Conform învățăturii
Sfintei Scripturi și experienței marilor sfinți ai Bisericii, cele mai
cunoscute și eficiente mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh sunt
următoarele:
- Inima curată și trupul neprihănit
- Smerenia
- Ascultarea glasului lui Dumnezeu
- Rugăciunea
- Lepădarea de sine în viaţa de zi cu zi
- Citirea și ascultarea Sfintei Scripturi
- Tainele Bisericii și, în special, Sfânta Împărtășanie
Fiecare suflet credincios se poate umple
de Duh Sfânt, dacă se curățește de păcat, dacă se eliberează de iubirea
de sine și dacă se vindecă de patima mândriei. Sfântul Duh este
întotdeauna prezent în jurul nostru și dorește să se sălășluiască întru
noi. Însă faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră,
iar păcatele noastre, ca niște paznici sălbatici, Îl alungă pe Sfântul
Duh departe de noi și nu-L lasă să se apropie.
Fiecare păcat săvârșit ne îndepărtează și
mai mult de Sfântul Duh. Cel mai cumplit dintre păcatele trupului este
desfrânarea, iar dintre cele ale sufletului mândria. Sfântul Duh, Care
întruchipează curăția desăvârșită, niciodată nu va putea să se
sălășluiască într-un om adâncit în păcate. Cum să locuiască în inima
noastră când aceasta este plină de griji lumești, de pofte și de patimi?
Să vedem mai pe îndelete care sunt mijloacele care ne ajută să dobândim Sfântul Duh.
1. Dacă vrem să nu
pierdem Sfântul Duh primit la Botez sau dacă deja L-am pierdut și vrem
să-L redobândim, suntem datori să avem inimă curată și trup neprihănit,
adică spălat de orice păcat trupesc.
Inima și sufletul nostru trebuie să fie
templu al Duhului Sfânt. În cel care are inimă curată și trup
neprihănit, Duhul Sfânt va putea intra și va putea domni în sufletul
său. E de ajuns numai ca omul să nu-și pună nădejdea în faptele sale
bune și să nu se mândrească cu ele, adică să nu creadă că pe bună
dreptate a primit darurile Sfântului Duh, ca răsplată din partea lui
Dumnezeu pentru faptele sale.
Dacă ți s-a întâmplat să-și murdărești
inima și să-ți strici trupul, trebuie să te curățești neapărat prin
pocăință. Deci nu mai păcătui, ci pocăiește-te cu inimă înfrântă și
începe să trăiești cu mai multă luare aminte. Și astfel te vei
învrednici să primești Sfântul Duh în inima ta.
2. Unul din cele mai
sigure mijloace de dobândire a Sfântului Duh este smerenia. Chiar dacă
ești un om cinstit, drept și milostiv, chiar dacă ții toate poruncile
lui Dumnezeu, să te consideri întotdeauna o slugă nevrednică, un
instrument prin care lucrează Dumnezeu. De altfel, e de ajuns să aruncăm
o privire mai atentă spre faptele noastre bune sau chiar spre virtuțile
noastre cele mai mari pentru a ne da seama cât de puțin merită să fie
numite virtuți creștine. De pildă, de câte ori nu facem milostenie, dacă
nu din slavă deșartă și iubire de sine, cel puțin din interes, ca niște
cămătari redutabili, nădăjduind că, pentru un ban dat vreunui sărac,
vom lua de la Dumnezeu însutit sau înmiit?
Smerenia înseamnă să înduri în tăcere și
fără să cârtești toate necazurile, neajunsurile și nefericirile,
considerându-le drept răsplată pentru păcatele tale. Să nu zici «vai, ce
necaz mare a dat peste mine!», ci «mic este acest necaz în comparație
cu ce mi se cuvine!». Și să nu ceri de la Dumnezeu să te scape de
încercări, ci să-ți dea putere să treci peste ele.
3. De asemenea, putem
dobândi Sfântul Duh prin ascultarea față de Dumnezeu. Dumnezeu ne
vorbește foarte clar și pe înțelesul nostru. Putem să-I auzim vocea în
orice loc, timp sau împrejurare. E de ajuns numai să avem urechi de
auzit. Ești nefericit? Te-a nedreptățit cineva? Ți-a murit vreo rudă?
Ești bolnav, trist sau melancolic fără vreun motiv vădit, așa cum ni se
întâmplă de multe ori? În toate aceste cazuri, îți vorbește Dumnezeu,
cerându-ți să-ți revii și, în loc să-ți pui nădejdea în oameni, sau să
cauți mângâiere în petreceri și distracții, să te întorci la El prin
pocăință, căutând mângâiere și ajutor numai la El.
