"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Dificultăţile copiilor în timpul studiilor





 

Unii copii care sunt ageri la minte au uneori probleme şi se chinuiesc. Ei vor să le aranjeze pe toate cu mintea lor şi vor să facă lucruri mai presus de puterile lor. Au o minte puternică, dar nu ştiu să pună frână. Fac experienţe cu ei înşişi, ca şi cum ar vrea să vadă cât rezistă, şi astfel se chinuiesc. Dacă se vor smeri, agerimea minţii lor îi va ajuta să sporească. în timp ce copiii care nu au această agerime a minţii nu întâm¬pină astfel de probleme, dar nici nu-şi fac probleme de conştiinţă în sensul cel bun.

Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: "Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre voi încerca", atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul lui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de aîncepe examenele să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au.

- Părinte, o fată care studiază în străinătate mi-a scris următoarele: "Îmi spune gândul că niciodată nu voi putea spori duhovniceşte”.

Bine, dar acel suflet tocmai în Europa s-a gândit să facă acest lucru? Acolo nu a mers să sporească duhovniceşte, nici ca să se închinovieze, ci să dobândească numai cele ce îi sunt necesare pentru profesia ei. Să încerce să-şi păstreze starea duhovnicească pe care o are şi să nu caute acolo sporire duhovnicească. De altfel europenii sunt avansaţi în ştiinţe şi nu în cele duhovniceşti. Să nu se silească pe sine mai mult decât poate şi să nu le dea prea mare importanţă, nu merită ca cineva să-şi lipească inima şi să sufere pentru acestea. Ci să considere şederea la studii numai ca pe un serviciu militar. În armată soldatul se osteneşte mult, şi uneori superiorii lui se poartă cu el foarte aspru, în timp ce acolo, la studii, oamenii se poartă cel puţin cu politeţe, chiar dacă aceasta este numai exterioară şi făţarnică, rezultată din mentalitatea europeană. Prin urmare era firesc să întâlnească astfel de greutăţi, pentru că şi în Grecia întâlnim lucruri asemănătoare, numai că în Grecia, ca ţară ortodoxă cum este, cei care sunt interesaţi de sporirea lor duhovnicească pot găsi sprijin duhovnicesc. Cu puţină răbdare şi atenţie vor trece greutăţile. De vreme ce se află acolo, să folosească timpul liber pentru studiu şi rugăciune, ca să se hrănească şi duhovniceşte. Străduinţa pe care o va depune pentru studiile ei o va absorbi şi o va ajuta.

Cuviosul Paisie Aghioritul " Viaţa de familie"

Un comentariu:

Ioana Carmen spunea...

Preacuvioase Parinte,

Cum putem vorbi copiilor mici ( de varsta gradinitei) despre moarte? Am cautat pe acest blog dar nu am gasit aceasta tema.
Copilul meu este putin infricosat de moarte si isi face tot felul de scenarii despre cum e mai bine sa murim.

Va multumesc,
Ioana Carmen

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...