"Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului sau
numai de partea lui poftitoare, sau de cea raţională. Dar akedia se face
stăpână peste toate puterile sufletului" (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi
vlăguire a sufletului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca o zăpăcire şi
neorânduială a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos în viaţa
duhovnicească:
- neglijenţă a sufletului în ceea ce înseamnă mântuirea lui, o lipsă a zelului
duhovnicesc.
- paralizie a puterilor sufleteşti.
Akedia este în strânsă legătură cu tristeţea ca patimă, mai precis cu acea
tristeţe care nu are o cauză precisă ci este provocată de către diavol. Chiar
unii Părinţi ai Bisericii identifică această tristeţe provocată de diavol cu
akedia.
Părinţii Bisericii au vorbit despre akedie mai ales în contextul monahismului,
dar akedia este o patimă care îi priveşte pe toţi oamenii, nu numai pe monahi,
ci şi pe laici,
Forme de manifestare: lene, plictiseală, o stare de lehamite, silă, urât,
lâncezeală, moleşeală, descurajare, toropeală, lipsă de grijă pentru mântuire,
amorţeală a sufletului, o stare de somnolenţă care nu e determinată de oboseala
firească a trupului, îngreunarea trupului şi a sufletului.
Insatisfacţie vagă şi generală. Sufletul se simte
nesatisfăcut, simte că îi lipseşte ceva, nu se simte în largul său, şi din
această stare de insatisfacţie decurge o lipsă de interes. Omul cuprins de
akedie nu mai este interesat de nimic, totul pare lipsit de sens, nu mai
aşteaptă nimic de la viaţă, i se pare că totul nu are nici rost.
Nestatornicie cu sufletul şi cu trupul.
- mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci trece cu uşurinţă de la un
lucru la altul.
- trupul, omul, mai ales când e singur, nu poate sta locului, vrea să plece,
caută cu orice preţ întâlnirea cu ceilalţi, dar această întâlnire cu ceilalţi
se concretizează în nişte relaţii superficiale, uşuratice, care degenerează în
vorbărie deşartă fără folos pentru suflet.
- nostalgia omului pentru o altă stare decât cea în care se află, tendinţa de a
pleca, lipsa de răbdare, dorinţa de evadare, impresia că în altă situaţie,
într-un alt loc de muncă, într-o altă localitate, într-o altă ţară totul ar
merge mult mai bine, totul ar fi mult mai uşor.
- neputinţa de a duce la capăt un lucru început, te apuci de multe lucruri
deodată şi nu le poţi duce pe nici unul la capăt.
Această instabilitate interioară se poate manifesta într-un fel extrem de
deosebit. Nu ne mai ţinem de sălaşul obişnuit, de munca pe care am învăţat-o,
de tovărăşia prietenilor şi cunoscuţilor noştri, ne este cu neputinţă se
sfârşim - muncă începută, să citim până la capăt o carte, luăm o carte în mâini
doar pentru a o lăsa numaidecât jos. Adeseori nici măcar nu ne putem da seama
ce se petrece cu noi. Apar mereu motive plauzibile care ne silesc să ne
schimbăm.
Nelinişte sufletească.
Lenevie spre cele duhovniceşti: akedia este o piedică
principală în calea rugăciunii. Ea aduce o toropeală în suflet şi în trup,
împingând spre somn la vremea rugăciunii. "Când soseşte vremea rugăciunii
se îngreunează trupul. Stând la rugăciune îl scufundă pe om în somn şi îi
răpeşte stihul cu căscături necuvenite. Iar când se sfârşeşte pravila (deci
când se sfârşeşte vremea rugăciunii), se deschid ochii şi oboseala
dispare" (Sfântul Ioan Scărarul). Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti
se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul
cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim
rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa
mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte
multe şi fără să te poţi concentra.
Lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala
firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este
o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales
de întristare, de lăcomie şi de curvie.
Iată cum descrie în secolul IV, Evagrie Monahul, starea de akedie: "Atunci
când cel căzut pradă akediei citeşte, cască mult şi uşor se lasă dus spre somn.
Se freacă la ochi şi îşi întinde mâinile şi dezlipindu-şi ochii din carte îi
fixează pe perete. Iarăşi întorcându-i, citeşte puţin şi frunzărind-o caută
curios sfârşitul, numără paginile, murdăreşte literele şi podoaba cărţilor. Iar
închizând-o, pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc, căci
foamea îi scoală sufletul şi el îşi face grijile lui".
Cauzele akediei:
- filavtia sau iubirea pătimaşă de sine,
- iubirea de plăcere şi întristarea cea după lume.
- rod al lucrării diavoleşti.
