mântuitorul ne-o dă cu înțelepciunea celui care și-a zidit casă pe o stâncă pe un loc tare, că vine furtuna, vin vânturile și nu-l dărâmă. Iar cel care și-a pus casa pe nisip, când vine furtuna, vine marea, o dărâmă imediat, nu are un fundament bun.  Toți acești Sfinți minunați din jurul lui Dumnezeu, au avut fundament bun. Și care este acest fundament bun? Iubirea, credința în Dumnezeu, Evanghelia de astăzi, iubiți credincioși, ne pune înainte trei forme ale credinței. Sau trei forme, mai bine zis, ale raportării la Dumnezeu.

Credința cea tare, credința șovăielnică și necredința. Am auzit în Evanghelie, în Evanghelia de astăzi cum mai marele sinagogii din Capernaum, Iair vine la Mântuitorul și-L roagă să-i tămăduiască fiica. Singura fiică, singurul copil. La care ținea foarte mult, și ei aveau un singur copil nu pentru că așa s-au hotărât, să aibă doar un copil, cum adesea noi ne hotărâm, ci ei vroiau să aibă mai mulți pentru că aceasta era și ideea Vechiului Testament, cât mai mulți prunci, și mai ales de parte bărbătească. Dar pentru că nu s-a putut învrednici decât de unul singur, o iubeau foarte mult pe acea copilă. Și iată că la vârsta de 12-13 ani, ea se îmbolnăvește. Și auzind că Mântuitorul este în preajmă și că a făcut multe minuni, adică că a vindecat pe foarte mulți bolnavi. Și trebuie să înțelegem că acolo unde era Mântuitorul, erau și oamenii cu nevoile și bolile lor. În Evanghelii nu se vorbește despre toate minunile pe care Mântuitorul le-a făcut, dar unde era, era și minunea. Iată că Iair vin să-i facă și lui o minune, să-i vindece pe fiica lui. Și-l invită în casa lui. Dar în drum spre casa lui Iair, o femeie cu credință mare, credință tainică, nemărturisită, nespusă, care și ea la rândul ei era bolnavă, vine în taină și se atinge de Mântuitorul. Și se tămăduiește. Dumnezeu, Mântuitorul, în atotștiința Lui, vrea să sublinieze, ce credeți iubiți credincioși, această credință puternică a femeii. Când întreabă: ”Cine s-a atins de Mine?” Era complet de neînțeles. Toată lumea era așa aproape de Mântuitorul, Mântuitorul era înconjurat, era îmbulzit de atâta lume. Și zice Apostolul Petru, păi cum să nu te atingă, toată lumea e buluc, e multă lume, adică ca și cum gândea Apostolul Petru, ar fi pus o întrebare fără răspuns, că toți îl atingeau. Vedeți când vine Arhiereul într-o mulțime toată lumea pune mâna pe el. Deci și când a trecut Mântuitorul, lumea vroia să se atingă de El.

Dar Mântuitorul a spus că nu e orice atingere. Și spune că a simțit din El că iese o putere mare. Nu în sensul că se golește de o putere, că este lipsit de o putere, ci în sensul că cineva s-a împărtășit din El cu o putere mare. Cineva a avut o credință atât de mare încât, s-a împărtășit din Dumnezeu cu această credință. Că Dumnezeu nu s-a golit de putere, ci femeia aceasta prin credință s-a împărtășit, s-a îndumnezeit, a luat putere dumnezeiască prin Hristos, și s-a tămăduit. Și văzând că este vădită, vine femeia și mărturisește problema ei.  Și Mântuitorul îi spune să nu se teamă, că a făcut lucrul acesta. Să meargă în pace, pentru că această credință a ei a tămăduit-o.

Aici e credință mare, apoi făcând câțiva pași, vine un slujitor din casa lui Iair și spune că a murit fetița, n-are de ce să mai vină Mântuitorul. Și atunci în sufletul lui Iair, se produce o tulburare, nu mai e credința aceea dintâi. Adică a văzut că a mai vindecat pe alții și avea o credință că o va vindeca și pe fiica lui. Dar când a aflat că deja nu mai are ce vindeca pentru că a murit, s-a îndoit în credință. Mântuitorul văzând această îndoială, îl întărește pe el: Nu te teme. Crede numai. Crede, nu te teme, nu te lăsa păcălit de aceste gânduri îndoielnice. Crede.

