"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

CANOANE ALE SFÂNTULUI ŞI ECUMENICULUI AL DOILEA SINOD TÂLCUITE

CANON 1

Au hotărât sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinópol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Nicéea Vitíniei, ci a rămânea aceea domnitoare, şi a se anatematicí toate eresurile, şi cu deosebire cel al Evnomiánilor, adică al Evdoxiánilor, şi cel al Imiariéniloe [jumătate Ariéni], sau al Pnevmatomáhilor [luptătorilor Duhului]. Şi cel al Saveliánilor, şi cel al Marcheliánilor, şi cel al Fotiniánilor, şi cel al Apolinariánilor. [Sobor 2: 1; Sobor 6: 2; Cartagina 5]

TÂLCUIRE
Acest întâi Canon al acestui Sinod Dogmatiseşte, că aceşti 150 sfinţi Părinţi, ce s-au adunat în Constantinopol, au hotărât că Dreptslăvitoarea Credinţă, adică Símbolul Credinţei al celor trei sute optsprezece Părinţi ce s-au adunat în Niceea Viténiei, să nu se strămute, ci să rămâie statornic, şi neschimbat. Iar tot eresul să se anatematiseáscă. Şi mai cu deosebire să se anatematiseáscă eresul Evnomiánilor , adică a celor ce se numesc Evdoxiáni, eresul Imiariénilor (jumătatearieni) , adică a Pnevmatomáhilor (luptătorilor Duhului). Eresul următorilor lui Savélie . Eresul următorilor lui Markélie . Eresul ucenicilor lui Fotinó . Şi eresul ucenicilor lui Apolinárie .

CANON 2

Episcopii cei de peste ocârmuiri, pe Bisericile cel afară de hotarele lor să nu le bântuiască, nici să tulbure Bisericile. Ci după Canoane, Episcopul Alexandríei, numai pe cele din Egipt iconomisească. Iar Episcopii Răsăritului, pe singur Răsăritul să-l ocârmuiască. Păzindu-se Protíile [Presvia] Bisericii Antiohiánilor, cele în Canoanele celui din Niceea. şi Episcopii ocârmuirii Asiaticeşti, cele ale Asiei numai să le ocârmuiască. Şi cei ponticeşti, pe singure cele ponticeşti, şi cei ai celei Trakiceşti, numai pe cele ale Trekiei să le iconomisească. Iar nechemaţi Episcopi peste ocârmuire, să nu năvălească la Hirotonie, sau la alte oarecare Iconomii Bisericeşti. Păzindu-se însă Canonul cel mai-nainte scris pentru ocârmuiri, bine arătat este că cele ale fiecărei Epárhii Sinodul Epárhiei le va ocârmui, după cele hotărâte în Niceea. Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt între neamurile cele bárbare, trebuie a se iconomisi după obiceiul Părinţilor ce au apucat a ţinea. [Apostol: 34, 35; Sinod 1: 6, 7; Sinod 3: 8; Sinod 4: 28; Sinod 6: 20, 30, 39; Antiohia: 9; Sard: 3, 11, 12]

TÂLCUIRE
De vreme ce precum mărturiseşte Socrát Cartea 5, cap 5, a lucra peste hotare mai-nainte se făcea cu ne luare aminte pentru goanele (ce suferea Biserica) care lucru, precum zice Teodorít, după multa râvnă îl făceau şi fericitul Evsévie al Samosátelor. Pentru aceasta pace arătându-se în Catoliceasca Biserică, s-au aşezat Canonul acesta, care nici pentru singuri Mitropoliţii cei ne atârnaţi pomeneşte, precum au tâlcuit Valsamón, nici pentru singuri Patriarhii. Ci pentru amândouă părţile împreună după Dosítei (foaia 233 pentru cei ce au Patriarhit în Ierusalim) ca fiecare dintre dânşii să iconomisească cele ce s-ar întâmpla în Eparhia şi ocârmuirea sa, şi să nu năvălească în străină, şi să tulbure dreptăţile Bisericilor. Ci după Canoane (cel al 6-lea adică, şi al 7-lea al Sinodului întâi, şi cu mult mai vârtos cele 34 şi 35 Apostoleşti) cel al Alexandríei să iconomisească pe singure Enóriile (paróhiile) cele din Egipt (şi anume pomeneşte pe al Alexandríei Sinodul, pentru că Episcopul Alexandríei, împreună cu cei de pe lângă el, au lucrat, şi s-au Hirotonisit Máxim Kínicul în Constantinopol, şi s-a lepădat marele Grigorie, de la ocârmuirea, şi Enória sa). Iar Mitropoliţii Răsăritului, cele ale Răsăritului; păzindu-se Pronómiile celui al Antiohíei, după Canonul celui din Niceea (al 6-lea adică) şi Mitropoliţii Asiei, şi ai Pontului, şi ai Trakiei, să iconomisească numai Epárhiile cele cuvenite lor. (Acestea însă s-au rânduit în urmă să se Hirotonisească de cel al Constantinopolului, după Canonul 28 al Sinodului 4.) Porunceşte însă pe lângă acestea, că şi Patriarhii împreună şi Mitropoliţii, să nu sară peste ocârmuirile, şi Epárhiile lor pentru ca să Hirotonisească, sau alte Bisericeşti iconomii să săvârşească între ale celorlalte Enórii, fără a fi chemaţi. Şi cum că, ale fiecărei Epárhii a Mitropoliţilor Bisericeştile pricini, ori alegerile, ori Hirotoniile, ori certările, ori dezlegările, şi celelalte de acest fel, le va iconomisi Sinodul Epárhiei. Iar a fiecăreia ocârmuire a Patriarhului, Sinodul ocârmuirii va ocârmui iconomiile cele de acest fel, precum a hotărât Sinodul cel din Niceea (în Canonul 6), că asemenea sunt cei ce au zis cel din Niceea, nici un Episcop să se facă fără socotinţa Mitropolitului, cu aceasta ce zice şi acesta, că cele ale fiecărei Epárhii, Sinodul Epárhiei (a Mitropolitului adică) le va ocârmui. Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce se află între neamurile bárbare, la care, sau nici atâţia mulţi Episcopi se află, încât ar fi destui spre împlinire de Sinod, ori ar fi nevoie a merge acolo vreun Episcop ales pentru a întări pe creştini în Credinţă. Aceste Biserici, zic, se cuvine a se iconomisi după obiceiul Părinţilor cel ce a apucat a se ţine. Adică se cuvine Episcopii cei cu apropiere de loc, şi mai vrednici de cuvânt să meargă la dânsele, pentru ca să plinească lipsurile Sinodului celui de loc. Care, deşi este afară de Canoane lucrul, însă pentru nevoie l-a iertat Sinodul. Citeşte 34 şi 35 ale Apostolilor, şi 6 al celui 1.

CANON 3

Episcopul însă al Constantinopolului, să aibă pronómiile (presvía) cinstei, după Episcopul Romei, pentru că ea este nouă Romă.

TÂLCUIRE
Canonul cel mai de sus de Obşte pentru Patriarhi (şi mai ales pentru al Alexandríei, şi al Antiohíei) şi pentru Mitropoliţi a rânduit, iar acesta cu deosebire pentru al Constantinopolului rânduieşte, şi zice, că Patriarhul Constantinopolului să aibă pronómiile cinstei după Papa şi Patriarhul Romei. Fiindcă Constantinopolul este şi se numeşte Roma nouă. Iar prepoziţia, După, nu aici urma vremii, precum zic unii împreună cu Aristín, dar nici pogorâre şi micşorare, precum nu drept a tâlcuit Zonara (fiindcă cel al Alexandríei este după cel al Constantinopolului, iar după al Alexandríei, al Antiohíei, şi după al Antiohíei, al Ierualimului, după Canonul 36 al Sinodului 6, vor fi patru feluri de pogorâri de cínsti. Şi prin urmare cinci osebite cínsti, una decât alta mai naltă. Care lucru împotrivit la toată Catoliceasca Biserică, şi singur primit Latinilor şi Latino-cugetătorilor), ci însemnează potrivire în cinste, şi în rânduială. După care unul este întâiul, iar altul al doilea. Potrivire în cinste adică, pentru că Părinţii cei din Calcedón, prin Canonul 28 zic, că aceşti 150 Episcopi pronómiile cele de o potrivă ale celui al Romei cei vechi, le-au dat celui al Romei cea nouă. Şi cei adunaţi în Trúlla prin Canonul 36 zic, de o potrivă pronómii cu cel al Romei să dobândească cel al Constantinopolului. Iar în rânduială, pentru că şi aceia, şi aceştia în Canoanele lor al doilea după cel al Romei zic, pe al Constantinopolului. Nu al doilea cu cinstea, ci al doilea cu orânduiala cinstei. Căci după firea lucrurilor, cu neputinţă este a se afla două oarecare întocmai fiind şi întâi şi al doilea zicându-se între sine, fără de rânduială. Pentru aceasta şi Iustinian în Neara 130 ce se află în Cartea 5 din Vasilicále Titlul 3. Pe cel al Romei, îl zice întâi, iar pe al Constantinopolului că are a doua rânduială după cel al Romei. Însă însemnează că, fiindcă Zonara tâlcuind Canonul, adaugă legiuirea aceasta a lui Iustinian, este arătat că micşorarea şi pogorârea ce o au zis mai sus a celui al Constantinopolului, către cel al Romei, o au zis numai după rânduiala cinstei, şi nu chiar după cinste. După care şi întru iscălituri, şi întru şederi, şi întru pomenirile numelor lor, unul este întâi, iar celălalt este al doilea. Unii însă zic, că Canonul numai cinstea o dă celui Constantinopolului, iar în urmă trebuinţa ceea ce silea i-au dat lui şi stăpânire de a Hirotonisi pe Mitropoliţii cei din Asia şi din Pont, şi din Trakia. Iar Sinodul cel din Calcedón în Epistolia cea către Léon zice, că din vechi obicei, avea el acest fel de stăpânire de a Hirotonisi; şi nu numai l-a adeverit Canonul 28 al acestui al 4-lea Sinod. Citeşte şi cel 28 al 4.

CANON 4

Despre Máxim chínicul, şi despre nerânduiala lui făcută în Constantinopol, încât nici Máxim Episcop sau a se face, sau a fi, nici cei de dânsul Hirotoniţi în orice treaptă de Cler. Toţi desfăcându-se, şi cei de pe lângă dânsul, şi cei de dânsul s-au făcut.

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte că Máxim acesta cu totul să nu se socotească că s-a făcut, sau că este Episcop. nici cei de dânsul Hirotoniţi în oricare treaptă, cu totul să nu se socotească că s-au Hirotonit. Fiindcă toate s-au desfăcut, atât cea a lui afară de hotară, şi afară de Canoane făcută de Egipteni hirotonie, cât şi hirotoniile cele de dânsul făcute de dânsul altora.

CANON 5

Precum Tomul Apusenilor, am primit şi pe cei din Antiohia care mărturisesc o Dumnezeire, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. [Sinod 2: 1; Sinod 6: 1, 2; Cartagina: 1]

TÂLCUIRE
Canonul acesta osebit este şi particular, că zice, că precum am primit tomul Apusenilor, adică hotărârea ceea ce adeverează pe Sfântul Símbolul Părinţilor celor din Niceea, şi anatematiseşte pe toţi cei ce cugetă din potrivă, pe care Símbol l-au aşezat Apusenii Părinţi cei ce s-au adunat în Sardíki . Aşa asemenea am primit şi hotărârea Credinţei celor ce în Antiohía s-au adunat . Care mărturisesc o Dumnezeire a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, potrivit adică cu Părinţii cei ce s-au adunat în Niceea.

CANON 6

De oarece mulţi Bisericeasca bunarânduială voind a o tulbura şi a o răsturna, cu vrăjmăşească plăcere, şi cu clevetiri, pricini oarecare plăsmuiesc, asupra Dreptslăvitorilor Episcopi celor ce iconomisesc Bisericile, nimic alta, fără numai a mânji numele Iereilor, şi tuturor popoarelor celor paşnice apucându-se a face. Pentru aceasta au plăcut Sfântului Sinod al Episcopilor celor ce împreună au venit în Constantinopol, ca nu fără cercetare să se apropie prihănitorii, nici tuturor a se da voie să aducă prihănirile asupra celor ce iconomisesc Bisericile, nici însă pe toţi a-i opri. Ci dacă cineva, a sa oarecare pâră, adică însuşitoare ar aduce asupra Episcopului, că s-a asuprit, sau altceva afară de dreptate de dânsul a pătimit. Pentru nişte prihăniri ca acestea a nu se cerceta, nici faţa prihănitorului, nici religia. Că trebuie cu tot chipul, şi ştiinţa Episcopului a fi slobodă, şi cel ce zice că s-a nedreptăţit, ori de care Religie de ar fi, să-şi afle drepturile. Iar de ar fi Bisericească pâra ceea ce se aduce Episcopului, atunci trebuie a se cerceta feţele pârâtorilor pârâtorilor. Că mai întâi ereticilor să nu le fie slobod a face pâri asupra Dreptslăvitorilor Episcopi pentru lucruri Bisericeşti. Eretici însă zicem pe cei de demult lepădaţi de la Biserică, şi pe cei mai în urmă de noi anatematisiţi. Iar pe lângă aceştia, şi pe cei ce se fac a mărturisi credinţa cea sănătoasă, dar s-au rupt şi împotriva Canoniceştilor noştri Episcopi împreună se adună. Iar apoi şi cei care ar fi osândiţi de Biserică, pentru oarecare pricini, sau achinóniţi (lepădaţi de la împărtăşire) sau din Cler, ori din mireneasca rânduială, nici acestora să le fie slobod a prihăni pe Episcop, mai înainte de a se dezbrăca de vinovăţia lor cea dintâi. Aşişderea şi cei ce sunt sub prihănire mai veche; să nu fie prihăniţi mai înainte la prihănirea Episcopilor, sau altor Clerici, mai întâi de a se dovedi pe sineşi nevinovaţi de vinovăţiile cele puse asupra lor. Însă dacă oarecare nici eretici fiind, nici achinóniţi (neîmpărtăşiţi), nici osândiţi, nici mai-nainte prihăniţi pentru oarecare greşale, ar zice că au oarecare Bisericească pâră asupra Episcopului; aceştia porunceşte sfântul Sinod, mai întâi a-şi înfăţoşa pârile înaintea tuturor Episcopilor Epárhiei, şi înaintea acelora să vădească vinovăţiile Episcopului celui ce ar fi în oarecare pricini. Iar de s-ar întâmpla a nu putea Eparhióţii spre îndreptarea pârilor celor ce s-ar aduce asupra Episcopului, atunci ei să vină la un mai mare Sinod al Episcopilor ocârmuirii aceleia, care împreună se vor chema pentru prihana aceasta, şi să nu înfăţoşeze mai întâi pâra, până ce ei nu vor da în scris că se vor certa cu întocmai primejdie însuşi, dacă se vor dovedi întru rânduiala lucrurilor că clevetesc pe pârâtul Episcop. Iar dacă cineva defăimând acestea ce s-au socotit după cele mai sus arătate, ar îndrăzni, ori împărăteştile auzuri a le tulbura, sau judecătoriile boierilor lumeşti, sau Sinodul Ecumenic a tulbura, pe toţi Episcopii ocârmuirii necinstindu-i, unul ca acesta nicidecum întru prihănire să fie primit, ca unul ce a ocărât Canoanele, şi Bisericeasca bunarânduială o au vătămat. [Apsotolesc: 74; Sinod 4: 9, 17, 21; Cartagina: 8, 12, 14, 15, 16, 27, 36, 96, 105, 134, 137, 138, 139; Anghira: 12, 14, 15]

TÂLCUIRE
Acestea zice Canonul acesta. De vreme ce mulţi, vrând a tulbura buna rânduială a Bisericii clevetesc vrăjmăşeşte pe Dreptslăvitorii Episcopi, neisprăvind alta din aceasta, fără numai să nu întine numele celor Preoţiţi, şi să tulbure popoarele. Pentru aceasta au socotit de cuviinţă Sinodul acesta, ca nici toţi prihănitorii Episcopilor să se primească, nici iarăşi toţi să nu se primească. Ci dacă prihănirile vor fi particulare, numai pagubă de bani purtând, adică de va prihăni cineva pe Episcopul, că l-a nedreptăţit, sau că la asuprit, luându-i toate lucrurile mişcătoare, sau nemişcătoare, la acestea nu trebuie a se cerceta faţa pârâtorului, nici Religia lui, ci ori de ce Religie ar fi el, se cuvine a se primi şi a-şi lua dreptul său. Iar de vor fi pârile învinovăţitoare care pot adică să-l pogoare din treapta sa. În ce fel este furarea celor Sfinte, Sfinţita lucrare cea afară de hotare, şi altele. La acestea se cuvine a se cerceta pârâşii, mai întâi adică a nu fi eretici, greşind din Dogme, atât cei ce din vechime s-au anatematisit de Biserică, cât şi cei din nou acum de către noi. Iar al 2-lea a nu fi schismatici . Adică despărţiţi de Biserică, pentru oarecare obiceiuri vindecătoare, după Canonul 1 al marelui Vasilie, şi împotriva Canoanelor, adică a celor Drepslăvitori, şi după Canoane fiind Epsicopii Catoliceşti, ei împreună se adună în deosebi. Al treilea, a nu fi ori desăvârşit rupţi de la Biserică pentru oarecare greşale ale lor, ori vremelniceşte despărţiţi de Clerici, sau de mireni. Dar şi acei ce atunci au apucat, a se pârî de către alţii, nu sunt primiţi la pâra Episcopului, sau altor Clerici mai-nainte de a se dezvinovăţi pe sineşi, de vinovăţiile cele ce s-au adus asupra lor. Însă dacă cei ce pârăsc pe Episcopul întru aceste Bisericeşti, şi învinovăţitoare prihăni, vor fi slobozi de toate metehnele cele mai sus înşirate, porunceşte Sfântul Sinod, că aceştia, mai întâi să înfăţişeze vinovăţiile pârâtului Episcop înainte Sinodului a tuturor Episcopilor Epárhiei aceleia. Iar dacă Sinodul Epárhiei nu poate îndrepta acest fel de pricină a vinovaţilor, atunci pârâşii să apelarisească judecata la Sinodul cel mai mare al Episcopilor ocârmuirii ; şi acolo să ia sfârşit pricina. Însă fiindcă în Cartea 60 din Vasilicale, titlul 26 cap 6 s-a scris, că oricare s-ar arăta vânzător, şi mincinos în pârile ce va face la vinovăţie de pedeapsă, să ia pedeapsa aceea ce o ar fi luat pârâtul. Pentru aceasta urmând Canonul acesta politiceştii legii acesteia adaoge, că, cel ce pârăşte să nu înceapă pârile, de nu va da mai întâi în scris făgăduinţă, că va primi întocmai osânda, ce o ar fi primit Episcopul fiind pârât cu dreptul, şi cu adevărul, de se va dovedi că cu nedreptate şi cu clevetire l-a pârât. Iar cel ce va defăima acestea, şi necinstind pe toţi Episcopii ocârmuirii, ar îndrăzni a apelarisi judecata sa la Împăratul , sau la judeţuri de boieri lumeşti, sau să facă Sinod Ecumenic , unul ca acesta cu totul să nu fie primit la pâră, fiindcă a ocărât sfinţitele Canoane, şi Bisericeasca buna rânduială o au stricat.

CANON 7

Pe cei ce din eretici se adaog la ortodoxie (Dreaptă slăvire), şi al partea celor ce se mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe Arieni adică, şi pe Machedonieni, şi pe Savatieni, şi pe Navatieni, pe cei ce se zic pe sineşi curaţi, şi mai buni , şi pe cei Patrusprezecelnici, adică Tetradiţi (Mercurieni), şi pe Apolinaríşti îi primim dându-şi Libéle (adică mărturisirea Credinţei), şi Anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă sfânta Catoliceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluindu-i mai-nainte cu sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi, şi Pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe Evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe Montanişti, cei ce aici se zice fríghi, şi pe Saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatoríe), şi alte oarecare cumplite fac, şi pe celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara Galatenilor). Pe toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la ortodoxie, ca pe Éllini îi primim. Şi în ziua cea dintâi îi facem creştini. Iar întru a doua Catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu însuflare de trei ori în faţă, şi în urechi, şi aşa îi Catihisim, şi îi facem să zăbovească în Biserică îndestul, şi să asculte Scripturile. Şi atunci îi botezăm. [Apostolesc: 46, 47, 68; Sinod 1: 8, 19; Sinod 6: 95; Laodiceea: 7, 8; Cartagina: 66; Vasilie: 1, 5, 47]

TÂLCUIRE
Canonul acesta orânduieşte cu ce chip se cuvine să primim pe cei ce din eresuri vin la Ortodóxa Credinţă, şi la partea celor ce se mântuiesc. Zicând, că pe Arieni, şi Machidonieni, şi Navatieni, despre care am zis în Canonul întâi al Sinodului acestuia. Şi pe Savatieni şi pe Patrusprezeceri, adică Tetradiţi şi Apolinarişti, îi primim, după ce vor da Libéle, adică Mărturisire în scris, în care să anatematisească şi pe al lor eres, încă şi pe tot alt eres care nu cugetă, precum cugetă sfânta Catoliceasca, şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu, (precum şi Sinodul întâi cel Ecumenic o au cerut aceasta în scris de la Navatieni cu deosebire în Canonul 8) ale cărora mai întâi pecetluim cu Sfântul Mir fruntea, ochii, nările, gura, şi urechile la fiecare pecetluire zicând: „Pecetea Darului Sfântului Duh”. Pe toţi aceştia însă aşa îi primim, nebotezându-i a doua oară, fiindcă după Zonará, întru Sfântul Botez cu nimic se deosebesc de noi, ci întocmai cu Dreptslăvitorii se botează, pe Arieni însă, şi Machedonieni, arătat fiind eretici, i-a primit Canonul fără al doilea botez iconomiceşte, după întâiul cuvânt pentru multa mulţime a ereticilor celor de acest fel ce aflau întru acea vreme. Iar după al 2-lea cuvânt, şi pentru că întocmai ca noi se Botezau. Pe Evnomieni însă, care întru o adunare se botează, şi Montanişti, care aici în Constantinopol, se numesc Frighi . Şi pe Saveliani, care zic că o faţă este Tatăl, şi Fiul, şi alte rele fac, şi pe toate celelalte eresuri al ereticilor, (dintre care mulţi se află aicea, şi mai ales câţi se trag din Ţara Galátilor). Pe aceştia, zic, pe toţi, ca pe Éllini îi primim. Adică ca pe unii cu totul nebotezaţi. (Pentru că aceştia, ori cu totul nu s-au botezat, ori de s-au botezat, însă nu drept, şi precum se botează Dreptslăvitorii. Pentru aceasta nici se socotesc botezaţi) şi în ziua dintâi, îi facem pe ei creştini, adică îi facem să primească toate Dogmele Creştinilor, afară din Pridvorul Bisericii, puindu-şi Preotul mâna peste ei, după Canonul 39 al localnicului Sinod din Ilivíria, care este Ţară a Ispaniei . Iar a doua zi îi facem catihúmeni, adică îi numărăm în rânduiala catihúmenilor. Iar a treia zi le citim obişnuitele lepădări (de sataná) însuflând de trei ori în faţă şi în urechile lor, şi aşa îi catihisím pe ei (adică îi învăţăm) în parte cele ale Credinţei, şi îi facem să rămâie în Biserică mult timp şi să asculte Dumnezeieştile Scripturi, şi atuncea îi botezăm pe ei .

SIMFONIÉ
„După Canonul acesta neschimbat voieşte a se iconomisi Navatienii, şi Patrusprezecerii întorcându-se către Ortodoxie, şi Canonul 7 al Sinodului din Laodíkia, cu anatematisirea eresului adică, şi cu pecetea Sfântului Mir. Iar Fríghii întorcându-se porunceşte Canonul 1 al aceluiaşi Sinod să se boteze. Dar şi Canonul 45 al Sinodului 6 nu este alta, decât, o repetuire (poftorire) a Canonului acestuia. Adăugând că Manihéii, Valentiniani, şi Marchioniştii se cade a se boteza întorcându-se la Dreaptaslăvire. Iar Evtihienii, şi Dioscoriţii, şi Sevirianii să se primească prin anatematisirea eresurilor lor, ca şi Navatianii adică, şi ceilalţi. Iar Canonul 19 al Sinodului 1 voieşte ca negreşit să se boteze Pavlianiştii precum şi Canonul 95 al Sinodului 6 aceasta mărturiseşte. Iar cel 43 al marelui Vasilie zice să se boteze întorcându-se Engratiţii (înfrânaţii), şi sacoforii (purtătorii de sac), şi apotactiţii (lepădaţii). (Pentru care vezi Canonul 95 al Sinodului 6.) Iar cel al 5-lea al acestuiaşi zice, să primim pe ereticii cei ce la sfârşitul vieţii se pocăiesc nu însă judecată, ci cu cercare, citeşte şi pe 46 şi 47 Apostolesc.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...