Sfantul Serafim de Sarov

 Sfaturi duhovnicesti

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.

Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.

Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: "Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc." (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.

In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore - de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.

Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.

Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : "si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus" (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: "tulburatu-m-am si n-am grait" (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca "trebuie evitata acedia" si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.