Parinte Cleopa Ilie
 |
| „Sa nu iesi la razboi fara Mine!” |
Omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul
cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai
greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea
pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba,
iar nesimtirea este moartea mintii.
Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul: Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui. Acum mai
este si a patra lucrare: Ne trebuie
smerenie! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea,
sa chemam pe “Doamne Iisuse …” si sa avem mare smerenie a inimii si
cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da! Ca indata ce se ridica din noi parerea de
sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne
lasa in propriile noastre puteri: “Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara
Mine?” Ca i-a spus oarecand lui Israil: Sa nu iesi la razboi fara Mine!
Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui
Dumnezeu!
Aceasta
indrazneala – sa zicem asa – sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a
omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata
din iubirea de sine. Egoismul! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din
mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se
nasc si mandria si trufia si semetia si celelalte. Din iubirea de sine se
naste, mai intai: mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea
de sine. Apoi: inchipuirea de
sine, simtirea de sine “ca
sunt ceva!“; ingamfarea de sine,
cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va
talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii. Apoi vine moartea mintii si
omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului – adica nesimitirea inimii -, dupa care a
plans Sfantul Simeon Noul Teolog toata viata, precum am gasit-o la “Scara”.
Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare,
adica pe minte; nesimtirea este
moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului.
Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus
stapanire peste toate puterile sufletului.
Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si
in puterea lui de trezvie si zice: “A! Eu sunt un om intelept. Ce sa ma mai
rog, ce sa mai stau in genunchi, ce sa mai chem pe Iisus, doar eu stiu sa ma
pazesc de pacat. Pai, eu nu stiu ca-i pacat?” Cand vede Dumnezeu in
sufletul nostru aceasta incredere si rezemare pe sine si cutezanta de sine, ne
lasa in mana diavolilor. Atunci ispita ne arata
cat putem, fara darul lui Dumnezeu si fara mila Lui. De aceea, sufletul nostru
in toata clipa greseste lui Dumnezeu. Sufletul, negresit, indata ce greseste cu
mintea si cu orice pornire spre pacat, trebuie sa alerge cu umilinte la
ajutorul lui Dumnezeu, sa ceara mila, iertare si ajutor impotriva ispitei. Ca,
daca cuteaza pe desteptaciunea lui, zicand: “A! eu stiu multe, eu pot multe!“,
auzi ce spune Scriptura la Solomon: Cela
ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica. Pentru ce? Te-ai increzut in
sine; nu mai ai nevoie de Dumnezeu! “Pot si eu ceva!” Si atunci Dumnezeu iti arata ce poti!
Ca fara de El nu putem nimic. Si la trezvia atentiei este mare nevoie sa simtim
in jurul nostru ajutorul lui Dumnezeu, de care avem nevoie in fiecare clipa.
Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii,
ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea
mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti. Sfantul
Isihie Sinaitul spune asa: Nimeni nu va putea scapa de capeteniile
tartarului – mi-aduc aminte
din Filocalie – fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare
filosof si cat de mare intelept in lume.
Ce
este paza mintii, dupa invataturile
Sfintilor Parinti? Este o lucrare prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de
mare osteneala, decat numai de frica
lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu! Iar frica de
Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim
spune: „Cela ce crede, se teme.” Eu nu am nici o pricina sa ma tem de
cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar
cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem! Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de
Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza
mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau
privegherea mintii.
Cand auzim la Sfintii Parinti: paza mintii, trezvia
atentiei, linistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea,
este acelasi lucru, cum am zice: paine, bucata de paine, felie de paine; dar
tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte. Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta: in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi
pacatului cu mintea si in a chema pe “Doamne Iisuse …” prin rugaciunea mintii. Vezi cata
legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii? Ca nu-i de ajuns sa ma trezesc eu. Ce fac eu acum este bun? Ce
gandesc eu acum este bun? Ce intentionez eu acum este bun? Ce cuget eu acum
este bun? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna? N-ajunge atat!
Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin
volnicia de sine sau de sine stapanirea.
Dar nimeni sa nu se bazeze
pe trezvia sa sau pe vointa sa - ca-i tare impotriva pacatului - ca ramane
foarte, foarte inselat! Pentru ca,
negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul
nostru Iisus Hristos. De aceea ne
trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe “Doamne
Iisuse …”. Acestea trei stau
nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam
pe “Doamne Iisuse … “, nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu
mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi,
ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar! Cheama pe Domnul in ziua
necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau: Auza-te Domnul in
ziua necazului si celelalte. Daca-L
chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta. Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si
vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si
puterea lui Dumnezeu.
Sursa:
http://www.cuvantul-ortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu