Rândurile de mai jos cuprind textul unei epistole a
Sfântului Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul. Această frumoasă lecție de noblețe
duhovnicească a fost adresată unui părinte din Sfântul Munte Athos, monahul
Clement, care, după cum putem înțelege din primele rânduri ale scrisorii,
ceruse Sfântului Ioan sfaturi duhovnicești. Scrisoarea este datată cu anul
1957, deci cu doar trei ani mai înainte de fericita plecare la Domnul a
Cuviosului, pe când acesta se afla la Schitul Sfânta Ana din pustia Hozevei,
acolo unde și-a petrecut ultimii șapte ani din viață.
Textul scrisorii (în limba greacă) a fost citit în cadrul unui reportaj
realizat de către domnul Lykourgos Markoudis de la postul de radio Piraiki
Ekklisia din Grecia, reportaj realizat cu ocazia canonizării Sfântului Ioan
de către Patriarhia Ierusalimului la 31 ianuarie 2016.
Cuvioase părinte
și iubite frate al meu întru Hristos, bucură-te
întru Domnul! Am primit scrisoarea frăției
tale, dar starea mea nu mi-a îngăduit
să-ți
răspund. Nici nu am avut nădejde
că voi mai trăi
până la iarnă.
Acum te rog să mă
ierți pentru că,
împreună cu boala mea, a lucrat mult și
nepăsarea. Slavă
Domnului care a călăuzit
pașii tăi
în acel loc de mântuire, în corabia Maicii Domnului. M-am bucurat că
ți-ai amintit de mine, pentru că
scrisoarea unui prieten în duh și adevăr
o consider ca pe o cercetare a lui Dumnezeu. Mă
mir totuși de un lucru:
Din înălțimea
munților duhovnicești
ai coborât atât de jos, până la sărăcia
mea, ca să găsești
sporire. Sărac și
sărman sunt eu, frate. Fără
rod am petrecut toată viața
mea și acum, la liniște,
ticălosul de mine nu mă
potrivesc nicidecum cu rânduiala pustiei. Totuși,
pentru osteneala ta și pentru dorirea pe care o ai, o
să îți
scriu cele pe care le spun mereu și
către mine însumi.
De
crezi că mai ai încă
ceva sau că poți
ceva sau că ai găsit
ceva, altceva decât pe Hristos, și
pe Acesta răstignit, atunci să
nu încerci să găsești
acel mărgăritar
de care vorbești în scrisoarea ta. Vinde mai
întâi tot ce ai, jertfește tot de poți
și șterge
tot ce ai găsit, afară
de sfânta noastră Credință,
și cumpără
ogorul care are înăuntrul lui comoara. Ogorul, fratele meu, este inima
de prunc, nerăutatea și
simplitatea Domnului. Îngrădește-l
bine și apoi sapă
acolo necontenit cu sabia Duhului. Dacă
pământul e tare, să-l
uzi mereu cu apa lacrimilor și a
sudorilor, până ce se înmoaie, și
atunci se va arăta comoara:
Rugăciunea inimii. Ai grijă
să nu o scoți
afară, deoarece va dispărea
numaidecât.
Doar mintea să se desfete, să
strălucească,
să se înalțe
tainic acolo unde vrea sufletul tău.
Detalii nu-ți scriu, căci
îi ai pe Sfântul Nichifor, Sfântul Calist, Sfântul Nicodim și
ceilalți Părinți
niptici care îți vorbesc mai limpede din
experiența lor. Nu sunt în măsură
să îți
scriu cele ce nu încep în cărți
întregi. Între timp, să îndulcești
fierea feluritelor necazuri cu Psaltirea și
Viețile Sfinților.
Fugi desăvârșit
de discuții și
întâlniri. Liniștea cea după
Dumnezeu o să te învețe
cum trebuie să o folosești,
numai să nu o lași.
Suferința și
chinul trupului o să îți
aducă foarte mult folos pe acest
drum. Este singurul frâu care ne ține.
Bucură-te, frate, în suferințe
și în neputința
trupească, slăvind
pururea pe Domnul al Cărui sfânt har în neputința
noastră se arată
mai mult. Acedia ne însoțește
tot timpul în singurătate, dar când vede că
noi ne pregătim mormântul, se întoarce și
fuge. Când, uneori, mâinile sufletului ne sunt prea încărcate
și nu pot răbda
sabia, ia atunci în ajutor salutarea Arhanghelului (Acatistul Buneivestiri),
care e cea mai ușoară
în astfel de situații și,
fără
îndoială, vei afla putere.
Iartă-mă, frate, și ajută-mă cu sfânta ta rugăciune, pentru că sunt foarte neputincios sufletește și trupește. Harul
Domnului să
fie cu noi. Amin.
Cel mai mic și mai neputincios frate, Ioan Ieromonahul.
Sfânta Mănăstire Hozeva 1957
Traducere de Maria Rizeanu
