Gândurile îngereşti ale unor copii atinşi de har

“Lăsaţi copiii să vină la Mine!”

                          

Meseria de călugăr

   „Călugării şi-au făcut meserie din rugat, deoarece ei au văzut că nu poate exista o meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu!" (9 ani); 

De ce tac călugării?

   "Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi, pentru că Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua; ei s-au obisnuit sa tacă mult, ca să-L asculte, fiindcă nu-L pot întrerupe tocmai pe Dumnezeu…" (8 ani); 

Sfințenia Bisericii

   "Biserica e sfântă şi rămâne sfântă, chiar dacă intră in ea mulţi păcătoşi, că Biserica de aia e făcută, ca păcătoşii ce intră să-si facă acolo antene pentru Dumnezeu…"        (12 ani); 

Cum îl putem întelege pe Dumnezeu?

   "Dumnezeu se întelege mai uşor cu copiii mici, cei mici având suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, de nici n-ai unde sa stai…" (10 ani); 

Plăcerea și Biserica

   "Biserica nu iubeşte plăcerea, fiindcă plăcerea te aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulţumirea te aduce să spui că-ţi ajunge!" (9 ani);

Cum arată Raiul?

   "Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, fiindcă atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul. Şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti, pentru că ar strica toată bucuria…" (10 ani);

Păcatul

   "Nu e bine să stai cu păcatul în tine; trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcat…" (10 ani);

De ce sfințesc preoții casele?

   "Preoţii vin în casele oamenilor, înainte de Paşte si Crăciun, ca să sfinţească toate camerele, să le cureţe cu agheasmă, care e un foarte bun curăţitor impotriva dracilor…" (11 ani);

De ce postim?

   "Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare, ci să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu!" (11 ani);

Îl putem găsi pe Dumnezeu?

    "Cei care nu-L găsesc pe Dumnezeu sunt cei care Îl caută din interes…" (12 ani);

Milostenia

    "Milostivul e rar, fiindcă mila n-o găseşti pe toate drumurile; ea trebuie cultivată…."         (14 ani);

Ce este altarul?

   "Altarul este partea din Biserică în care preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu!"    (10 ani);

De ce nu putrezesc unii oameni?

   "Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu Cerul în ele…" (13 ani);

De ce aureola sfinților este rotundă?

   "Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată, să nu facă vreun rău, nici măcar din greşeală; că poate, cine stie, când se ridică la Cer, să nu inţepe cu vreun colţ o pasăre in zbor!" (13 ani);

Esențialul omului

    "Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul!" (15 ani);

Iubirea lui Dumnezeu

   "Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeste pe toţi oamenii deopotrivă, fiindcă de te desparţi de El şi mai târziu te întorci tot la El, nu ţine supărare şi te ajută la fel, ca pe cei care au fost tot timpul cu El…" (11 ani);

Lumânarea omului

   "Inima bate, bate până se stinge; că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou în Cer!" (9 ani);

Iubirea părinților

   "Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, deoarece ar fi ca si cum mi-ar cere să-mi schimb părinţii…" (9 ani);

ACATISTUL BUNEIVESTIRI

 

După obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele
Condacul 1, glasul al 8-lea Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!

