"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Folosul rugăciunilor pentru morţi (adormiţi)

 Încep a spune cateva lucruri despre „Folosul rugăciunilor ptr. morţi” încercând la început să amintesc pricina care ne-a adus să ne întâlnim şi să discutăm despre subiectul amintit. Este adevarat ca materialul s-ar putea sa para mai lung, dar am incercat sa concentrez ideile si sa va introduc in gandirea ortodoxa, nu doar sa prezint un material prin care sa combat o anumita atitudine diferita de a bisericii ortodoxe, ci ca sa intelegeti motivatia rugaciunilor pentru morti din punctual de vedere ortodox,.
Din câte imi amintesc, aţi fost de acord să ne întalnim pentru ai demonstra mamei dv. că rugăciunile de parastas şi celelalte rugaciuni rânduite de Biserica Ortodoxă pentru morţi, sunt de prisos, datorita faptului ca „cel mort nu mai poate fi salvat din locul de chin in care este”, conform invaţaturii adventiste din care vă împărtaşiti. Stim amandoi ca intre învaţătura ortodoxă şi cea adventista sunt multe deosebiri. Cunosc şi eu in parte invăţătura adventista cum şi dv. tot in parte o cunoaşteti pe cea ortodoxa, de aceea am fost de acord să ne intalnim şi să discutam pe marginea acestei teme (nu cu intentii prozelite) ptr. mama dv., desi eu stiu ca ea este convinsă în adancul ei de ceea ce face, ptr.ca este o ortodoxa traitoare, nu doar cu numele, la aceasta ajutandu-o si „ghimpele” ei prin necazul pe care il produce.

De ce noi ortodocşii ne rugăm ptr. Cei morţii?
1. Ptr. Că îi considerăm adormiţi şi nu morti, lucru care ne face să putem fi în comuniune cu ei prin Hristos, în biserică.”Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat”( I Cor. 12, 13) . Moartea trupeasca nu-i desparte insa pe crestini de Hristos. Chiar si dupa moarte, ei raman uniti cu Hristos, ca membre vii ale bisericii, care este Trupul Sau, iar prin Hristos ei continua sa ramana in stransa legatura si comuniune cu membrii cei vii ai Bisericii. “Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimile, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea Intru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39). 
Ca Trup al lui Hristos, Biserica are datoria sa se ingrijeasca si sa se roage pentru toti fiii si fiicele sale care au murit intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice.
Noi nu putem sti care dintre morti vor fi iertati si mantuiti, dar avem datoria sa ne rugam neincetat pentru toti, cu nadejdea ca Dumnezeu ne va asculta rugaciunile si-i va scapa de focul cel vesnic al iadului care este aprins de pacat prin nelucrare (Matei 25, 41).

2. Păcatul
Stim ca tot omul este păcătos "Ca nu este drept nici unul "(Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Acestea stiindu-le, nu putem avea siguranţa 100% că vom fi mantuiti. “Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos? “ (I Petru 4,18)
Hristos a pătimit, ne-a deschis calea spre Împarăţia lui Dumnezeu, prin botez si credinţa în El, dar oare am putut pastra Harul Duhului Sfant primit la botez? “…prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.” (I Cor. 15 ,10 ) Cati dintre noi au reusit sa scape de mandrie, de manie, de egoism si alte asemena patimi, pe care de multe ori le cultivam in loc sa le omoram. “Văd în mădularele mele - zice Apostolul Pavel- o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” (Romani 7,23). De aceea situatia celor morti, destinati prin judecata chinurilor iadului nu se mai poate modifica prin propria lor vointa ci numai prin rugaciunile celor vii, ale Bisericii. De aici, necesitatea rugaciunilor pentru cei morti. 
In Biserica ortodoxă intre cei vii si cei morti nu este un zid despartitor, ci ei sunt solidari impreuna. “Caci daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna.” (I Corinteni XII, 26). Aceestea ne leaga de o alta motivatie:

3. Dragostea
În iubirea fata de aproapele noi ii dorim semenului nostru binele moral si material; iar binele spiritual cel mai inalt este, fara indoiala, mintuirea sufleteasca, dobindirea imparatiei lui Dumnezeu. Deci, rugaciunea spre indreptarea celui ratacit, pentru iertarea pacatelor lui fie vietuind in lume, fie in viata de dupa moarte este un act de iubire crestina. Rugaciunea este necesara pentru semeni, caci spune Sfintul Iacov: “Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, caci mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacov V, 16), Sfintul Pavel adauga: «Pentru ca stiu ca aceasta imi va fi mie spre mintuire, prin rugaciunile voastre si cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos» (Filipeni I, 19).
Rugaciunile facute cu credinta pentru noi si pentru semeni au rezultat, caci Mintuitorul a spus: “Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide” (Matei VII, 7). Sau: “Si toate cite veti cere, rugindu-va cu credinta, veti primi” (Matei XXI, 22; Marcu XI, 24; Ioan XIV, 13). Mai mult, Domnul Hristos si Apostolii Sai raspund faptic la rugaciunile ce li se fac si ajuta pe acei pentru care sint rugati. Astfel Domnul Hristos vindeca pe sluga sutasului (Matei VIII, 5-13), pe fiica cananeencei (Matei XV, 22-26); pe tinarul lunatic (Matei XVII, 14-18); inviaza pe fiica lui Iair (Matei IX, 23-25). Toate aceste minuni Domnul Hristos le indeplineste pe baza rugaciunilor celor apropiati. De asemenea si Sfintul Petru inviaza pe Tabita la rugaciunile credinciosilor apropiati ei (Fapte IX, 40-41).
Uniti in aceeasi credinta (Efeseni IV, 5) si vietuind in acelasi trup tainic al lui Hristos, membrii Bisericii isi impartasesc intre ei dragostea crestina, (cea mai mare porunca a Mintuitorului): “Porunca noua dau voua: sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi unul pe altul sa va iubiti” (Ioan XIII, 34; 12-13; Romani XIII, 9-10; I Corinteni XIII). Iar Sfintul Ioan arata ca dragostea fata de Domnul se concretizeaza si se vadeste in iubirea aproapelui (I Ioan IV, 20). 
In Biserica Ortodoxă mijlocirea nu are limite rigide: pentru cei morţi sau pentru cei vii; “Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.” (I Petru 4,8)
Rugaciunea pentru cei morti presupune nu numai o mijlocire pe langa Creator, ci si o actiune directa asupra sufletului, susceptibila sa-l faca demn de iertare. Iar afirmatia ca prin rugaciunile Bisericii unele suflete pot fi trecute din iad in rai pare a sta in contrazicere cu cuvintele de la Luca 16, 26, dupa care intre rai si iad este o prapastie de netrecut. Contradictia este insa aparenta, intrucat, daca privim lucrarile mai atent vom vedea ca intre acest text si invatatura Bisericii Ortodoxe privitoare la posibilitatea mantuirii din iad exista de fapt o perfecta concurenta. 
Textul amintit spune numai atat ca nimeni nu poate primi prin propria vointa sa treaca dintr-o stare in alta. Avraam spune bogatului: "intre noi si voi s-a asezat o prapastie mare, astfel ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, ori de acolo la noi sa nu poata sa treaca". Este exact ceea ce spune Biserica. Bariera aceasta este de netrecut cand cineva aflat intr-o parte sau alta a ei ar vrea s-o depaseasca, dar pentru Domnul ea nu constituie o bariera. Cei ce in viata de aici si-au taiat de bunavoie orice posibilitate, ca odata ajunsi dincolo Biserica sa nu poata mijloci prin rugaciuni pentru schimbarea in bine a starii lor, acestia au intr-adevar in fata lor o asemenea bariera. Ea nu este de netrecut pentru Domnul, dar nimeni nu poate fi mantuit impotriva vointei sale. Ar fi poate absurd sa se invoace in acest caz dragostea lui Dumnezeu.