Dacă, dimpotrivă, îți este bine, dacă ai
bunuri din belșug și nu-ți lipsește nimic, dacă toate treburile tale
merg foarte bine, dacă nu ai vreo durere sau tristețe, ci ai parte numai
de bucurii și mai ales de bucurii duhovnicești, în toate acestea
trebuie să distingi din nou vocea lui Dumnezeu, care te îndeamnă să-L
iubești din toată inima pe Binefăcătorul tău, sa-I mulțumești din tot
cugetul tău și să nu uiți ca, atunci când te bucuri de bunurile acestei
lumi, să-i ajuți și pe frații tăi aflați în nevoie, adică pe cei săraci.
De asemenea, să nu uiți că lucrurile cu adevărat bune și bucuria
veșnică se află în ceruri și provin din Izvorul a tot binele și a toată
bucuria.
Dacă disprețuirea unui stăpân pământesc
constituie fărădelege, cu atât mai mult disprețuirea Stăpânului ceresc.
Dacă nu suntem cu luare aminte, se poate ca, din cauza multelor și
repetatelor fărădelegi pe care le săvârșim, Dumnezeu să ne părăsească ca
pe niște copii neascultători, lăsându-ne să facem ce vrem. Drept
urmare, mintea noastră se va întuneca atât de mult, încât nici cele mai
cumplite păcate săvârșite nu ni se vor mai părea atât de grave, ci doar
slăbiciuni inevitabile ale firii noastre omenești. Așadar pe cât de
folositor și mântuitor este să ascultăm glasul lui Dumnezeu, pe atât de
periculos și vătămător este să nu-l luăm în seamă.
4. Sfântul Duh poate fi
dobândit și prin rugăciune. Acesta este mijlocul cel mai simplu și mai
eficace, putând fi folosit de fiecare dintre noi în orice moment.
Așa cum se știe, rugăciunea este de două
feluri: exterioară și interioară (lăuntrică). Cine se roagă punând
accentul numai pe plecarea genunchilor, putem spune că face rugăciune
exterioară, iar cine se adresează lui Dumnezeu cu mintea și inima,
străduindu-se să-L aibă neîncetat în cugetul său, putem spune că a
dobândit rugăciunea lăuntrică.
Știți cu toții care din cele două feluri
de rugăciune este mai bun, mai rodnic, mai plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Și știți de asemenea că putem să ne rugăm pretutindeni și întotdeauna,
chiar și atunci când am căzut în păcat. Putem să ne rugăm și în timp ce
lucrăm, și în timp ce ne odihnim, și în zilele de sărbătoare, și în
zilele de rând, în picioare, în șezut sau întinși în pat.
Trebuie să vă spun însă că, deși
rugăciunea lăuntrică este cel mai puternic mijloc de a dobândi harul
dumnezeiesc, totuși nu trebuie să neglijăm rugăciunea exterioară și mai
ales cultul divin comun. Mulți zic: «De ce să merg la biserică când pot
să mă rog și acasă? La biserică mai mult păcătuiesc decât să mă rog». Ce
credeți că îi face să vorbească așa? Buna cunoaștere sau dreapta
judecată? Nicidecum, ci, dimpotrivă, lenea și egoismul. Este adevărat
faptul că, din păcate, ni se poate întâmpla să stăm în biserică și să
păcătuim. Aceasta nu se întâmplă însă din cauza faptului că mergem la
biserică, ci din cauza dispoziției necorespunzătoare cu care mergem,
adică atunci când mergem la biserică nu ca să ne rugăm, ci ca să facem
cu totul altceva. Și, ca să vă convingeți, uitați-vă la cei care,
invocând motivele enumerate mai sus, nu vin la biserică. Aceștia se
roagă cumva acasă? Nici vorbă!
Am spus mai înainte că dacă nu avem în
noi Duh Sfânt, nu ne putem ruga cu adevărat. Într-adevăr, pentru a ne
ruga cum trebuie, e nevoie de multă trudă și nevoință. Nu ne putem
îndrepta mintea și inima către Dumnezeu îndată sau într-o fracțiune de
timp. De altfel ce putem obține în lumea aceasta în mod simplu, rapid și
fără trudă? Ce artă, ce știință, ce mângâiere duhovnicească poate fi
obținută astfel? De aceea există rugăciunea. Chiar dacă pui în
rugăciunea ta multă trudă și nu afli nici o plăcere, să nu încetezi a te
ruga cu stăruință și cu zel. Să te obișnuiești cu rugăciunea și cu
convorbirea cu Dumnezeu. Să încerci pe cât posibil să-ți aduni și să-ți
controlezi gândurile împrăștiate. Și astfel, încet-încet, rugăciunea ți
se va părea tot mai ușoară, vei începe să simți o mângâiere dulce. Și
dacă te străduiești cu adevărat, Sfântul Duh, văzând stăruința și
dorința ta arzătoare, te va ajuta numaidecât. Și, odată intrat înăuntrul
tău, te va învăța rugăciunea adevărată.
Dumnezeu ne cere să ne rugăm neîncetat.
Mulți zic: «cum este posibil să ne rugăm neîncetat, de vreme ce trăim în
lume? Dacă ne ocupăm numai de rugăciune, când vom avea timp să ne facem
treburile și să ne împlinim datoriile?». Desigur, rugăciunea neîncetată
nu se referă la partea exterioară. Adică nu putem să ne aflăm într-o
stare de continuă rugăciune exterioară, fiindcă trebuie să și muncim
pentru a ne asigura traiul de zi cu zi. Însă cine este conștient de
sărăcia sa lăuntrică, nu va înceta a se ruga, orice ar face. Cel care
își dorește din adâncul sufletului să intre în Împărăția Cerurilor, va
găsi prilejul și timpul să se roage atât în afară, cât mai ales
înlăuntrul său. Chiar și atunci când va lucra din greu și neîntrerupt,
va găsi timp să vorbească și cu Dumnezeu. Numai cel care nu vrea nu are
timp să se roage.
Unii cred că rugăciunea trebuie citită
numai din cărți. Desigur, este bine dacă poți să-l slăvești și să te
rogi lui Dumnezeu în psalmi și în imnuri bisericești citite din cărți.
Dacă însă nu știi să citești, atunci e de ajuns să înveți rugăciunile
principale, începând cu «Tatăl nostru». În această rugăciune, pe care
ne-a predat-o Însuși Domnul, sunt cuprinse toate nevoile noastre. Dacă
împrejurările vieții nu-ți permit să te rogi cât trebuie, măcar să spui
câteva rugăciuni scurte și simple, ca «Doamne miluiește», «Dumnezeule,
ajută-mi», «Doamne, iartă-mă» sau «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul».
5. Un Sfânt Părinte a
zis cândva: «Dacă vrei ca rugăciunea ta să se înalțe direct la Dumnezeu,
adaugă-i două aripi: postul și milostenia». Căci aceste două virtuți
practice ne ajută să ne lepădăm zilnic de noi înșine.
Postul reprezintă în general temperarea
și înfrânarea de la consumarea unor anumite alimente. Scopul postului
este de a smeri și ușura trupul, făcându-l astfel mai ascultător față de
suflet. Fiindcă un trup sătul și gras își cere drepturile, adică
confort și facilități, ne face tot mai trândavi și nu ne lasă să cugetăm
la cele dumnezeiești. Cu alte cuvinte, leagă sufletul, îl sufocă,
făcând ce vrea cu el.
Însă postul trupesc trebuie însoțit și de
postul sufletesc. Postul sufletesc înseamnă să-ți păzești limba de
orice cuvânt rău și nefolositor, să-ți învingi poftele și să-ți
dezrădăcinezi patimile.
Cât despre milostenie, adesea noi numim
astfel ajutorul pe care îl oferim celor săraci. Însă milostenia nu
constă numai în acest lucru. Milostenia este orice act de iubire și de
milă, spre exemplu: să dai mâncare celor săraci, să dai apă celor
însetați, să-l îmbraci pe cel gol, sa-l vizitezi pe cel bolnav și pe cel
întemnițat, să-l găzduiești pe cel care nu are casă, să-i cercetezi pe
orfani, etc.
Însă, pentru ca milostenia ta să fie
adevărată, toate acestea trebuie să le faci fără să te mândrești, fără
să cauți laudele oamenilor sau recunoștința celor pe care i-ai ajutat.
6. Un alt mijloc de a dobândi Sfântul Duh este, așa cum am spus mai sus, citirea și ascultarea Sfintei Scripturi.
Pentru noi, oamenii, Sfânta Scriptură
este o vistierie, de unde putem extrage lumină și viață: lumină, care
luminează și înțelepțește, și viață, care ființează, mângâie și umple de
bucurie. Sfânta Scriptură este unul din cele mai prețioase daruri
oferite de Dumnezeu omului, o mare binefacere, de care oricine se poate
folosi; e suficient numai să vrea. Biblia este sfântă înțelepciune, care
este atât de minunată, încât poate fi înțeleasă chiar și de cei mai
simpli și neștiutori de carte. Tocmai de aceea, mulți oameni simpli,
citind sau auzind Sfânta Scriptură, au devenit foarte evlavioși și au
primit Duhul Sfânt, pe când alții, mult mai învățați, studiind-o,
dimpotrivă, au ajuns la rătăcire sau chiar pierzanie. Aceasta deoarece
primii au citit-o cu inimă curată, fără migăleală raționalistă, căutând
să dobândească nu cunoașterea umană, ci harul și puterea Duhului lui
Dumnezeu; iar ceilalți, crezându-se înțelepți și atotștiutori, căutau în
Scriptură nu puterea și Duhul lui Dumnezeu, ci înțelepciunea lumii
acesteia.
7. În sfârșit, Sfântul Duh poate fi dobândit prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii și în special la Taina Euharistiei.
Domnul Iisus Hristos a zis: «Cel care
mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru el»
(Ioan 6, 56). Cu alte cuvinte, împărtășindu-ne cu vrednicie din Sfintele
Daruri, ne unim cu Domnul. Căci cel care, cu pocăință adevărată, cu
inimă curată, cu frică de Dumnezeu și cu credință neclintită, ia Trupul
și Sângele Domnului, ia în același timp și Duh Sfânt. Iar Acela îl
pregătește să-L primească înăuntrul său pe Domnul Hristos și pe Dumnezeu
Tatăl, adică îl pregătește să devină templu și casă a adevăratului
Dumnezeu în Treime. Dimpotrivă, împărtășindu-ne cu nevrednicie din
Sfintele Daruri, adică cu suflet necurat, cu inima plină de răutate și
ură, nu numai că nu primim Sfântul Duh, ci devenim și trădători,
asemenea lui Iuda, răstignindu-L din nou pe Hristos.
Pentru cei care se împărtășesc cu
vrednicie, Trupul și Sângele lui Hristos reprezintă medicamentul care
vindecă orice boală și slăbiciune. Și cine dintre noi se află într-o
stare perfectă de sănătate? Cine nu are nevoie de vindecare, de
mângâiere și de alinare?
Trupul și Sângele lui Hristos constituie
hrana noastră în drumul spre Împărăția Cerurilor. Oare poate cineva să
pornească la un drum lung și obositor fără a-și procura hrana necesară?
De asemenea, Trupul și Sângele lui Hristos este un mijloc vizibil de
sfințire, pe care ni l-a lăsat moștenire Însuși Domnul, pentru a ne
sfinți. Deci cine nu ar vrea să fie părtaș la această moștenire și să se
sfințească?
Așadar nu pregetați să participați la
Potirul vieții, ci, cu frică de Dumnezeu și cu credință, să vă apropiați
de Acesta. Cine refuză sau neglijează Sfânta Euharistie, nu Îl iubește
pe Hristos și de aceea nu va primi nici Duh Sfânt și nici nu va intra în
Împărăția Cerurilor.
Așadar acestea sunt mijloacele prin care
putem dobândi Duhul Sfânt: inimă curată și viață fără de prihană,
smerenie, ascultare față de glasul lui Dumnezeu, rugăciune, lepădare de
sine, studiul Sfintei Scripturi, Sfânta Cuminecătură.
Desigur, fiecare dintre aceste mijloace
este de ajuns ca să dobândim Duhul Sfânt. Însă este mai bine și mai
eficient să le folosim pe toate împreună, căci atunci, fără îndoială,
vom lua Duh Sfânt și vom deveni sfinți.
În încheiere, aș vrea să menționez faptul
că, dacă cineva se învrednicește să primească Sfântul Duh, iar apoi
cade în păcat, în felul acesta Îl alungă dinlăuntrul său. Dacă se
întâmplă acest lucru, să nu deznădăjduiască totuși, să nu creadă că
toate sunt pierdute, ci, cât de repede posibil, să cadă în genunchi
înaintea lui Dumnezeu și, cu pocăință și rugăciune fierbinte, să-L roage
pe Sfântul Duh să se întoarcă înapoi în el.
Sfântul Inochentie al Moscovei, Suflarea Sfântului Duh.
Sursa:http://www.pemptousia.ro/2012/11/cum-putem-dobandi-duhul-sfant/