Icosul 1:
Îngerul cel mai întâistătător, din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spăimântat şi a stat, strigat către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria;
Bucură-te, cea prin care piere blestemul;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, înălţime, întru care anevoie se suie gândurile omeneşti;
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne cu ochii îngereşti;
Bucură-te, că eşti scaun Împăratului;
Bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate;
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele;
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura;
Bucură-te, cea prin care prunc se face Făcătorul;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 2-lea
Văzându-se pe sine Sfânta întru curăţie, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: glasul tău preamărit se arată a fi cu anevoie primit sufletului meu; cum vesteşti mie naştere cu zămislire fără sămânţă, strigând: Aliluia?
Icosul al 2-lea
Înţelesul cel greu de pătruns căutând Fecioara să-L înţeleagă, a strigat către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască fiu, spune-mi? Iar el a zis către ea, cu frică, strigând aşa:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;
Bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere;
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos;
Bucură-te, capul poruncilor Lui;
Bucură-te, scara cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu;
Bucură-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pământ;
Bucură-te, minune, care de îngeri eşti mult slăvită;
Bucură-te, ceea ce eşti rană de mult plâns a diavolilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nici unul în ce chip a fost;
Bucură-te, ceea ce covârşeşti mintea celor înţelepţi;
Bucură-te, ceea ce luminezi gândurile celor credincioşi;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 3-lea
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zămislire, pe ceea ce nu ştia de nuntă, şi pântecele ei cel cu bună roadă, ca o ţarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mântuire, când vor striga aşa: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndată cunoscând închinarea ei, s-a bucurat, şi cu săltările în pântece, ca prin nişte cântări, a strigat către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, viţa mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, câştigarea rodului celui fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul cel iubitor de oameni;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vieţii noastre;
Bucură-te, brazdă, care ai crescut înmulţirea milelor;
Bucură-te, masă, care porţi îndestularea milostivilor;
Bucură-te, ceea ce înfloreşti raiul desfătării;
Bucură-te, ceea ce găteşti adăpostire sufletelor;
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite;
Bucură-te, curăţia a toată lumea;
Bucură-te, voia cea bună a lui Dumnezeu către noi, cei muritori;
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 4-lea
Vifor de gânduri necuviincioase având în sine, înţeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se spre tine cea neamestecată cu nunta, gândind că eşti furată de nuntă, ceea eşti fără de prihană; iar dacă a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup şi, alergând ca la un păstor, L-au văzut pe Acesta ca pe un Miel fără de prihană în braţele Mariei, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului;
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, ceea ce eşti muncire pentru vrăjmaşii cei nevăzuţi;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului;
Bucură-te, că cele cereşti se bucură cu cele pământeşti;
Bucură-te, că cele pământeşti dănţuiesc împreună cu cele cereşti;
Bucură-te, gura Apostolilor cea fără de tăcere;
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri;
Bucură-te, temeiul cel tare al credinţei;
Bucură-te, cunoştinţa harului cea luminoasă;
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul;
Bucură-te, cea prin care noi ne-am îmbrăcat cu slavă;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 5-lea
Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o magii, au mers pe urma luminii ei; şi, ţinând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe Împăratul cel tare; şi, ajungând pe Cel neajuns, s-au bucurat strigându-I: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Au văzut pruncii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mâna; şi, cunoscându-L a fi Stăpân, măcar de a şi luat chip de rob, s-au grăbit cu daruri a-I sluji Lui şi a striga celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse;
Bucură-te, raza zilei celei de taină;
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie;
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos iubitorul de oameni;
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească;
Bucură-te, ceea ce ne curăţeşti de lucrurile cele întinate;
Bucură-te, ceea ce ai stins închinăciunea focului;
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit de văpaia patimilor;
Bucură-te, îndreptătoarea înţelepciunii celor credincioşi;
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 6-lea
Vestitori purtători de Dumnezeu făcându-se magii, s-au întors în Babilon, săvârşind proorocia Ta; şi, mărturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind Tu în Egipt lumina adevărului, ai izgonit întunericul minciunii; că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânşii strigau către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, căderea diavolilor;
Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai vădit înşelăciunea idolească;
Bucură-te, mare, care ai înecat pe faraonul cel netrupesc;
Bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul;
Bucură-te, hrana cea în loc de mană;
Bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte;
Bucură-te, pământul făgăduinţei;
Bucură-te, cea dintru care curge miere şi lapte;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 7-lea
Vrând Simeon să se mute din acest veac înşelător de acum, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui şi ca Dumnezeu desăvârşit; pentru aceea s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă, strigând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătat-a făptură nouă, arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce sântem făcuţi de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg, precum a fost, ca, văzând minunea, să o lăudăm pe dânsa, strigând:
Bucură-te, floarea nestricăciunii;
Bucură-te, cununa înfrânării;
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chipul învierii;
Bucură-te, ceea ce ai arătat viaţă îngerească;
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioşii;
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, sub care mulţi se acoperă;
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pântece pe Povăţuitorul celor rătăciţi;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul celor robiţi;
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept;
Bucură-te, iertarea a multor greşiţi;
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală;
Bucură-te, dragostea care biruieşte toată dorirea;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 8-leaa
Văzând naştere străină să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru aceasta Dumnezeu cel preaânalt pe pământ S-a arătat om plecat, vrând să tragă la înălţime pe cei ce strigă Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus, nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeiască pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, şi naştere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neâncăput;
Bucură-te, uşa tainei celei de cinste;
Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredincioşi;
Bucură-te, lauda cea fără de îndoire a celor credincioşi;
Bucură-te, căruţa cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi;
Bucură-te, sălaşul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi;
Bucură-te, cea care ai adunat cele potrivnice întru una;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat fecioria şi naşterea;
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii;
Bucură-te, cea prin care s-a deschis raiul;
Bucură-te, cheia împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bunătăţilor celor veşnice;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 9-lea
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor, petrecând împreună cu noi şi auzind de la toţi: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumnezeu; că nu se pricep să spună în ce chip şi fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi, minunându-ne de o minune ca aceasta, cu credinţă strigăm:
Bucură-te, sălaşul Înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, comoara rânduielii Lui;
Bucură-te, ceea ce arăţi pe filosofi neânţelepţi;
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători;
Bucură-te, că au înnebunit întrebătorii cei cumpliţi;
Bucură-te, că s-au vestejit făcătorii de basme;
Bucură-te, ceea ce ai rupt vorbele cele încurcate ale atenienilor;
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor;
Bucură-te, ceea ce ne-ai tras din adâncul necunoştinţei;
Bucură-te, ceea ce pe mulţi i-ai luminat la minte;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuiască lumea, Împodobitorul tuturor a venit la ea, aşa cum Însuşi făgăduise; şi, păstor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca noi; căci cu asemănarea chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului şi al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălăşluindu-Se în pântecele tău şi învăţând pe toţi să strige:
Bucură-te, turnul fecioriei;
Bucură-te, uşa mântuirii;
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, dătătoarea bunătăţii celei dumnezeieşti;
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliţi cu ruşinea;
Bucură-te, că tu ai învăţat pe cei furaţi de minte;
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Semănătorul curăţiei;
Bucură-te, cămara nunţii celei fără de sămânţă;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat cu Domnul pe cei credincioşi;
Bucură-te, ceea ce între fecioare singură ai fost bună hrănitoare de prunc;
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinţilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 11-lea
Împărate sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, căci se biruieşte toată cântarea care se îndreaptă către mulţimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ţi strigă Ţie: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sânt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, îndreptează spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi, şi luminează mintea cu raza şi cu chemarea se cinsteşte cu acestea:
Bucură-te, raza Soarelui celui înţelegător;
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse;
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele; Bucură-te ceea ce îngrozeşti pe vrăjmaşi ca un tunet;
Bucură-te, că dintru tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină;
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe;
Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit chipul colimvitrei;
Bucură-te, ceea ce curăţeşti întinăciunea păcatului;
Bucură-te, baie, care speli conştiinţa;
Bucură-te, paharul, care dregi bucuria;
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos;
Bucură-te, viaţa veseliei celei de taină;
Bucură-te, mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 12-lea
Vrând să dea har datoriilor celor de demult, dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti a venit singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui, şi, spărgând zapisul, aude de la toţi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând naşterea ta, te lăudăm toţi, ca pe o Biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu; că, locuind în pântecele tău, Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să strige către tine:
Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, sfântă, ceea ce eşti mai mare decât sfinţii;
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucură-te, comoara vieţii cea neâmpuţinată;
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraţilor celor credincioşi;
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit;
Bucură-te, zidul împărăţiei cel nebiruit;
Bucură-te, cea prin care se înalţă biruinţele;
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmaşii;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, izbăvirea sufletului meu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 13-lea
O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte de toată ispita şi scoate din munca ce va să fie, pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi: Îngerul cel mai întâistătător... şi Condacul întâi: Apărătoare Doamnă...