Dovezi
Se stie foarte bine faptul că Sf. Scriptura (Biblia), - si in special Noul Testament - a fost scrisă pentru nevoile sufletesti ale crestinilor din primele veacuri (ma refer la Noul Testament), care doreau sa afle cat mai multe date despre invatatura si faptele Mantuitorului (in special), dar si diferite alte invataturi la nevoile concrete ale bisericii si a membrilor ei din fiecare comunitate. Toate acestea nu s-au putut cuprinde in paginile Noului Testament (Ioan 21,25). Majoritatea invataturii a fost receptionata de catre primii crestini (incepand cu apostolii) prin auz si prin aplicare concreta in viata lor. Acest tezaur practic a fost transmis mai departe urmasilor tot prin “auz si aplicata in viata lor”, tezaur pe care Biserica Ortodoxa se bazează la fel de mult (ptr. ca este girat de Sinodul Apostolic şi de Sinoadele Ecumenice) numindu-l “Sfânt”. Ii acordă aceiasi cinstire ca si Bibliei pentru ca pe amandoua le numeste “sfinte” (Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie). Ele se completează nu sunt paralele.
Invăţătura ortodoxă nu sustine ca un om poate mantui pe altul sau il poate scoate din iad. De asemenea total gresita ar fi si parerea ca cineva poate face in viata orice, deoarece il vor scoate din chinuri rugaciunile urmasilor. Pe de o parte se cade in pacatul prea marii increderi in mila lui Dumnezeu, pacat impotriva Duhului Sfant. Pe de alta parte se mai pune o problema de ordin practic: o data cu pacatosul respectiv pot muri si urmasii lui si atunci nu are cine se mai ruga pentru el. Dar ajutorul primit, de cel adormit de la cei din viata, de la Biserica, nu vine ca o obligatie sau ca raspuns la o porunca, ci este un dar al dragostei. Apoi, mijlocirea Bisericii se indreapta spre Dumnezeu, pentru a-L indupleca spre mila si iertare pentru cei adormiti. Relatia nu este intre credinciosul in viata si cel adormit, ci intre crestin si Biserica in Hristos.


Scripturistice
Am să mă refer întâi la dovezile scipturistice, ţinând seama de anumite aspecte ale problemei discutate de noi:
1. Hristos împărăţeşte peste toţi, peste cei vii şi peste cei adormiţi.
"Caci daca traim, pentru Domnul traim si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim ai Domnului suntem. Caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii" (Romani 14, 8-9). La aceasta adaugam urmatoarele texte : "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov. Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Matei 22, 23). "Dumnezeu nu este deci Dumnezeu al mortilor, ci al viilor, caci toti traiesc in El" (Luca 20, 38; Marcu 12, 26-27). "Intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal" (Filipeni 2, 10-11). El S-a jertfit pe Sine pentru pacatele tuturor oamenilor, adica ale tuturor peste care El stapaneste, fie vii, fie adormiti: "S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti" (I Timotei 2, 6). "El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci si pentru ale intregii lumi" (I Ioan 2, 2 ; Coloseni 1, 20 ; Ioan 1, 29). Deci Hristos imparateste peste toti, vii si adormiti, iar jertfa Sa a fost data pentru toti, vii si adormiti.
2. Ca împărat este atotputernic în împărăţia Sa şi în iubirea Sa este atotmilostiv faţă de toţi.
"Caci dupa cum Tatal scoala pe cei morti si le da viata, tot asa si Fiul da viata celor ce voieste" (Ioan 5, 21).
Ar fi lipsit de sens sa ne intrebam daca Dumnezeu poate schimba starea celor peste care imparateste. Dumnezeu este atotputernic si atotbun, asa că Hristos poate schimba in mai bine starea celor din iad: "Domnul omoara si invie; El pogoara in iad si iarasi scoate" (I Regi 2, 6 ; Deuteronom 32, 39). "Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mantuitu-m-ai de cei ce se pogoara in groapa" (Psalm 29, 3). "Dar Domnul va izbavi sufletul meu din mana iadului, cand ma va apuca" (Psalm 48, 16). "Am fost mort si, iata, sunt viu in vecii vecilor si am cheile mortii si ale iadului" (Apocalipsa 1, 18). "Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului i se va ierta lui ; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie" (Matei 12, 32).
Se vede din acest ultim text ca numai pacatele impotriva Duhului Sfant nu se iarta, deoarece cei ce le savarsesc refuza definitiv mantuirea. Aceste pacate sunt : increderea prea mare in bunatatea lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5; Iacob 2, 6); neincrederea sau deznadejdea de a primi ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4, 13; Matei 27, 4-5); erezia (Ioan 9, 40-41); apostazia; invidia harului fratern si nepocainta pana la moarte.
Se înţelege că celelalte pacate se pot ierta. Cand ? Fie in veacul acesta, fie in veacul viitor. Si daca in veacul viitor, adica dupa iesirea sufletului din trup (cand omul intra in vesnicie), nimeni nu mai poate lucra la mantuirea lui, inseamna ca aceasta iertare a pacatelor imparatul Hristos o face la rugaciunea Bisericii. Sfanta Scriptura ne ofera si cateva exemple cand Mantuitorul Iisus Hristos a intervenit si a modificat, temporar sau definitiv, starea unor morti din iad. Pana la Jertfa si invierea Domnului toti cei care au murit, au mers in iad. In conceptia Vechiului Testament moartea de fapt insemna mergere in iad (Facere 37, 35) după cum am mai vorbit la prima intalnire. Astfel Mantuitorul a scos pentru putin timp sufletul lui Moise din iad, la Schimbarea la Fata (Matei 17, 3). Hristos il inviaza pe Lazar pentru rugaciunea surorilor sale (Ioan 11, 41-44) ; inviaza pe fiica lui Iair, pentru rugaciunea tatalui sau (Luca 8, 41-56) si pe fiul vaduvei din Nain, pentru lacrimile mamei sale (Luca 7, 11-16). Tuturor acestora le-a schimbat starea sufletului lor de dupa a doua moarte, caci moartea lor avea sa se intample dupa biruinta Mantuitorului Iisus Hristos asupra iadului si a mortii. Ei nu mai aveau sa mearga in iad, ca prima data, ci la fericire, cu atat mai mult cu cat in viata lor intervenise insusi Mantuitorul Iisus Hristos.
3. Biserica si crestinii, in particular, nu-si aroga dreptul de a schimba prin propria lor lucrare chinurile din iad, ci prin Sfanta Liturghie, dezlegari, rugaciuni si fapte de milostenie, (toate pornite din solidaritate si dragoste intre toti crestinii), îl roaga pe Dreptul Judecator spre mila si iertare fata de cei osanditi, temporar, deci pana la Judecata de apoi.
Incredintata fiind ca Marele imparat, Domnul Iisus Hristos, poate schimba starea si viata oamenilor, atat in timpul acestei vieti cat si dupa iesirea din aceasta viata (dupa cum reiese din temeiurile scripturistice de mai sus), Biserica se roaga in duhul dragostei pentru cei adormiti. Biserica Ortodoxa nu a pretins niciodata ca numai prin puterea preotilor, sau numai prin rugaciuni si fapte bune se pot scoate sufletele din iad. Biserica Ortodoxa recunoaste ca "Unul este Mijlocitorul" (I Timotei 2, 5) si pe El biserica il roaga spre mila si iertare. Biserica face aceasta "pentru ca intr-un duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup... Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna. Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte" (I Corinteni 12, 13 si 26-27). Daca Biserica nu s-ar ruga pentru cei adormiti, ar pierde din caracterul ei comunitar, ar pierde din orizontalitatea ei, ar stirbi intr-o oarecare masura Jertfa lui Hristos.
4. Domnul Iisus Hristos a dat Bisericii garantii ca mijlocirile si rugaciunile preotilor si ale credinciosilor vor fi implinite.
Rugaciunile de dezlegare facute de preoti in cadrul slujbelor randuite pentru cei morti isi au temeiul lor scripturistic chiar in cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos : "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18). Nu intelegem ca ierarhia bisericeasca face aceasta prin putere omeneasca proprie, ci prin puterea si impreuna-lucrarea lui Hristos. "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20; Marcu 16, 201.
In rugaciunile lor particulare crestinii se roaga pentru fericita odihna a sufletelor parintilor, rudelor si semenilor lor. Si daca rugaciunile sunt facute cu caldura si cu lacrimi, ele sunt ascultate ca si rugaciunea lui Iair, a surorilor lui Lazar, ca si lacrimile vaduvei din Nain. Rugaciunile noastre facute cu credinta vor fi implinite de Dumnezeu, caci El ne-a asigurat: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22).
Tot pentru cei adormiti ai nostri, dorind ca Dumnezeu sa-si reverse mila si iertarea Sa peste ei, savarsim si fapte de milostenie - pomana pentru sufletul celui adormit, este expresie a milei crestine : a hrani pe cel flamand, a da apa celui insetat, a imbraca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav, a primi pe cel strain etc. (Matei 25, 34-36). Si Apostolul neamurilor ne indeamna la aceasta: "Facerea de bine si darnicia nu le dati uitarii, caci cu jertfe ca acestea se multumeste Dumnezeu" (Evrei 13, 16; II Corin-teni 9, 7-15). 