Și s-a dus așa cu jumătate de credință, Iair, spre casa lui. Jumătate de credință dată de Mântuitorul pentru că n-a putut să o primeacă toată, n-a avut încredere totală în Mântuitorul.

Era între cuvântul slujitorului care a adus vestea și cuvântul Mântuitorului. Și când s-a dus acolo, alții boceau fetița, cum e obiceiul, cum era obiceiul de a boci la înmormântări.

Mântuitorul vrea să-i liniștească și pe ceilalți. Spunând că fetița n-a murit, ci doarme. Dar ei în necredința lor, și aici se vede necredința zic că e imposibil, am văzut-o noi. Este ilogic. Cum poate să doarmă când nu mai are suflare?  Omul se bazează pe știința lui pe priceperea lui, pe experiența pe care a avut-o. Nu se poate abate de la experiență, legea naturală, legea firească, și asta e legea.

Mântuitorul văzând necredința lor îi scoate afară. Lasă înăuntru doar trei apostoli, acei apostoli care au fost și la schimbarea la față: Petru, Ioan și Iacob. Mai ține în casă pe tată și pe mama copilului, ca să se încredințeze. Dar îi lasă, ca să se întărească. Nu le spune, nu-i nimic, lasă că aceștia nu știu ce zic, ci doar crede, pune nădejdea în dumnezeire. Și atunci o învie pe fată, o ia de mână, și îi spune părinților să-i dea de mâncare. Ne spune Evanghelistul că atunci părinții au rămas încremeniți. Prin această încremenire se vede de fapt și necredința. Au avut și credință pentru că au fost și l-au adus pe Mântuitorul dar era și necredință, pentru că dacă era ceva firesc era ca la femeia aceea cu scurgerea de sânge, era ceva firesc. Nu mai încremeneau definitiv. Femeia n-a rămas mută de uimire că s-a vindecat. Iată acești părinți au văzut lucrarea lui Dumnezeu și și-au întărit credința lor. Dar înainte de a vedea minunea vedeți, iubiți credincioși, a fost nevoie de credință.

Cum să facem noi, iubiți credincioși, pentru că Evanghelia e scrisă și pentru toți, să urmărim și noi această credință înaltă, deși ne dăm seama că este greu de ajuns la ea, ca și credința femeii cu scurgerea de sânge, este greu. Și dacă nu putem să scăpăm din vedere că iată ce greu e, n-am nici o sanșă, să tindem măcar. Și dacă ne prinde îndoiala, ca și pe Iair, să scoatem afară, cum a scos Mântuitorul, pe toți cei necredincioși, toate gândurile îndoielnice, să le dăm afară ca să rămânem cu Hristos și cu Apostolii, prin cuvântul Evangheliei. Să rămânem, ca Dumnezeu să poată lucra în noi. Căci fără această credință iubiți credincioși, Dumnezeu nu poate veni să ne ajute. Credința Îl ține afară, pentru că necredința noastră îl face pe Dumnezeu neputincios. Când noi ne bazăm pe logica noastră, pe experiența noastră, fără să avem această credință și să-L aducem pe Dumnezeu în viața noastră, atunci rămânem neajutorați. Iar câteodată strigăm, oare de ce Dumnezeu nu mă vede? Nu mă vede pentru că iată m-am făcut asemenea celor care s-au bazat pe ceea ce simt, pe ceea ce au experimentat și nu pe cuvântul Mântuitorului Hristos. Să ne învrednicească sfinții pe care noi astăzi îi prăznuim, să luăm și noi chip duhovnicesc, chip sfânt, ca să ne împărtășim și noi din dragostea lui Dumnezeu pe care vrea să o reverse din abundență asupra noastră, a tuturor, AMIN!



ARTA DE A FI PARINTE



Generatia actuala de parinti a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a incercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca invatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, insa parintii nu au inteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, in care copilul are nevoie sa inventeze, sa infrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata.

Acest lucru se intampla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat in masini de muncit iar pe ei ii transformam in masini de invatat.

1. Blocarea inteligentei

Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii invata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Invata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se intampla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat in masini de muncit iar pe ei ii transformam in masini de invatat.

2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei

Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata intr-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decat in orice alta epoca, insa acestea nu produc persoane care gandesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a invata.

Pe de alta parte, mediile de informare ii seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care ii transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, in mijlocul diverselor aventuri – sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri in viata reala. Astfel in timp ei nu mai gasesc placere in micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.

3. Informam si nu formam

Noi nu ii formam pe tineri, ci doar ii informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea in care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa isi ceara iertare, sa isi recunoasca limitele sau sa se puna in locul celorlalti.

Care este rezultatul?

O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decat oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescent i si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. In plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment in consumul de tutun, alcool si droguri.

CE ESTE DE FACUT?

Dr. Augusto Cury ne spune ca in ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale „parintilor buni” si cum trebuie transformate ele de catre „parintii inteligenti”. Iata prima dintre ele: 

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta

Parintii buni au grija sa satisfaca, in masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii. Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor. Parintii care le fac in permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati in amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor raman de neuitat.

Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea

Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, instrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat intr-o fabrica de 
stres. Parintii care nu-si  invata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale ii transforma intr-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru „ a fi”, caci lumea il va pregati pentru „ a avea”.

Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati  amfiteatrul gandurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si indrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti isi invata copiii cum sa gandeasca

Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Cand deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile in influentarea personalitatii tinerilor.

A-ti surprinde copilul inseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti incepe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune:”Nu ma asteptam sa ma superi in felul acesta. In ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult”. Apoi copilul trebuie lasat sa se gandeasca.  

Parintii buni spun: „ Gresesti”; parintii inteligenti spun: „Ce parere ai despre comportamentul tau?” „Gandeste inainte sa reactionezi” 
Parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti isi pregatesc copiii pentru esecuri.

Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea.

 
Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul in studiu, in munca, in relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara infrangeri. Multi nu stralucesc in munca lor pentru ca au renuntat in fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un „nu”, pentru ca nu au avut indrazneala de a infrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala. Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu inseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt in stare sa spuna copiilor lor: „Am gresit”, „Scuza-ma”, „Am nevoie de tine”. Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor invata copiii cum sa abordeze aroganta.  

Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni

A sta de vorba inseamna a vorbi despre lumea care ne inconjoara, a dialoga inseamna a vorbi despre lumea in care suntem:  a relata experiente, a impartasi ceea ce se afla ascuns in inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale. Nu trebuie sa deveniti o jucarie in mana copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa in inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara. 




Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare

Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. Stiti care este termometrul care indica daca sunteti agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie in preajma voastra, ati trecut testul. Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respansa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat intr-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am intrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred in soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Intr-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca iti pierzi lumina. 

PARINTII INTELIGENTI ISI STIMULEAZA COPIII SA-SI INVINGA TEMERILE SI SA AIBA ATITUDINI BLANDE. 
Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata

Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mahnire, dar, daca semintele sunt bune, vor incolti. Nimeni nu-si ia diploma in misiunea de a educa. Inainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Invatati sa spuneti „nu” fara teama. Daca ei nu aud „nu” de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda „nu” de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze in fata santajelor si presiunii copiilor. In caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar:: astazi sunt docili, maine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea tarziu in cursul saptamanii si a se trezi devreme pentru a invata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil. Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copiluluieste mai compexa decat cucerirea planetei.

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI
1.  A corecta in public
2.  A exprima autoritatea cu agresivitate
3.  A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat
4.  A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii
5.  A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie
6.  A nu te tine de cuvant
7.  A distruge speranta si visele

 Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului in care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atat de intensa: parintii isi ascund sentimentele de copii, copiii isi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza in autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gandi, ci pentru a repeta informatii. In cartea sa, „Parinti straluciti, profesori fascinanti“, tradusa si in romana, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului in care se face educatia contemporana.

Parinti straluciti, profesori fascinanti 
- Augusto Cury


Sursa articolului "Despre parinti inteligenti": A.S.C.O.R. Iasi prin grupul Yahoo - http://groups.yahoo.com/group/ascoriasi2002/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...