Akedia este o boală a sufletului:
- duce la întunecarea în întregime a sufletului,
- îl face pe om să se îndepărteze de cunoaşterea lui Dumnezeu
- duce la deznădejde, la hulă împotriva lui Dumnezeu, la învârtoşarea inimii,
la mâniere grabnică.
Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este urmată de o altă patimă pentru
că le are în ea pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este cuprins de
toate celelalte patimi.
Akedia este "cea mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă"(Sf. Maxim
Mărturisitorul), "moartea sufletului şi a minţii" (Sfântul Simeon
Noul Teolog), "gustarea gheenei" (Sfântul Ioan Casian).
Falsă tămăduire: ispita schimbării, devierea atenţiei şi distracţia, a distrage
atenţia de la lucrurile esenţiale, de la Dumnezeu, de la problema mântuirii
sufletului, de la pocăinţă. Distracţia este însă amăgitoare pentru că ne dă
doar impresia că ne rezolvă starea de pustiu sufletesc, de plictis, de
lenevire, de nelinişte, dar de fapt nu face decât să ne afunde mai tare în
akedie. (Televizorul şi internetul se înscriu în aceeaşi căutare a distracţiei,
sunt mijloace prin care practic noi ne smulgem din realitate şi încercăm să
schimbăm mediul. Este exact această împlinire a tendinţei spre fugă, spre
plecare, care vine din patima akediei).
Tămăduirea akediei
Părinţii Bisericii ne spun că akedia nu are o anumită virtute care să i se
opună în mod direct şi pe care să o căutăm în mod deosebit, pentru că akedia
adună în sine toate patimile.
primul pas în lupta cu akedia este identificarea bolii acesteia de care
suferim, înfruntarea ei şi nu fuga de ea.
Să luptăm cu ispita schimbării, a devierii atenţiei, a distracţiei. Demonul
akediei să pleci, să încerci să fugi de realitate. Şi Părinţii îţi spun să
înfrunţi.
Să ieşim din toropeala sufletească şi trupească care ne cuprinde, să nu ne
lăsăm biruiţi de somnul trupului şi al sufletului, să ne aplecăm asupra noastră
şi să căutăm să ne liniştim sufletul, să ne dobândim pacea sufletească. Pentru
a putea ajunge la pace sufletească, la linişte sufletească şi pentru a birui
akedia este nevoie de o luptă îndelungată şi neîncetată, care nu aduce lesne
biruinţa, ci numai după o îndelungă nevoinţă.
• Pentru aceea avem nevoie de foarte multă răbdare. Să răbdăm, să nu plecăm, să
nu încercăm să evadăm.
• Apoi trebuie să avem nădejde. Să avem nădejde că Dumnezeu ne va izbăvi de
această patimă, să avem nădejde în bunătăţile viitoare în viaţa veşnică.
• Apoi este nevoie de pocăinţă, de întristarea cea după Dumnezeu.
• Apoi să ne aducem aminte de moarte. Toate mijloacele de divertisment nu au
alt scop decât să ne facă să pierdem timpul, să treacă timpul fără să ne dăm
seama. Or, timpul ne-a fost dat ca un interval în care să ne dobândim mântuirea
şi atunci orice minut pe care-l pierdem în zadar este de fapt o riscare a
mântuirii noastre, a veşniciei.
• Apoi iarăşi este nevoie de frica de Dumnezeu.
• lucrul mâinilor. Adică să avem o îndeletnicire, să împleteşti munca cu
rugăciunea.
• cel mai important în lupta cu akedia este rugăciunea. Rugăciunea dă putere
tuturor celorlalte lucruri pe care le-am enumerat până acum. Fără rugăciune nu
se poate nimic. Rugăciunea potenţează aşadar, toate celelalte leacuri împotriva
akediei, pentru că prin rugăciune noi chemăm ajutorul lui Dumnezeu. Harul lui
Dumnezeu vine asupra noastră şi ne dă putere să luptăm cu această patimă a
akediei. Numai acest har ne poate izbăvi de akedie. De asemenea Părinţii ne
îndeamnă să nu ne lenevim la rugăciune şi să îmbinăm rugăciunea cu metaniile,
pentru ca lenevirea trupului, moleşeala trupului să o alungăm prin metanii,
angajând şi trupul în rugăciune.
• participarea la slujbe.
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi
cuprinzând toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă
patimă. Şi de aceea omul care reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit
imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de răgaz în războiul
duhovnicesc. Evagrie Ponticul spune: "Acest demon al akediei nu e urmat
îndeaproape de nici un altul. O stare de linişte cuprinde sufletul după
încheierea bătăliei. Şi această stare care cuprinde sufletul după ce a biruit
demonul akediei, se caracterizează prin odihnă, pace, o bucurie duhovnicească
de nespus".
