"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Scrisoare a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul



      O scrisoare a Sfantului Ioan Iacob care nu a fost niciodată publicată. Părinţii de la Hozeva au găsit-o în mănăstire şi mi-au dat-o să o traduc în greacă. E o scrisoare scurta, dar foarte folositoare pentru vremurile de acum.

Maria Rizeanu






Fraților și Surorilor întru Hristos,

 Valurile lumii tot mai tare se sălbătăcesc, iar norii necazurilor tot mai mult se îngroașă.
Să ne gândim bine cine suntem și în ce stare ne aflăm. Suntem cu toții fiii duhovnicești ai Maicii noastre Biserici dreptslăvitoare.
Nu facem politică, după cum nici Sfânta Biserică nu știe de politică. Politica este un fel de înjugare la carul stăpânirilor lumești.
Noi, cari am lăsat patria pământească pentru a sluji lui Dumnezeu nu avem nevoie nici de partide și nici de dregătorii sau funcții lumești.
Și, după cum Biserica lui Hristos este totdeauna liberă și nebiruită, tot așa și noi credincioșii suntem liberi. Biserica nu face deosebire de națiune sau de țară. În sânul Bisericii sunt credincioșii din toate neamurile și din toate marginile pământului. Biserica nu face deosebire de națiune sau de patrie și nici de starea oamenilor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:
„Prin credința în Iisus Hristos toți sunteți fiii lui Dumnezeu, căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat; nu mai este nici Iudeu, nici Elin, nu mai este nici rob, nici slobod.” (Epistola a treia către Galateni, vers. 28)
Va încerca poate să ne iscodească careva dacă suntem cu țara, ori cu partidul Românilor liberi.
Una s-o avem în minte și asta s-o spunem la toți:
Biserica lui Hristos este totdeauna și în tot locul liberă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:
„Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea!” (către Galateni, Ep. II, 3-17)
„Căci voi spre libertate ați fost chemați.” (către Galateni, cap. 5, v.13)
Deci noi suntem creștini liberi și ne supunem stăpânirii unde ne aflăm, câtă vreme stăpânirea nu ne face silă în cele ale credinții.
Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. Pe noi ne-a chemat Domnul în chivotul (adică în corabia) scăpării, care este sfânta noastră Biserică.
Obștea (sau adunarea) asta sfântă pe care a întemeiat-o Însuși Domnul, pe care au stropit-o și au întărit-o Sfinții Apostoli și pe care au îngrădit-o Sfinții Părinți, aceasta este Biserica.
Biserica creștină se mai cheamă și împărăția cea de taină a lui Hristos pe pământ, iar noi suntem cetățenii sau membrii acestei Împărății.

O nestemată pentru rugăciunea inimii

Rândurile de mai jos cuprind textul unei epistole a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul. Această frumoasă lecție de noblețe duhovnicească a fost adresată unui părinte din Sfântul Munte Athos, monahul Clement, care, după cum putem înțelege din primele rânduri ale scrisorii, ceruse Sfântului Ioan sfaturi duhovnicești. Scrisoarea este datată cu anul 1957, deci cu doar trei ani mai înainte de fericita plecare la Domnul a Cuviosului, pe când acesta se afla la Schitul Sfânta Ana din pustia Hozevei, acolo unde și-a petrecut ultimii șapte ani din viață.
            Textul scrisorii (în limba greacă) a fost citit în cadrul unui reportaj realizat de către domnul Lykourgos Markoudis de la postul de radio Piraiki Ekklisia din Grecia, reportaj realizat cu ocazia canonizării Sfântului Ioan de către Patriarhia Ierusalimului la 31 ianuarie 2016. 


            Cuvioase părinte și iubite frate al meu întru Hristos, bucură-te întru Domnul! Am primit scrisoarea frăției tale, dar starea mea nu mi-a îngăduit să-ți răspund. Nici nu am avut nădejde că voi mai trăi până la iarnă. Acum te rog să mă ierți pentru că, împreună cu boala mea, a lucrat mult și nepăsarea. Slavă Domnului care a călăuzit pașii tăi în acel loc de mântuire, în corabia Maicii Domnului. M-am bucurat că ți-ai amintit de mine, pentru că scrisoarea unui prieten în duh și adevăr o consider ca pe o cercetare a lui Dumnezeu. Mă mir totuși de un lucru: Din înălțimea munților duhovnicești ai coborât atât de jos, până la sărăcia mea, ca să găsești sporire. Sărac și sărman sunt eu, frate. Fără rod am petrecut toată viața mea și acum, la liniște, ticălosul de mine nu mă potrivesc nicidecum cu rânduiala pustiei. Totuși, pentru osteneala ta și pentru dorirea pe care o ai, o să îți scriu cele pe care le spun mereu și către mine însumi.
            De crezi că mai ai încă ceva sau că poți ceva sau că ai găsit ceva, altceva decât pe Hristos, și pe Acesta răstignit, atunci să nu încerci să găsești acel mărgăritar de care vorbești în scrisoarea ta. Vinde mai întâi tot ce ai, jertfește tot de poți și șterge tot ce ai găsit, afară de sfânta noastră Credință, și cumpără ogorul care are înăuntrul  lui comoara. Ogorul, fratele meu, este inima de prunc, nerăutatea și simplitatea Domnului. Îngrădește-l bine și apoi sapă acolo necontenit cu sabia Duhului. Dacă pământul e tare, să-l uzi mereu cu apa lacrimilor și a sudorilor, până ce se înmoaie, și atunci se va arăta comoara: Rugăciunea inimii. Ai grijă să nu o scoți afară, deoarece va dispărea numaidecât. Doar mintea să se desfete, să strălucească, să se înalțe tainic acolo unde vrea sufletul tău. Detalii nu-ți scriu, căci îi ai pe Sfântul Nichifor, Sfântul Calist, Sfântul Nicodim și ceilalți Părinți niptici care îți vorbesc mai limpede din experiența lor. Nu sunt în măsură să îți scriu cele ce nu încep în cărți întregi. Între timp, să îndulcești fierea feluritelor necazuri cu Psaltirea și Viețile Sfinților. Fugi desăvârșit de discuții și întâlniri. Liniștea cea după Dumnezeu o să te învețe cum trebuie să o folosești, numai să nu o lași. Suferința și chinul trupului o să îți aducă foarte mult folos pe acest drum. Este singurul frâu care ne ține. Bucură-te, frate, în suferințe și în neputința trupească, slăvind pururea pe Domnul al Cărui sfânt har în neputința noastră se arată mai mult. Acedia ne însoțește tot timpul în singurătate, dar când vede că noi ne pregătim mormântul, se întoarce și fuge. Când, uneori, mâinile sufletului ne sunt prea încărcate și nu pot răbda sabia, ia atunci în ajutor salutarea Arhanghelului (Acatistul Buneivestiri), care e cea mai ușoară în astfel de situații și, fără îndoială, vei afla putere.
 

            Iartă-mă, frate, și ajută-mă cu sfânta ta rugăciune, pentru că sunt foarte neputincios sufletește și trupește. Harul Domnului să fie cu noi. Amin.
Cel mai mic și mai neputincios frate, Ioan Ieromonahul.
Sfânta Mănăstire Hozeva 1957


Traducere de Maria Rizeanu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...