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci”

TÂLCURE DE EMILIANOS SIMONOPETRITUL

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia) -

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic. Fie că judecăm lucrul în sine, fie în legătură cu aproapele, vom cădea în una dintre cele două capcane: fie în mândrie, dacă este ceva bun şi mai mare, fie în deznădăjduire, în mizerie, în degenerarea existenţei noastre, dacă nu este bun. Aceasta, deoarece atâta timp cât credem că suntem maturi, atâta timp cât credem că avem putere înăuntrul nostru, purtăm neputinţa lui Adam şi a Evei, egoul cel şubred pe care ni l-au lăsat moştenire strămoşii.

Aşadar, ca să rămâi netulburat de gânduri, nu sta niciodată să analizezi ce ai făcut. Aceasta este valabil pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Dar cum mă voi spovedi dacă nu judec? La spovedanie nu fac analiza faptelor mele, ci înfăţişarea păcatelor mele. Acesta e un lucru diferit, deoarece nu apreciez faptele mele, ci pur şi simplu le relatez. Nu stau să mă gândesc ce am făcut dimineaţa, ce am făcut şi ce n-am făcut, deoarece acest lucru creează în sufletul meu o atmosferă sufocantă. Dacă ne încredinţăm că am făcut ceva mai bun, înţelegeţi în ce măsură de egoism putem să cădem. Cuvântul nu te măsura pe tine în nici o faptă este adevărata înţelepciune. Cei mai mulţi, când cădeau, cădeau şi din acest motiv. Sau îl folosim ca să ne îndreptăţim patimile. De exemplu: am păcătuit o dată şi, după aceea, îmi zic că la ce îmi foloseşte pocăinţa? Ce mizerie! Cât de mult se zdrenţuieşte astfel fiinţa noastră!

Sursa: Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie vol. 3 – Avva Isihie, ed. Sf. Nectarie, Arad

Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Canonul cel mare - audio

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

• Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
• Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
• De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor.
• Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
• Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.
• Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
• În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară.
• După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?
• Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.
• Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.
• Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă ne-trebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.
• Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecă-torul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
• Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.
• De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.
• Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşealelor.
• Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
• Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă.
• Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.
• Vremea este a pocăinţei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi iertare de greşealele.
• Să nu mă urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Faţa Ta; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşealele.
• Greşealele mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
• Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule: măcar la sfârşit mântuieşte-mă.
• Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieşte-mă.
• Înaintea Ta cad, Iisuse;greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.
• Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
• Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Tu-mi dă har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.
• Plecându-Te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, şi toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvârşit-o.
• Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi te rugăm să ne arăţi părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credinţă şi cu dragoste.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.
• Şi iarăşi se cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor şi acoperitor…
• Cântarea a 2-a:
• Irmosul :
• Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
• Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
• Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celei ce se pocă-ieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.
• Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.
• Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuito-rule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
• Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta.
• Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
• Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.
• Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.
• Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.
• Căutat-am la frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
• Lucrat-au pe spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.
• Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
• Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
• Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.
• Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţa-tă şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
• Pătat-am haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.
• Căzut-am întru întristarea patimi lor, şi în stricăciunea cea materialnică; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
• Viaţă iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
• Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor ruşinoase şi sunt osândit.
• Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
• Făcându-mi urâţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.
• Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.
• Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.
• Alunecat-am în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă şi pe mine cu lacrimile mele.
• Fii mie milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greşit Ţie, ca mine.
• Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi acestea, Mântuitorule, dăruieşte-mi-le, ca un Dumnezeu.
• Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.
• Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mântuiască, Tu mă cheamă şi mă primeşte ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.
• Ascultă suspinurile sufletului meu, şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mântuieşte.
• A Născătoarei:
• Preacurată Fecioară, Născătoare de Dum-nezeu, ceea ce una eşti prea lăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.
• Alt canon
• Irmosul:
• Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, şi apă din piatră am izvorât de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea .
• Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, şi te depărtează de la păcatul cel dintâi; şi te teme, ca de un judecător şi Dumnezeu.
• Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia? Ucigându-ţi cu pietre trupul prin fapte rele, şi omorându-ţi mintea cu pornirile cele nebuneşti.
• Pe toţi cei mai înainte de lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
• Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.
• Bărbat am ucis spre rană mie, şi tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea pătându-ţi.
• O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaş! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr şi trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.
• Turn ţi-ai închipuit să zideşti, o, suflete, şi întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, şi de n-ar fi surpat până la pământ meşteşugirile tale.
• Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomenilor; iar tu ţi-ai a prins focul gheenei întru care va să arzi, o, suflete.
• Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţi-le vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul. Iată, rănile şi bubele şi zdruncină-turile strigă, şi vătămăturile mele cele de voie alese.
• Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele şi vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit şi pe sărac.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Întins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundată întru adâncul răutăţilor, şi ţi-a întins mâna de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cu toată osârdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te, şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvârşind.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
• Să vedem, să vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi a Stăpânului; pentru aceasta, mai înainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, milu-ieşte-ne pe noi.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime fără început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osânda focului.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Preacurată Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat, şi mie cu rugăciunile tale.
• Şi iarăşi se zice, în amândouă stranele, irmosul al doilea: Vedeţi, vedeţi…
• Cântarea a 3-a:
• Irmosul:
• Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte inima mea (de două ori).
• Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul sodomenilor.
• În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi apucă şi te izbăveşte în Sigor.
• Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!
• Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.
• Păcătuit-am Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
• Tu eşti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul şi, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.
• Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
• A Treimii:
• Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
• O, Treime, Unime Dumnezeule, mântu-ieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de primejdii!
• A Născătoarei:
• Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.
• Bucură-te, pântece primitor de Dumne-zeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vieţii noastre.
• Alt Canon
• Irmosul:
• Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfânt şi Domn (de două ori).
• Izvor de viaţă Te-am câştigat pe Tine, surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai înainte de sfârşit: Greşit-am! Milosti-veşte-Te şi mă mântuieşte.
• Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.
• Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşealele.
• Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcându-te.
• Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit, ticălosule suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.
• Din pământul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul care izvorăşte de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.
• De Avraam ai auzit, suflete al meu, care şi-a lăsat oarecând pămâtul părinţilor şi s-a făcut străin. Urmează şi tu alegerii aceluia.
• La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul făgăduinţei.
• Înţelegând pe Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, ca ardere de tot Domnului, urmează voinţei lui.
• Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, că a fost izgonit ca un fecior din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.
• Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bună-voia ta, şi născând semeţia, ca pe un nou Ismael.
• Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cereşti; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credinţa cea dreaptă?
• Preotului lui Dumnezeu, şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.
• Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomei; sus în Sigor mântuieşte-te!
• De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.
• Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
• Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorule de oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cuprins sunt de tulburarea valurilor şi de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mântuieşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieştii pocăinţe.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, cuvioasă, către prea milostiva Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieştile intrări.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cu rugăciunile tale dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu eşti învăţător preales al pocăinţei.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.
• Şi iar irmosul: Întăreşte, Doamne…
• Apoi sedealna, alcătuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:
• Podobie: Înviat-ai din morţi…
• Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce înşivă aţi fost văzători ai Mântuitorului, luminaţi-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviinţă, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte, şi să vedem şi noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.
• Slavă…, altă Sedealnă, glasul al 8-lea:
• Podobie: Porunca cea cu taină…
• Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului, săvârşind rugăciuni cu umilinţă, şi săvârşind virtuţi cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Acelaşi glas şi podobie:
• Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împre-ună cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârşit, şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.
• Apoi se citeşte viaţa Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumătate. După aceasta, Tricântarea de Joi, fără metanii.
• Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:
• Irmosul:
• Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea Ta, Stăpâne.
• Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrânare, uşurează nouă vremea postului, cu dumnezeieştile lor mijlociri.
• Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
• Cu ploile duhului aţi adăpat toată lumea, alungând, preafericiţilor, seceta mulţimii zeilor.
• A Născătoarei:
• Mântuieşte-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am vieţuit cu semeţie, tu care ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.
• Altă Tricântare, acelaşi glas:
• Irmos: Auzit-am Doamne…
• Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.
• Fiind ca nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, toată lumea, I-aţi adus totdeauna roade.
• Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.
• A Treimii:
• Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
• Sfântă Treime asemănătoare, Care eşti mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvântule şi Duhule Sfinte, Dumne-zeule, lumină şi viaţă, păzeşte turma Ta.
• A Născătoarei:
• Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
• Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfinţirii, chivotul vieţii, cortul Sfintei Sfintelor.
• Alt canon
• Irmosul:
• Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
• Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am şi păcătuit eu însumi ca un om, şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.
• Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?
• Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.
• N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
• Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu şi cunoscătorule, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.
• Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.
• Arşiţa zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă şi frigul nopţii a suferit, în toate zilele făcând câştig; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amândouă femeile.
• Prin două femei înţelege, fapta şi cuno-ştinţa întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor săvârşi, suflete.
• Priveghează, o, suflete al meu, şi te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.
• Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri preaînţelepţeşte aşezându-i.
• Lui Esau cel urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvân-tarea părintească ai căzut, şi îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.
• Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
• De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptăţit, n-ai râvnit bărbăţi-ei aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.
• Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.
• După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere, şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de animale, degrab sărăcind de avere şi de stare şi de împărăţie s-a lipsit.
• De a fost acela drept şi fără prihană mai mult decât toţi, şi n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?
• Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă mi le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
• Trupul Tău şi sângele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.
• Săvârşit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe cruce ai fost răstignit şi Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
• Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.
• Gol sunt, spre a intra în cămara mirelui, gol sunt şi spre a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, am fost lepădat afară.
• Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.
• Timpul vieţii mele este scurt, şi plin de dureri şi de vicleşug, dar întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig şi mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.
• Falnic sunt acum şi semeţ, cu inima în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.
• Ştiu, Îndurate, că am greşit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
• Însumi idol m-am făcut, vătămându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
• N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Petrecând viaţă fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie, izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Întru adânc de necuviinţe mari pogorân-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârşită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Andrei, lauda părinţilor, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de faţă fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor şi podoaba Cretei.
• Slavă…, a Treimii:
• Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
• Şi iarăşi se cântă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta…
• Cântarea a 5-a:
• Irmosul:
• Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
• În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
• Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.
• Mărturisescu-mă Ţie Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
• De cei de un sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
• Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate, urmează, ticălosule şi neiscusitule suflete, şi nu te desfrâna cu pornirile cele nebuneşti, făcând fărădelege pururea.
• De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?
• Auzit-ai de coşul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.
• De ai auzit, ticălosule suflete, de moaşele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum înţelepciunea ca marele Moise.
• Nu ţi-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?
• În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
• Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşesti lucruri mari.
• Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Fineas, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.
• Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon cel cumplit; Ianis şi Iamvri la suflet şi la trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.
• Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ţie, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.
• De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.
• Cruţă, cruţă, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce eşti însuţi din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.
• Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.
• Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuieşte, ţine-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dânsul: credinţa ta te-a mântuit!
• Celei gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.
• Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.
• Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care şi pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Ca pe un păstor preaales, înţelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă şi cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.
• Slavă…, a Treimii:
• Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.
• Şi iarăşi irmosul: Dis-de-dimineaţă…
• Cântarea a 6-a:
• Irmosul:
• Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).
• Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri din adânc curat aduc Ţie, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.
• Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.
• Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu fapta şi cu gândirea.
• Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
• Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe conducătorii lor.
• Voie slobodă fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.
• Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti ai voit, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul popor în pustie.
• Fântânile hananeieştilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă izvorul teologiei.
• Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mântuitorule.
• Cercetează, suflete, şi iscodeşte ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte în el cu bună legiuire.
• Ridică-te şi împotriveşte-te patimilor trupeşti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.
• Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, şi te fă moştenitor pământului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.
• Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, aşa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, întinzându-Ţi mâna Ta, şi mă scoate din adâncul păcatului.
• Pe Tine Te ştiu liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăveşte-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, şi din deznădăjduire.
• Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.I
• Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul. Al căror har dă-mi-l şi mie, robului tău.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Nepătimire cerească ai dobândit, prin vieţuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Cunoscându-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg şi strig ţie: Scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită: Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăţim.
• Şi iarăşi irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…
• CONDAC, glasul al 6-lea:
• Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.
• ICOS
• Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte din aceasta lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul, şi ca în primejdie s-a tânguit şi a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni şi pe toate le plineşte.
• SINAXAR
• ÎN JOIA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA
  A POSTULUI MARE
• Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
• În aceeaşi zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche predanie, cântăm slujba marelui canon de umilinţă.
• Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a compus şi l-a scris foarte frumos şi cu mult meşteşug cel între sfinţi părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a îmbrăţişat viaţa monahală. Trăind cu cuvioşie şi bine plăcut lui Dumnezeu, într-o viaţă liniştită şi netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte scrieri folositoare vieţii, cântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi acest Mare Canon plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită şi cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest canon pe timpul când şi marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca. În adevăr, şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de umilinţă şi dă multă gândire celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.
• Şi s-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se deprteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr, povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei ce doresc şă se întoarcăm de la păcatele lor cele de mai înainte.
• Canonul lui Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare poate şi din pricina ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte, care au câte treizeci de tropare şi chiar mai puţine, are două sute cincizeci de tropare şi fiecare din tropare pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală şi potrivit a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilinţă. Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos şi mare canon, odata cu Viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliţilor şi, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă, ajungând aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-şi bine scaunul său.
• Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin.
• După aceasta se cântă Fericirile, cu închinăciuni, glasul al 6-lea.
• Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.
• Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: pomeneşte-mă! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, de pocăinţa acestuia.
• Stih: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.
• Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, şi a luat atuncea rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm dreptei credinţe a acestuia.
• Stih: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
• Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ţi celor de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea plăcerii.
• Stih: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
• Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta şi de slăbirea lui.
• Stih: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
• Barac şi Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună şi Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându- te, suflete, cu vitejiile acelora, întăreşte-te.
• Stih: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
• Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în ţeapă pe Sisera mai înainte, şi a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care ţie Crucea se însemnează.
• Stih: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
• Jertfeşte, suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; şi junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupeşti.
• Stih: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
• Înţelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeşte roua din cer şi te pleacă, precum câinele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
• Stih: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.
• Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.
• Stih: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
• Între Judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.
• Stih: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.
• Iubitoarea de înţelepciune Ana, rugându-se, numai buzele şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; şi de aceea, deşi era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.
• Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împarăţia Ta.
• Înnumăratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvneşte, suflete al meu, şi judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.
• Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.
• Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu, suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.
• Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.
• Miluieşte zidirea Ta, Milostive; milosti-veşte-Te spre făptura mâinilor Tale, şi iartă tuturor păcătoşilor şi mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toţi.
• Slavă…, a Treimii:
• Şi naşterii celei fără de început, şi purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Naşterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după faţă, se mărturiseşte îndoit după fire.
• Cântarea a 7-a:
• Irmosul:
• Păcătuit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).
• Păcătuit-am, greşit-am şi am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, şi am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
• Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu, şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
• Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
• David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se, şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.
• Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
• David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta ce a lucrat, strigând: Miluieşte-mă! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi mă curăţeşte.
• Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
• Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar şi tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi şi iubitoare de plăceri.
• Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, şi ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti cu adevărat.
• Solomon cel minunat, cel plin de harul înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la El; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.
• De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări ruşinoase.
• Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluieşte-mă!.
• Necurăţirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaş întinăciunilor trupeşti şi vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.
• A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe proorocii cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.
• Încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca şi Ahav oarecând. Ci Sareptencei asemănân-du-te, hrăneşte sufletul proorocului.
• Păcatele lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punând ca nişte lucruri de scîrbă patimile şi înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui râvnind cu căldură, câştigă-ţi umilinţa.
• Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am, cum a greşit păcătoasa, şi am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.
• Folosit-am rău chipul Tău, şi am stricat porunca Ta; toată frumuseţea mi s-a întunecat, şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cânta David.
• Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse; grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate. Tu singur ştii, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuţi Tu mă miluieşte, precum cânta David, după mare mila Ta.
• Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viaţă. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă supărătoare, şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri şi mie, robului tău.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăinţa şi ţi-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi şi de primejdii.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Pe piatra credinţei întăreşte-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască, şi mă rog dăruieşte-mi mie acum pocăinţă, Andreie; şi mă izbăveşte de cursa vrăjmaşilor care mă caută pe mine.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă şi fire una; lumini şi lumină, şi trei sfinte, şi Unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
• Şi iarăşi irmosul: Greşit-am, fărădelege am făcut…
• Tricântarea (fără metanii)
• Cântarea a 8-a, glasul 8:
• Irmosul:
• Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează puterile cereşti, şi se cutremură cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii .
• Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie, ardeţi patimile mele cele împădurite, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostolilor.
• Să cinstim trâmbiţele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului, şi s-au întărit zidurile cunoştinţei de Dumnezeu.
• Sfărâmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi biserici sfinţite.
• A Născătoarei:
• Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul de viaţă.
• Altă Tricântare
• Irmos acelaşi:
• Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvântaţi pe Hristos în veci.
• Trâmbiţând cu trâmbiţa dogmelor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, preaînălţând pe Hristos întru toţi vecii.
• Apostoli ce sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, cetăţeni cereşti, izbăviţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
• A Treimii:
• Dumnezeiască stăpânie cea întreit însorită şi prealuminată, fire de o slavă şi de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.
• A Născătoarei:
• Ca pe un tron cinstit şi preaînălţat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere maică şi fecioară.
• Altă Tricântare
• Irmosul:
• Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).
• Miluieşte-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.
• Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
• Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.
• Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
• Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
• Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
• Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi, şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
• De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de lege şi după lege.
• De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.
• Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.
• De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.
• Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.
• Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.
• Ca tâlharul strig Ţie: pomeneşte-mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule! strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.
• Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi umilinţă cu lacrimi.
• Cananeencii şi eu urmând, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.
• Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
• De n-a şi păcătuit nimeni ca mine, totuşi primeşte-mă, Milostive Mântuitorule, şi pe mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig: păcătuit-am Ţie Unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.
• Milostiveşte-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, şi mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup, şi mă fă oaie în păşunea oilor Tale.
• Când vei şedea Judecător ca un milostiv, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşătoare, Hristoase, o! ce frică va fi atuncea. Cuptorul arzând şi toţi temându-se de înfricoşătoarea judecată a Ta.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credinţă.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cel ce eşti învăţător al pocăinţei şi mărirea cuvioşilor.
• A Treimii:
• Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
• Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime în Unime, miluieşte-mă.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
• Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
• Şi iarăşi irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc…
• TRICÂNTAREA
• Cântarea a 9-a, glasul 8:
• Irmosul:
• Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.
• Apostoli, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.
• Pe mine cel ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mântuieşte-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca şi pe Petru.
• Ca cei ce sunteţi sarea învăţături lor celor dulci, uscaţi putrejunea gândului meu, şi alungaţi întunericul necunoştinţei.
• A Născătoarei:
• Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască stăpână, în ziua ce va să fie.
• Altă Tricântare:
• Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi între pământ, toate neamurile te fericim; că trupeşte a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară .
• Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători, alungând înşelăciunea.
• Cu mreaja voastră cea evanghelicească vânând peşti cuvântători, Îi aduceţi pururea merinde lui Hristos, fericiţilor Apostoli.
• Aduceţi-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.
• A Treimii:
• Pe Tine, Unimea cea în trei Feţe, Tată şi Fiule şi cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiinţă laud; pe Treimea cea de o putere şi fără început.
• A Născătoarei:
• Pe tine, Născătoare de prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.
• Altă Tricântare:
• Irmosul:
• Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim .
• Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?
• Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
• Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura în tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze.
• Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
• Hristos S-a făcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.
• Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrânaţii, pocăindu-se.
• Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat!
• Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu rugăciuni şi cu postire, departe de la picioarele tale.
• Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
• Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţă: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrăţişează pocăinţa.
• În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
• Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.
• Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în Duh.
• Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
• Bolile tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat şi cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
• Vameşul s-a mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că vameşul striga: milostiveşte-Te; şi păcătoasa: miluieşte-mă. Iar fariseul se îngâmfa strigând: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.
• Zaheu vameş a fost, dar s-a mântuit; şi fariseul Simon s-a înşelat, şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sîrguieşte de urmează, suflete.
• N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.
• Cetăţile cărora le-a dat Hristos bunavestire, ştii, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
• Să nu te arăţi, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieşte-mă şi pe mine.
• Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tâlharului, grăieşte-mi: Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.
• Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amândoi împreună pe cruce erau spânzuraţi. Dar, o, mult-Îndurate! Ca şi tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.
• Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
• Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită, şi sărăcie duhovnicească; ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.
• Judecătorul meu şi cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăşi cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine care am greşit mai mult decât toată firea omenească.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
• Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
• Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
• Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
• Slavă…, a Treimii:
• Treime de o fiinţă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slăvind şi Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viaţă şi vieţi, împărăţiei celei fără de sfârşit.
• Şi acum…, a Născătoarei:
• Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
• Şi iarăşi irmosul: Naşterea zămislirii celei…
• Luminânda glasului, de trei ori.
• LA STIHOAVNĂ
• Stihira zilei, de două ori, pe glasul al 8-lea:
• Călcând în căile cele tâlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor nebuni; ci având vreme acum cu umilinţă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte.
• A mucenicilor:
• Cu platoşa credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostaşi puternici v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă, şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
• Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei:
• Primeşte graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă dezlegare de păcate şi pace.

Şi se citeşte şi Ceasul întâi, fără catismă