Noul An să fie binecuvântat de către Preasfântul Prunc din Betleem!
Am primit scrisoarea Sfinţiei Tale. Faptul că în privinţa subiectului relaţiilor conjugale (ale preoţilor căsătoriţi şi ale mirenilor), despre care îmi scrii, Sfinţii Părinţi nu au stabilit nişte hotare bine definite, înseamnă că nu toţi oamenii pot fi puşi pe acelaşi calapod; de aceea ei lasă aceasta la discernământul şi mărinimia izvorâte din sensibilitatea şi puterea duhovnicească a fiecăruia. Dar ca să mă fac mai înţeles, voi arăta cazuri de nevoitori căsătoriţi, mireni şi preoţi, care sunt în viaţă şi-i cunosc.
Dintre aceştia sunt unii care s-au unit după nuntă şi au dobândit unii unul, alţii doi, iar alţii trei copii, după care au început să trăiască în curăţie. Unii se unesc o dată pe an pentru naştere de copii, după care trăiesc ca fraţii. Alţii se depărtează în perioadele de post, după care se unesc. Alţii nu pot reuşi să facă nici aceasta. Alţii se unesc la mijlocul săptămânii, pentru ca să aibă trei zile înainte de Sfânta Împărtăşire şi trei după. Alţii se poticnesc şi în aceasta; de aceea şi primele cuvinte ale lui Hristos, după Înviere, când S-a arătat Apostolilor, au fost: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi… Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Ioan 20, 21-23
Scopul este să se nevoiască cineva cu discernământ şi mărinimie, potrivit cu puterile lui duhovniceşti. La început, fireşte, nu ajută vârsta, dar cu cât trec anii şi slăbeşte trupul, se impune duhul şi încep atunci să guste şi cei căsătoriţi puţin din desfătările dumnezeieşti. Şi aceasta ajută mai mult la a se depărta de plăcerile trupeşti, pe care le văd ca pe nişte nimicuri. „Atunci când cei căsătoriţi gustă bucuriile duhovniceşti, acestea (plăcerile trupeşti şi dorinţa pentru ele) de la sine se depărtează”, a spus Stareţul într-o discuţie.
În felul acesta se curăţă şi cei căsătoriţi şi ajung în Rai pe o cărare mai odihnitoare cu cotituri. În timp ce monahii o iau de-a dreptul, căţărându-se pe stânci, şi astfel ajung în Rai.
Trebuie să ai în vedere că subiectul relaţiilor conjugale nu te priveşte numai pe Sfinţia Ta, nici nu ai dreptul să-l rânduieşti aşa cum vrei tu, ci „cu bună învoială” I Corinteni 7, 5, potrivit celor spuse de Apostolul Pavel. Dar şi atunci când se face şi aceasta, „cu bună învoială”, este trebuinţă de atenţie. Cel puternic trebuie să se pună în situaţia celui slab. De multe ori, ca să nu mâhnească unul pe celălalt, [cei doi] spun că sunt de acord, însă lăuntric se chinuiesc. [Se chinuiesc] mai ales femeile, care au puţină frică de Dumnezeu şi trup vioi. De multe ori, unii bărbaţi, auzind din gura femeii că este de acord, din lipsă de discernământ, lungesc mult perioada de înfrânare şi atunci femeile se chinuiesc şi devin nervoase etc. Bărbaţii cred că femeile lor au sporit în virtute şi vor să trăiască mai curat pentru perioade mai îndelungate de timp. Însă intră ispita la mijloc şi femeile vor să cunoască prieteni etc. Iar când se întâmplă aceasta, atunci începe să le mustre conştiinţa (pentru cădere). Bărbaţii încearcă atunci să trăiască şi mai curat, văzându-le pe femei că nu au dispoziţie şi cred că ele au sporit şi mai mult duhovniceşte, pentru că nu doresc lucruri trupeşti. Pricina este, fireşte, îndreptăţitul egoism femeiesc şi invidia, datorită faptului că se simt în inferioritate. Când îl vede pe bărbat că vrea să trăiască o viaţă duhovnicească, ea se sileşte pe sine ca să-l întreacă.
Iertaţi-mă că am intrat în vie străină, pentru că lucrarea monahului este şiragul de metanii, iar nu aceste subiecte. Dar ca să nu te mâhnesc, am fost nevoit să-ţi scriu câteva din ele (pe care le ştiu de departe), care îi chinuiesc pe mulţi dintre fraţii noştri ce trăiesc în lume, dând astfel loc vrăjmaşului.
Are o mare însemnătate faptul ca amândoi (soţii) să aibă aceeaşi constituţie trupească. Când se întâmplă ca unul să aibă una domoală şi celălalt una energică sau unul una energică, iar celălalt domoală, va trebui ca cel tare să facă o jertfă faţă de cel mai slab şi încet-încet să fie ajutat să primească sănătatea (şi cel de-al doilea), şi astfel amândoi, sănătoşi, să înainteze (duhovniceşte).
Aşa cum am spus şi la început – întăresc din nou aceleaşi [aspecte] –, este trebuinţă de nevoinţă cu mărinimie şi discernământ ca să se cureţe şi cel căsătorit. Pentru că, dacă vom cerceta lucrul puţin duhovniceşte, ne vom da seama că şi cei căsătoriţi trebuie să se nevoiască puţin (deoarece nu este corect cum gândesc ei, adică, fiindcă sunt căsătoriţi, scopul lor este mâncarea, somnul şi plăcerile trupeşti; pentru că toate acestea sunt trupeşti, iar omul nu este numai trup, ci şi duh). Trupul va trebui să ajute la curăţirea sufletului, iar nu să-l distrugă. Arătând aceasta, nu spun că cei care, după ce au dobândit unul-doi copii, trăiesc în curăţie, sau [cei care se unesc] numai o dată pe an pentru naştere de copii, sau [cei care se depărtează] în perioadele de post etc., sunt: primii [de nota] 10, următorii de 8, ceilalţi de 6 şi ultimii de 4. Dumnezeu cunoaşte nevoinţa fiecăruia şi puterile pe care le-a dat fiecăruia şi, potrivit cu acestea, îl va răsplăti. Eu îi iubesc pe toţi deopotrivă şi sunt mişcat sufleteşte de nevoitorii mărinimoşi.
Îţi cer iertare pentru scrisul meu, deoarece, având multe scrisori, am lăsat puţin îndeletnicirea mea duhovnicească şi scriu în grabă, ca să intru iarăşi în programul meu.
Hristos şi Maica Domnului să fie cu Sfinţia Voastră!
Închinăciunile mele părintelui Vostru, preotul.
Cu dragoste în Hristos,
Monahul Paisie.
Chilia Cinstita Cruce – 01.01.1974
Articol aparut in nr. 14 al revistei “Familia Ortodoxa”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu