De se va răscula
în cugetul tău roiul gândurilor urâte și slăbind vei fi biruit, să știi că
te-ai despărțit pentru o vreme de harul dumnezeiesc. De aceea ai și fost dat pe
mâna căderii tale, după o dreaptă judecată. Drept aceea, în luptă să nu fii
lipsit niciodată de har, din nepurtarea de grijă, nici pentru o clipă. Iar de
vei putea să te ridici din alunecare și să treci peste zidul gândurilor pătimașe
și peste atacurile întinate necontenite, aduse de marea dibăcie a vrăjmașilor,
să nu uiți de harul dat ție de sus. Căci zice
Apostolul: „Nu eu, ci harul lui Dumnezeu,
care e cu mine”, a lucrat o astfel de biruință și m-a ridicat din gândurile
întinate ce s-au sculat asupra mea, și m-a izbăvit de bărbatul nedrept, adică
de diavolul, și de omul cel vechi. Pentru aceasta, ușurat de aripa Duhului și
slobozit de povara trupului, am putut zbura deasupra dracilor ce umbla să
vâneze și să prindă mintea omeneasca cu patima plăcerii, pe care i-o arată, atrăgând-o
cu sila spre ea. Cel ce m-a scos prin urmare din Egipt, adică din lumea pierzătoare
de suflet, Acesta este cel ce, luptând pentru mine cu braț ascuns, a biruit pe
„Amalec” și mi-a dat nădejdea că Domnul va zdrobi de la fața noastră și celelalte
neamuri ale patimilor necuvioase. Acesta este Dumnezeul nostru, care ne va da
înțelepciune și putere (căci cine sunt aceia care, luând înțelepciune, nu au
luat și puterea Duhului, spre a birui pe vrăjmași), „acesta va înălța capul tău peste vrăjmașii tăi și-ți va da ție aripi
ca de porumb și, zburând, te vei odihni la Dumnezeu”. Pune deci în socoteala
Domnului harul curăției, mulțumindu-I că nu te-a închis în mâinile voilor
trupului tău, ale sângelui și ale duhurilor stricăcioase și necurate, care le
întărâta pe acestea, ci te-a întărit pe tine cu dreapta Lui.
Poate fi
cineva foarte bogat în virtuți, dar dacă din nepăsare se abate de la ceea ce se
cuvine, se ridică asupra lui „fiii răsăriturilor rele
de la Amalec și mai ales de la Madiam”, puterea cea
iubitoare de curvie, împreună cu „cămilele lor”,
adică cu amintirile pătimașe, cărora nu este număr, și nimicesc toate
roadele pământului, adică ale făptuirii și ale deprinderii celei prea bune.
Atunci sărăcește „Israel” și se împuținează
cu sufletul și se vede silit să strige către Domnul. Iar din cer se trimite
gând bun, care imită pe Ghedeon prin multa credință și smerita cugetare. „Căci mila mea, zice, este cea mai smerită
în Manase”, ca să lupt împotriva atâtor mulțimi „cu trei sute de oameni slabi” și să
dobândesc în chip minunat biruința împotriva vrăjmașilor, cu ajutorul harului.
Se întâmplă
uneori că, învățătorul e dat spre necinstire, suferind încercările pentru cei
ce s-au folosit duhovnicește. Căci „noi,
zice, suntem necinstiți și ocărâți și neputincioși, iar voi v-ați făcut slăviți
si puternici întru Hristos”.
Luna,
crescând și iarăși scăzând, arată starea omului care acum face cele bune și acum
păcătuiește, apoi se întoarce prin pocăință la viața virtuoasă. Deci, nu s-a
pierdut mintea celui ce a greșit, cum socotesc unii de la voi, precum nu se micșorează
trupul lunii, ci lumina ei. Omul își recâștigă așadar iarăși strălucirea sa
prin pocăință, precum luna, după ce s-a mistui, se îmbracă iarăși de la sine cu
lumina. Căci „cel ce crede în Hristos, de
va și muri, viu va fi”; „și va cunoaște, zice, că Eu Domnul am grăit și voi face”.
Gândul pătimaș
este izvor și pricină a stricăciunii prin trup. Cel ce cultivă însă trezvia îl alungă
din suflet, după greșeală, prin pocăință, dar și înainte de greșeală. Bine este
deci căci ați plâns mai mult, ca să se scoată din mijlocul vostru gândul
viclean și necuvios, care v-a îndemnat să faceți acest lucru. Prin urmare
plânsul se împotrivește duhului stricăciunii.
Sfântul Ioan Carpatinul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu