"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Sufletul - zestrea nepreţuită a omului

Omul, prin suflare dumnezeiască, a devenit viu - ne spune Sfânta Scriptură. Vitalitatea sufletului se datorează înrudirii omului cu Dumnezeu, înrudire pecetluită prin chipul dăruit acestuia. Prin această înrudire, sufletul omului este nemuritor, rațional (cuvântător), „căci nemuritorul este rațional”.

La rândul ei, această nemurire a fost sădită în om ca o posibilitate de a participa în mod conştient și liber la comuniunea Sfintei Treimi. Participarea omului la această comuniune este alegerea și dorința lui de a se împărtăși din dumnezeire. Omul, împărtășindu-se din comuniunea cu Dumnezeu, devine dumnezeu. Există însă diferenţă între Dumnezeu și omul îndumnezeit: Dumnezeu este necreat, iar omul există prin creație și participare la comuniunea Sfintei Treimi. Această participare presupune împărtășire prin harul dumnezeiesc, dar, în acelaşi timp, și urmare a voinței dumnezeiești. 

Omul a părăsit grădina raiului ca urmare a păcatului săvârşit treptat şi s-a obişnuit să trăiască în lumea văzută, care este un reper pentru cea nevăzută. De-a lungul timpului, el şi-a îndreptat căutarea spre o cunoaștere concretă a lui Dumnezeu și a lumii nevăzute sau a sufletului omenesc, prin utilizarea „unităților de măsură” ale rațiunii. Astfel, au fost promovate mai multe învățături despre suflet, unele eretice, depărtându-se de adevărul dumnezeiesc, iar altele dogmatice, fiind conforme cu Revelaţia dumnezeiască.

Biserica a despărțit învățătura revelată, cea adevărată, de cea eretică, stabilind o normă pentru întreaga biserică. Cu toate acestea, biserica descoperă într-un mod epectatic sensuri noi și mai profunde în ceea ce priveşte învăţătura despre suflet, dar neîndepărtându-se de dogma hotărâtă în Sfintele Sinoade.


În acest sens, nu putem vorbi despre o sistematizare concretă a învățăturii despre suflet, nevoia omului de a cunoaște fiind strâns legată de experiența concretă. Sfântul Ioan Damaschin, alături de alţi teologi, încearcă să concretizeze învățătura despre suflet, punând-o ca fundament de la care pornesc alte înţelesuri mai profunde.

Sufletul este o substanță vie, simplă, necorporală, prin natura sa, invizibilă ochilor trupești, nemuritoare, rațională, spirituală, fără de formă; se servește de un corp organic și îi dă acestuia puterea de viață, de creștere, de simțire și de naștere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber, voliţional, activ, schimbător, adică schimbător prin voință, pentru că este zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural, prin harul celui care l-a creat, Care l-a adus la existență.

Omul, neînţelegând esenţa dumnezeiască, nu poate descoperi şi nici nu poate înțelege esenţa sufletului, care este suflare dumnezeiască. Nu o putem compara cu nimic din cele cunoscute nouă. Putem doar intui cadrul care defineşte sufletul, prin identificarea manifestărilor acestuia. Şi această intuiţie este mărginită, deoarece ea este identificată doar cu unităţile de măsură cunoscute de om. Din cele afirmate, concluzionăm faptul că sufletul este raţional, deoarece omul, în comparaţie cu lumea ce-l înconjoară, este singurul care poate înţelege - prin cugetare, prin logică, prin analiză, prin calcule ş.a. - unde se află, pentru ce se află şi ce are de făcut (locul, scopul, acţiunea – fapta); este sensibil, capabil să simtă starea lucrurilor ce-l înconjoară. Simte bucuria, dragostea, pacea, blândeţea, fericirea, bunătatea, curăţia ş.a.; bineînţeles, simte şi opusul lor, fiind înzestrat și cu libertate sau cu voinţă liberă, nu doar cu instinct. Ca urmare a acestei înzestrări, el poate să se opună sau să se supună instinctului; poate să aleagă cugetarea cea bună sau pe cea rea; poate să aleagă să urmeze chemării nobleţei sau sălbăticiei. 

Aceste însuşiri personale ale sufletului (rațiune, simțire și voință liberă), identificate fiecare în parte după acţiunile pe care le lucrează, nu pot spune cu claritate ce este el, sufletul. Omul poate să se guverneze singur sau cu ajutor, folosindu-se de aceste însuşiri. Fiind sădite în chipul omului de către Dumnezeu, ca dar, acestea îl conduc pe om spre apropiere sau spre depărtare de scopul pentru care au fost date. Chiar dacă au fost date omului ca mijloace spre atingerea scopului fiinţării sale, totuşi Dumnezeu îi respectă acestuia guvernarea liberă a lor. Îl însoţeşte şi-l călăuzeşte permanent, tot prin ele, cu harul Său, în măsura în care voinţa liberă a omului este îndreptată spre El.

Însuşirile sufleteşti nu funcţionează în paliere paralele, individuale, ci în sinergie. În scrierile Sfinţilor Părinţi am auzit vorbindu-se despre o inimă a minţii şi o minte a inimii, înţelegând prin aceasta că inima, ca organ al sensibilităţii, conştientizează sentimentele, iar mintea, ca organ al cugetării, nu rămâne într-o analiză rece, sentenţioasă, ci găseşte modul cel mai potrivit de a armoniza rezultatul cugetării cu cel al nobleţei. Voinţa liberă a omului este înfăptuirea şi acţiunea celor două puteri sufleteşti.

Putem spune - intuind prin aceste puteri sufletești, însuşirile sufletului - într-un mod apofatic, că Dumnezeu, prototipul chipului din om, nu este doar Cineva acolo sus, impersonal sau doar o putere; El este Persoană: cu raţiune, căci toate le-a făcut într-o rânduială bună, după legi fixe, de la detalii nanometrice şi până la distanţe măsurabile în ani-lumină, toate într-o logică şi ordine dumnezeiască; cu sensibilitate şi delicateţe dumnezeiască – pentru că toate le-a făcut cu sensibilitatea: organele de recepţie şi de transmitere a sentimentelor, biologicul, culorile, texturile lucrurilor materiale (de la gaz la solid) ş.a.; şi cu voie liberă, omniprezent, nemărginit, ce cuprinde întreaga lume creată, toate făcându-le din dragoste. Pe toate acestea le putem sesiza, deoarece suntem chip al Său. Însă rolul cel mai important al chipului lui Dumnezeu în noi îl constituie comuniunea cu El. 

Împărtăşirea prin comuniune este posibilă doar într-un mod conştient, simţit şi liber. Comuniunea ne uneşte cu semenii noştri şi cu Dumnezeu, devenind un întreg, dar necontopiţi, păstrându-ne în acelaşi timp însuşirile personale. Chipul lui Dumnezeu este sădit în om ca o premisă spre comuniunea deplină a omului cu El, prin Hristos, chipul Tatălui. Chiar dacă în învăţătura Bisericii sunt indicate, într-un mod sistematic, anumite însuşiri ale sufletului, ele nu sunt decât un punct de plecare spre înţelegere şi intuiţie a chipului lui Dumnezeu în om, ele neputând fi înţelese deplin decât în comuniune cu Dumnezeu.

Parcurgând câmpul imens al gândirii patristice, infinit de bogată şi nuanţată, se câştigă impresia că ea evită orice sistematizare pentru a salva întreaga ei suplețe uimitoare. Ea îngăduie totuși să se tragă câteva concluzii fundamentale. Înainte de toate trebuie înlăturată orice concepție substanțialistă despre chip. Acesta nu e așezat în noi ca o parte a ființei noastre, ci totalitatea ființei umane creată, sculptată „după chipul”. Prima expresie a chipului constă în structura ierarhică a „omului”, cu viaţa spirituală în centru. Chipul este această centralitate, acest primat al vieţii spirituale, animată de aspiraţia ființială spre absolut. Este elanul dinamic al întregii noastre fiinţe spre arhetipul ei divin (Origen), este aspiraţia irezistibilă a spiritului nostru spre Dumnezeu (Sf. Vasile) ca persoana infinită, este erosul uman întins spre erosul divin (Sf. Grigorie Palama), care îi vine în întâmpinare cu infinitatea Sa, susţinând şi în spiritul uman tensiunea spre infinit. Pe scurt este setea inepuizabilă, intimitatea dorului de Dumnezeu, cum se exprimă atât de minunat Sfântul Grigorie de Nazianz: „Pentru Tine trăiesc, vorbesc şi cânt”.

2 comentarii:

Magda spunea...

Ce inseamna FUNCIARA din fragmentul : Chipul este această centralitate, acest primat al vieţii spirituale, animată de aspiraţia funciară spre absolut.

Pr. Iulian Naroș spunea...

Este o greșeală de redactare. În loc de "funciara" trebuie "fiintiala" - legat de ființă.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...