Ce este un crestin?

Crestinismul e un concept general, care poate fi cuprins in mai multe feluri.

1. Exterior, adica din punct de vedere al intinderii conceptului, al lucrurilor care se cuprind in el, crestinismul ar cuprinde pe toti aceia care, cu vreun titlu oarecare, se reclama (de la), sau se refera la Iisus Hristos. El ar cuprinde ca atare mai multe comunitati sau indivizi, mai multe realizari spirituale obiective, cum sunt creatiile culturale, sau arhitectonice, sau normele de purtare - cu continut si orientare spirituala absolut deosebite, care n-ar avea comun decat faptul ca se refera prin nume la un acelasi pretins izvor de inspiratie.

Pornind de la acest punct de vedere, incercarea de a lamuri ce-i crestinismul ar trebui sa constea din determinarea caracterelor generale si comune ale tuturor acestor elemente, adica din incercarea de a desprinde din ele un minimum de realitate care sa se potriveasca tuturor. Acesta ar fi crestinismul. Cei care au pornit pe aceasta cale, din afara, la determinarea crestinismului, au fost insa nevoiti sa-si marturiseasca neputinta de a ajunge la un rezultat. Intr-adevar, in cele trei ramuri ale crestinismului: ortodoxie, catolicism, protestantism - cu nenumaratele lui secte care merg de la anglo-catolicism la studentii de Biblie, la Christian Science, sau la miscarea oxfordiana - se deosebesc intre ele atat de mult, incat incercarea de a defini ce le e comun ar face din crestinism un concept atat de abstract si de general incat ar fi golit de orice continut prin care sa-1 putem deosebi de alte lucruri.

Mai mult decat atat, pornind de la un astfel de punct de vedere, n-am putea nici macar sa definim crestinismul, drept ceea ce ni se pare noua a fi esential: adica o forma de viata religioasa. Si aceasta pentru ca pentru unele din aceste orientari crestinismul nu e decat o morala menita sa organizeze viata omului pe pamant, fara nici o implicatie divina; iar pentru altele nu e nici macar atat, ci numai o terapeutica morala, ceva asa cum ar fi psihanaliza.

Daca pornim deci sa definim crestinismul de la precipitatele lui istorice si sa cautam in forma de cultura, sau de civilizatie precis determinata, riscam sa-l golim de caracterul care noua ni se pare esential, care e acela de-a fi un soi de viata, si anume de viata religioasa. Trebuie deci neaparat sa cautam alt drum si sa incercam sa-1 cuprindem dinauntru, pornind de la realitatea maxima pe care o imbraca aceasta idee pentru noi.

          

2. Urmand indicatia ca nu toti cei ce-si zic crestini sunt crestini intr-adevar, pe care am desprins-o chiar din cuvintele Domnului Hristos - nu vom considera crestini pe toti aceia care se refera intr-un fel oarecare la Hristos si la invatatura lui, ci numai pe aceia care marturisesc ca apostolul pe care Hristos il intreba:
- "Cine zice lumea ca sunt?"
Si care raspundea: "Unii zic ca esti profetul Ilie, altii ca esti Ioan".
- "Dar voi, cine ziceti ca sunt?"
Si care raspundea: "Tu esti Hristos, fiul Dumnezeului celui viu!" Pentru ca numai acestuia Hristos ii raspunde: "Ferice de tine, Petre, ca nu a vorbit glasul tau, ci duhul Tatalui a grait in tine" (Mt 16, 13-17).

Crestinismul e deci - pentru noi - religia lui Iisus Hristos, adica religia Fiului lui Dumnezeu una din Tatal intrupat de la Duhul Sfant, si rastignit pentru mantuirea noastra in zilele lui Pilat din Pont, Dumnezeu destainuit noua nu numai prin textul Sfintei Scripturi, dar si prin traditia vie, necurmata, pastrata in comunitatea Bisericii care ne-a transmis nu numai textul Scripturii, dar si intelesul ei, neschimbat, de la Hristos si pana astazi, comunitate care se continua pana la noi in chip tainic prin impartasirea noastra a celor vii si a celor morti cu fiinta insasi a Domnului Hristos intrupat in viata tainica a Bisericii.

Astfel inteles, crestinismul e un fel de a trai religios, adica trairea unei legaturi a omului cu Dumnezeu, care se vadeste intr-un anumit simtamant, in anumite dogme, intr-un anumit rit si intr-o anumita purtare - care toate se inteleg ca aspecte nedespartite, ca expresii spirituale si obiective ale unui aceluiasi continut trait de viata tainica, in comunitatea celor care participa la aceasta viata. Crestinismul astfel inteles e in primul rand o religie, adica o traire a legaturii omului cu ceva sau Cineva care-1 depaseste, un act orientat in afara omului care se istoveste in aceasta legatura. Daca, pe langa aceasta, crestinismul mai e un fel de a gandi, un fel de a te purta in veac, un fel de a inchipui si de a infatisa lucrurile, acestea nu sunt decat expresii ale acestui mod initial de a trai si libertatea lor fata de aceasta viata se poate vadi necurmat prin minunatul cuvant prin care fericitul Augustin rezuma morala crestina: "Iubeste pe Dumnezeu si fa ce vrei!"

Asta nu inseamna ca omul poate face intr-adevar orice, ci numai ca daca va cauta mai intai imparatia lui Dumnezeu, tot restul i se va adauga pe deasupra, va decurge firesc din aceasta.

Termenii acestui act central sunt:
1. De o parte, Acela spre care tinde aceasta viata, Acela cu care ne intalnim si care se infatiseaza in aceasta traire inaintea celui ce traieste, pentru ca viata aceasta se infatiseaza ca izvorand de la El, si cuprinzand sufletul nostru: Cel asezat deasupra si dincolo de noi, in chip absolut, dar care se apleaca asupra noastra.
2. De ceastalalta parte suntem noi, totalitatea celor deschisi la aratarea Celuilalt, totalitatea celor ce ne impartasim din aceasta destainuire.

De o parte, fiinta aceasta ne apare nesfarsita, covarsitoare, dincolo de tot ce putem inchipui, starneste un fel de sentiment de teama sacra, ca-n preajma alunecarii intr-un abis; de alta parte, fiinta aceasta ni se dezvaluie intim legata de existenta vietii noastre sufletesti si o recunoastem in fiinta concreta, reala, a personalitatii istorice a lui Iisus Hristos. De o parte, prin urmare, un sentiment de transcendenta absoluta, divina a lui Dumnezeu; a carui lipsa zadarniceste cumplit, goleste de sens, orice traire lipsita de contact cu ea, facand din lume un imens pustiu de sare si de cenusa.

De alta parte, sentimentul ca Fiinta aceasta transcendenta patrunde prin Iisus Hristos in lume, in istorie, in timp si transfigureaza toate lucrurile acestei lumi si acestei vieti si le ridica la masura fiintei lor adevarate. Crestinismul astfel inteles nu-i un act magic, prin care captam, cu ajutorul unui gest, a unui dispozitiv, o putere necunoscuta, eficace, care ne depaseste; dar pe care o intrebuintam in folosul nostru, ca sa ne facem poftele; ci o intalnire a sufletului omenesc cu o prezenta absolut atotputernica, pretutindeni de fata, stiutoare si lucratoare, de care ne simtim atarnati ca faptura de creator, a carui fiinta e pentru noi norma, lege de purtare, fiindca in ea recunoastem nu numai realizarea deplina a fiintei noastre la statul maxim spre care putem nazui; dar si deplinatatea tuturor perfectiunilor pe care ni le putem inchipui in vreun fel oarecare.

In aceasta prezenta covarsitoare, toate lucrurile isi afla izvorul, sustinerea si bucuria, pe ea o regasim in fiecare implinire si fara ea toate lucrurile ne apar ca un Ecleziast, ciuntite si fara rost, goale si amenintate de risipa in nefiinta. In ea gasim refugiu impotriva acelui sentiment ciudat ca totul e fugar si labil, ca totul e sortit pierzaniei si destramarii, care nicicand nu cuprinde sufletul omului mai trist decat cand se afla in fata unui lucru bun, a unui lucru frumos, a unui lucru valabil, in preajma caruia ai vrea sa opresti timpul in loc, sa nu se mai ispraveasca; dar despre care stii ca va lipsi: prin neputinta ta de a pastra fragezimea launtrica, prin tocirea simtirii, prin tocirea vietii sau prin moartea in care se duc toate lucrurile.

 Mircea Vulcanescu