Patristice
Invatatura Bisericii referitoare la rugaciunea pentru cei adormiti este bine precizata chiar din veacul apostolic. In veacurile urmatoare, Sfintii Parinti aduc numeroase marturii referitoare la lamurirea acestui adevar. Amintim pe Sfintii Ioan Gura de Aur, Chiril al Ierusalimului, Efrem Sirul, Dionisie Areopagitul, Ioan Damaschinul, Simeon al Tesalonicului, s.a. Am sa redau mai jos cateva texte din invatatura Sfintilor Parinti care arata practica pomenirii mortilor ca o lucrare continua in viata bisericii. 
In Liturghia sa, Sfantul Apostol Iacob (+ 44 d.H) se ruga atat pentru cei vii cat si pentru cei morti, cu aceste cuvinte: "Doamne, Dumnezeul duhurilor si al trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii de care ne-am adus aminte si de (cei) care nu ne-am adus aminte, de la Abel pana in ziua cea de astazi. Da-le lor odihna in lacasurile ceresti ale Imparatiei Tale, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, al lui Isac si al lui Iacov,. sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, unde straluceste totdeauna lumina fetei tale".
Rugaciuni pentru cei morti se obisnuia sa se faca si in Bisericile de Alexandria, de Cartagina, de Constantinopol, de Milan. Din toate vechile Liturghii, atat din cele ce erau in uz si mai sunt inca in Biserica ortodoxa orientala si cunoscute sub numele de Liturghia Sfantului Iacob, fratele Domnului, a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, a Sfantului Grigorie, precum si Liturghiile romana, galicana si altele, cum si cele ale iacobitilor, a coptilor, a etiopienilor, sirienilor si nestorienilor, din toate aceste Liturghii, desi atat de numeroase si diferite, nu exista nici una sa nu aiba cuprinsul ei si rugaciunile pentru cei morti.
Sfantul Dionisie Areopagitul, (+ 96) contemporan cu Sfintii Apostoli si unul din cei ce l-au ascultat pe Sfantul Apostol Pavel vorbind in Areopag (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34), spune in “contemplatia” sa despre cei raposati: "Rugaciunile sfintilor in timpul vietii lor si chiar dupa moartea lor sunt folositoare pentru acei care sunt demni de sfintele rugaciuni, adica pentru cei credinciosi. Rugaciunile unora pentru altii, au valoare si putere inaintea lui Dumnezeu".
Sfantul Atanasie cel Mare (295 – 393), vorbind despre cei morti, spune ca “Dumnezeu nu-i paraseste pe acestia, ci misca pe cei de aproape ai lor, indreapta cugetele lor, le atrage inimile, le induioseaza sufletele si astfel miscati cei vii se grabesc sa dea ajutoru celor morti, indeplinind ei neajunsurile lor.” (...)Tot cu privire la folosul rugaciunilor pentru cei morti, Sfantul Chiril al Ierusalimului (315 - 386) scrie in Cuvantul al cincilea: "Noi serbam amintirea raposatilor; intai a patriarhilor, a proorocilor, a apostolilor si a martirilor, pentru ca dupa cererile si rugaciunile lor, ale noastre sa fie ascultate de Dumnezeu, in al doilea rand ne rugam pentru raposatii Sfintii Parinti si episcopi si in al treilea rand, ne rugam pentru toti acei dintre noi care au murit si credem cu tarie ca rugaciunea e de un mare ajutor pentru sufletele in favoarea carora ea este facuta si pentru care se face Jertfa Sfintei Liturghii".
In Liturghia sa, Sfantul Vasile cel Mare (330 -379) se roaga pentru cei adormiti in Domnul astfel: "Adu-ti aminte, Doamne, de cei ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice", iar in continuare zice sa ne rugam pentru aceia ale caror nume le va citi preotul, "pentru odihna si iertarea sufletelor lor in loc luminat unde nu e intristare, nici suspin, da-le Doamne odihna unde straluceste lumina fetei Tale".
Sfantul Ioan Gura de Aur (347-407) arata ca apostolii chiar au randuit sa se faca la Liturghie pomenire pentru cei morti zicand: "Nu degeaba au randuit apostolii sa se faca asupra tainei celei infricosatoare pomenirea celor morti. Cand sta poporul, plinatatea preoteasca, cu mainile intinse si in fata sta jertfa cea infricosatoare, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti ? Iar aceasta, numai pentru cei plecati cu credinta" (Omilia a III-a, la Filipeni). 
Explicand cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, adresate Martei, sora lui Lazar: "Eu sunt invierea si viata, cel care crede in Mine, chiar daca va muri fi-va viu" (Ioan 11, 25), Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Fiindca Iisus Hristos este Stapan al vietii si al tuturor bunurilor, la El trebuie sa cerem ca sa amelioreze soarta raposatilor. Fiind Dumnezeu, El da viata cui voieste".
Răspunzând la întrebarea „Există ceva care poate fi de folos sufletelor după moarte?”, Sfântul Grigorie cel Mare (540 - 604), în Dialogurile sale ne învaţă: „Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar şi după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viaţa care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morţilor cer uneori să li se facă Liturghii …. În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi înşine, chiar în timpul vieţii, cele ce nădăjduim că alţii le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim ieşirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanţuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca şi cum slava ei a trecut deja, şi să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, aşa cum jertfim Trupul şi Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea veşnică, pentru că ea ne arată taina morţii Fiului Cel Unul Născut” (Dialoguri IV: 57, 60, pag. 266, 272-273).
Sfantul Simeon al Tesalonicului (+ 1429) comenteaza astfel: "Celor adormiti le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai putin ii ajuta (pentru ca omul murind a incetat de la pacat), iar prin jertfa se impartasesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiasca veselie, de dar si se izbavesc cu dumnezeiasca mila de toata durerea. Deci, mai inainte de toate, sa se faca liturghie pentru dansul si dupa aceea, de va avea avutie... milostenie saracilor, zidiri sfintelor biserici isi altele care sunt spre mantuirea lui" (IX, 72). Si continua: "...Mirida (adica particica ce se pune pe sfantul disc, alaturi de Agnet, pentru pomenirea celor vii si a celor morti) care se scoate la liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort unesc pe cel mort cu Dumnezeu si-1 impartasesc cu Dansul nevazut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult dintru aceasta, nu numai se mangaie fratii cei ce cu pocainta s-au mutat intru Hristos, dar inca si sfintele suflete ale sfintilor se bucura pentru aceste pomeniri care se fac pentru dansii; unindu-se cu Hristos isi impartasindu-se din Sfanta Liturghie mai curat si mai luminat, si impartasindu-se mai mult cu darurile Lui, se roaga pentru noi. Deci pentru aceasta, Dumnezeu a lucrat aceasta jertfa si a dat-o spre mantuirea si luminarea trupurilor, ca sa fim cu Dansul toti una, cum S-a fagaduit. Drept aceea, se roaga pentru aceia care ii pomenesc pe dansii savarsind jertfe pentru cinstea lor si se fac mijlocitori si solitori pentru dansii. Si se roaga ca si acestia sa se impartaseasca cu Hristos ca si dansii. Pentru aceea trebuie sa facem pomenirea celor raposati, pentru ca dragostea uneste pe cei vii cu cei morti, si sa pomenim pe sfinti, ca, veselindu-i, sa se faca si ei rugatori veseli pentru noi, catre Dumnezeu" (Sfantul Simeon Tesaloniceanul, VI, 375).

Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care Biserica Ortodoxa considera necesara rugaciunea pentru cei adormiti.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Filme cu miracole Ortodoxe:
http://www.youtube.com/user/IoanRomania09

Anonim spunea...

Frumoasa sinteza.
Doamne-ajuta!

Teodorescu Ileana-Sorinela spunea...

Foarte interesant articol. Şi eu cred că trebuie să facem rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor adormiţi. Nu este nimic rău în aceasta. Numai că nu cunosc amănunţit cum trebuie să se realizeze acest ritual.

Anonim spunea...

Luca 5:24
Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.

LUNGU spunea...

Sărut dreapta,PREA CUCERNICE PĂRINTE,


Desi mă rog permanent pentru sufletele celor plecați din lumea aceasta la DOMNUL,din momentul adormirii acestora,permanent ,am avut grijă să dau pomelnic la sfăntul altar in zilele in care se efectueaza SFÂNTA SI DUMNEZEIASCA LITURGHIE,SĂ FAC SI ALTELE MILOSTENII PENTRU SUFLETELE LOR(SĂ LE ȘTIE DOAR DUMNEZEU),ACEST ARTICOL,PE CARE L-AM GĂSIT PE INTERNETT,MI-A FOST DE MARE AJUTOR ,IN SENSUL CĂ AM REUSIT SĂ ARAT SI ALTORA (NEGRU PE ALB)MOTIVUL PENTRU CARE NOI NE RUGĂM PENTRU CEI ADORMIȚI,MOTIVUL PENTRU CARE LE FACEM COLIVI (s.a.m.d.).
VĂ MULTUMESC PENTRU POSTARE .

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...