De îndată ce dobândeşti iubirea, totul îţi este uşor de făcut.

 
Iubirea este legată de jertfă, de răbdare; de aceea, biserica recomandă multă răbdare. Răbdarea este și o evaluare a iubirii noastre față de aproapele. În iubire răbdarea capătă altă dimensiune, naște o împlinire a finței umane. Răbdarea devine dăruire iar dăruirea este o pregustare a fericirii veșnice regăsite în cuvintele Mântuitorului:“ Mai fericit este a da decât a lua.” Fapte 20,35

“Omul împleticit în labirintul lui de planuri de duşmănie împotriva altora, omul incapabil de comuniune adevărată este întunecat în lăuntrul şi pe faţa lui. Poporul spune just de un om prietenos, neduşmănos, fă­ră gânduri ascunse, că este om cu sufletul şi cu faţa deschisă. Es­te o lumină în el şi pe faţa lui, care se comunică şi altora.

În răbdare este mai multă forță, mai multă exaltare, decât în nerăbdare.Sunt greutăți foarte mari în viață sau, pentru unul sunt mai mari, pe care trebuie să le suporte și celălalt. Și cel care suferă, care-i bolnav, și acela trebuie să rabde, așa după cum trebuie să rabde și cel care stă lângă celălalt. În căsătorie este și multă răbdare, poate mai multă rabdare decât la monahi. Monahii au și ei virtuțile lor, dar au și mirenii virtutile lor. Este mai multă forță. Să rabd  pe cel care este căsătorit cu mine (în înțelesul, să nu mă smintesc de el prin judecată - să nu-l judec prin așteptările mele. n.n.), și poate este bolnav, chiar toată viața.

Eu nu văd în răbdare moderație (îngăduință). Moderație văd în nerăbdare, în pornirea spre toate poftele. Acolo este o proastă moderație; adică o păcătoasă moderație. Moderația nu este cerută de iubirea adevarată. Iarăși trebuie să împăcăm aceste doua antinomii: să fiu răbdător înseamnă să iubesc pe Dumnezeu fără margine, să-mi fac datoria față de ceilalți, să-i împac singur, poate cu greutate, cu suferință, poate nu cu plăceri. Nu în asta stă iubirea. Iubirea sta într-un sentiment de răspundere față de importanța celuilalt, față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt. Dacă-l iubesc, (doresc să-i fie bine) țin să se mântuiască.”

Părintele Dumitru Stăniloae

 

“Ascultă, fiică, aceste cuvinte despre nespusa îndrăzneală a iubirii: din iubire Fiul omului se smereşte, învaţă, îngrijeşte, hrăneşte, adapă, îndreaptă şi cârmuieşte, dă bucurie, îndură chinuri, iartă şi moare: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28). Când slujeşte, slujeşte cu bucurie, când este jertfit se jertfeşte de bunăvoie; fără să-i pese de Sine, ci privind necontenit spre sărbătoarea iubirii cereşti veşnice, spre celelalte două feţe ale Sfintei Treimi. Este uşor pentru cine are iubirea. Nil Sinaitul spune: „De îndată ce dobândeşti sfânta iubire, totul îţi este uşor de făcut, uşor de îndurat. Iar fără dragoste nu este nici odihnă, ci totul îţi este plin de trudă şi cu neputinţă”.

Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici