Răsaduri duhovnicești

Stransa legatura dintre rugaciunea mintii si trezvie

 Parinte Cleopa Ilie

„Sa nu iesi la razboi fara Mine!”

 

Omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii.

Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul: Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui. Acum mai este si a patra lucrare: Ne trebuie smerenie! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, sa chemam pe “Doamne Iisuse …” si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da! Ca indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri: “Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine?” Ca i-a spus oarecand lui Israil: Sa nu iesi la razboi fara Mine! Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu!

Aceasta indrazneala – sa zicem asa – sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata din iubirea de sine. Egoismul! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se nasc si mandria si trufia si semetia si celelalte. Din iubirea de sine se naste, mai intai: mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine. Apoi: inchipuirea de sine, simtirea de sine “ca sunt ceva!“; ingamfarea de sine, cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii. Apoi vine moartea mintii si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului – adica nesimitirea inimii -, dupa care a plans Sfantul Simeon Noul Teolog toata viata, precum am gasit-o la “Scara”. Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare, adica pe minte; nesimtirea este moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului. Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus stapanire peste toate puterile sufletului.

Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si in puterea lui de trezvie si zice: “A! Eu sunt un om intelept. Ce sa ma mai rog, ce sa mai stau in genunchi, ce sa mai chem pe Iisus, doar eu stiu sa ma pazesc de pacat. Pai, eu nu stiu ca-i pacat?” Cand vede Dumnezeu in sufletul nostru aceasta incredere si rezemare pe sine si cutezanta de sine, ne lasa in mana diavolilor. Atunci ispita ne arata cat putem, fara darul lui Dumnezeu si fara mila Lui. De aceea, sufletul nostru in toata clipa greseste lui Dumnezeu. Sufletul, negresit, indata ce greseste cu mintea si cu orice pornire spre pacat, trebuie sa alerge cu umilinte la ajutorul lui Dumnezeu, sa ceara mila, iertare si ajutor impotriva ispitei. Ca, daca cuteaza pe desteptaciunea lui, zicand: “A! eu stiu multe, eu pot multe!“, auzi ce spune Scriptura la Solomon: Cela ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica. Pentru ce? Te-ai increzut in sine; nu mai ai nevoie de Dumnezeu! “Pot si eu ceva!” Si atunci Dumnezeu iti arata ce poti! Ca fara de El nu putem nimic. Si la trezvia atentiei este mare nevoie sa simtim in jurul nostru ajutorul lui Dumnezeu, de care avem nevoie in fiecare clipa.

Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti. Sfantul Isihie Sinaitul spune asa: Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului – mi-aduc aminte din Filocalie – fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.

Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti? Este o lucrare prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune: „Cela ce crede, se teme.” Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem! Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii.

Cand auzim la Sfintii Parinti: paza mintii, trezvia atentiei, linistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice: paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte. Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta: in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe “Doamne Iisuse …” prin rugaciunea mintii. Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii? Ca nu-i de ajuns sa ma trezesc eu. Ce fac eu acum este bun? Ce gandesc eu acum este bun? Ce intentionez eu acum este bun? Ce cuget eu acum este bun? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna? N-ajunge atat! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea.

 Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa - ca-i tare impotriva pacatului - ca ramane foarte, foarte inselat! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe “Doamne Iisuse …”. Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe “Doamne Iisuse … “, nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau: Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta. Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si puterea lui Dumnezeu.

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro

Gânduri duioase la prăznuirea Maicii Domnului

Maica Domnului – rug duhovnicesc

                        

Părintele Ilie Cleopa

Maica Domnului ceresc
este rug duhovnicesc,
în rug Dumnezeu a stat
Şi în foc S-a arătat (Es. 3,2).

Focul cu pară ardea
Şi rugul îl lumina
Dar nu se mistuia.

Aşa Preasfânta Fecioară
A Duhului Sfânt cămară
Plină de dar s-a făcut (Le. 28, 29),
Pe Dumnezeu a născut,
A luat la zămislire
Tot focul din dumnezeire,
S-a făcut lăcaş sfinţit.

Rugul chiar era un spin
Ca un fel de mărăcin,
El prin cedri deşi apare
Lemn smerit la arătare.

Domnul n-a voit aşa,
In copaci falnici a sta
Ci, în spinul cel smerit,
A şedea bine-a voit.
Ca să ne-nveţe pe noi
Că în vremea de apoi
Va alege-a fi mai mare
Smerenia Sfintei Fecioare
De Dumnezeu Născătoare.

Căci ea roabă s-a făcut
Şi aşa s-a şi numit (Le. l, 34),
Când vestirea a primit
Că va naşte pe lisus
Pe Fiul Celui de sus,
Pe Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeu adevărat.
De această veste mare
Ea a fost între mirare (Le. l, 34)
Dar a făcut ascultare.

Cugetare umilită la durerea Maicii Domnului

Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte

Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

 Filă de acatist

Zorica Lațcu

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!

 Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!

 Cinstim in tacere

Traian Dorz

Cinstim in tacere Minunea si Taina
Pe care-o respecta profetii si sfintii,
Pe care lumina-si infasura haina
Tacand-o stiintei, lasand-o credintei.

Privim in tacere uimirea si teama
Cu care cerescul arhanghel graieste
Minunea si taina, Fecioara si mama,
Cand crucea si slava smerit le vesteste.

Simtim in tacere cum magii si-apleaca,
Genunchii si darul cazand rugaciunii,
Cand toata stiinta facandu-si sa taca,
Cu toata credinta se-nchina minunii.

Gandim in tacere cum neamuri si neamuri,
De veacuri te-nalta cu drag si cu teama,
Pe cruci si altare, pe steme si flamuri
Minune si taina, fecioara si mama.

Cinstim in tacere eterna minune,
Cu tot intelesul pastrat vesniciei
Si dragostea noastra alaurea pune
Hristos - Imparatul si Pruncul Mariei.